Pasiunea pentru muzică mă însoțește încă din adolescență, atunci cînd abia așteptam să vin de la școală și să îmi ascult albumele preferate sau să citesc biografiile artiștilor pe care-i urmăream cu nesaț. Îmi amintesc vacanțele de vară în care îmi propuneam să descopăr și mai multă muzică, și mai multe povești. Atunci am descoperit-o și pe Jenny Boyd, muză (și mai tîrziu, soție…chiar de două ori!) a lui Mick Fleetwood de la Fleetwood Mac, cumnată a lui George Harrison, soră a lui Pattie Boyd. A fost inspirația lui Donovan pentru Jennifer Juniper, un cîntec-emblemă din perioada hippie. A fost prezentă în India, alături de Beatleși, în călătoria care a influențat profund muzica și filosofia membrilor trupei. Dar, Jenny și-a scris singură povestea, chiar dacă a fost înconjurată de nume importante. Pe lîngă cariera de succes în modelling, în cea mai frumoasă decadă pe care a dat-o secolul XX – the Swinging 60`s, Jenny Boyd s-a dedicat studiului psihologiei și a obținut un doctorat în Psihologie Transpersonală. Cartea ei, It`s Not Only Rock`n` Roll: Iconic Musicians Reveal the Source of Their Creativity, explorează legătura dintre creativitatea artistică și spiritualitate, bazîndu-se pe interviuri cu muzicieni faimoși. Amintesc doar cîteva nume: Eric Clapton, George Harrison, Don Henley, Stevie Nicks, Sinead O`Connor sau Phil Collins. Anul acesta, cartea a fost reeditată, cu numele de Icons of Rock. Cu această ocazie, vă sfătuiesc să-i faceți loc în biblioteca voastră.
Înainte de toate, Jenny Boyd a fost sinceră și mi-a împărtășit din magia anilor `60-`70, cu bucurie și dezinvoltură, așa cum rar întîlnești.
Alexandra Cuza: Îmi amintesc că prima dată cînd ți-am citit numele era în cartea surorii tale, Pattie Boyd (Wonderful Today). Tot atunci vedeam și primele fotografii cu voi două, pozînd, pare-mi-se, pentru o publicație străină, în 1966. Țin minte și acum încîntarea cu care am reacționat, semănați atît de bine!
Jenny Boyd: Oh, cred că te referi la shooting-ul pentru Vogue! Da, aceea a fost o sesiune tare reușită!
A. C.: Știu că te-ai născut în Anglia, dar ai crescut în Kenya pînă la vîrsta de 6 ani. Ce îți amintești din acea perioadă petrecută în Africa de Est?
J.B.: Îmi amintesc că îmi plăcea să explorez, de cele mai multe ori desculță. Cutreieram străduțele pline de noroi, urmăream animalele și insectele, mă bucuram de tot ce găseam în jur… exact ca un copil. Toate astea, fără încălțăminte!
A. C.: Erai liberă!
J.B.: Exact! În autobiografia Jennifer Juniper aminteam de acest episod. Știu că eram însoțită aproape de fiecare dată de dădaca mea, dar îmi doream ca plimbările și explorarea să nu se încheie. Simțeam nevoia să fiu în natură, liberă, și, probabil, căutam răspunsuri. Eram un copil…
A. C.: Apoi, ai revenit în Anglia și ai făcut cunoștință cu pop culture-ul. Care au fost primii artiști pe care i-ai descoperit?
J.B.: Îmi amintesc că aveam 7 sau 8 ani cînd am descoperit Bill Haley & His Comets. Mi-a plăcut enorm jive-ul, era ceva total diferit! În Africa, muzica era bazată pe ritm și simțire. Poate că stilul ”cometelor” mi-a amintit de acea muzică…
A. C.: Bănuiesc că în adolescență gusturile s-au mai schimbat…
J.B.: Oh, da! Am avut perioade în care ascultam mult Elvis Presley sau Everly Brothers. Apoi l-am descoperit pe Buddy Holly! În adolescență, totul se simte mai intens. La fel și muzica… Iubeam muzica lui Buddy Holly atît de mult, chiar dacă uneori mă întrista. Pur și simplu nu mă puteam opri!
A.C.: Acum vine, parcă, de la sine întrebarea: cînd ai ascultat pentru prima dată Beatles?
J.B.: Eram într-un taxi, cred că era vorba de Please, Please Me sau Love Me Do. Nu-mi amintesc cu exactitate piesa, dar știu că era cu John [Lennon] la muzicuță. Fascinant!
A. C.: La 17 ani ai debutat ca fotomodel, călcîndu-i, oarecum, pe urme surorii tale, Pattie Boyd. Tot atunci ai renunțat la școală pentru o carieră în modelling, într-o perioadă prolifică pentru Regatul Unit – the swinging 60’s…
J.B.: Așa este, nici măcar nu i-am spus mamei ce am de gînd, pur și simplu am renunțat la studii și am început să lucrez pentru cîțiva designeri mai puțin cunoscuți, cu care m-am înțeles de minune. Mergeam în fiecare zi cu bucurie, probam cele mai noi creații, apoi le fotografiam pentru reviste glossy. La un moment dat m-am angajat la magazinul lor din Carnaby Street, eram la doi pași de studio și îmi era foarte ușor să lucrez în ambele locuri. Treptat, cererile din partea Vogue au început să apară, așa că aveam nevoie de un portofoliu serios. Astfel, mi-am angajat un agent, care să se ocupe de imaginea mea. A fost o perioadă agitată, dar extrem de frumoasă!
A. C.: Ai fost parte integrantă a scenei londoneze, ai fost mereu înconjurată de artiști. Cînd a avut loc prima ta întîlnire cu lumea rock’n roll-ului?
J.B.: Prima dată cînd am participat la un concert live era alături de Mick [Fleetwood] și prima sa trupă de blues-rock, The Cheynes. Aveam 17 ani pe atunci (…). A fost magic! Apoi, l-am cunoscut pe George Harrison.
A. C.: Cum a fost prima întrevedere cu George?
J.B.: A fost memorabilă! Țin minte că Pattie mi-a propus să ne întîlnim în apartamentul ei din Chelsea, unde venise și George. Cînd l-am văzut, mi-am spus: ,,Doamne, e atît de mic și fragil!”. A fost extrem de drăguț cu mine, am simțit că-l cunosc dintotdeauna… Nu exista nici o urmă de infatuare în comportamentul lui George. Nu a existat niciodată.
A.C.: (…) Ai luat parte la momente istorice pentru muzică: ai fost alături de Beatleși în India, în călătoria care le-a schimbat total traiectoria, dar și alături de Fleetwood Mac, în momentele-cheie ale grupului. Ba chiar ai scris versuri pentru două dintre piesele lor, însă nu ai fost menționată nicăieri…
J.B.: Așa este, am iubit dintotdeauna să scriu poezii. Imediat după plecarea lui Peter Green, Danny Kirwan, chitaristul de atunci, m-a întrebat dacă nu am materiale de împărtășit… Așa s-a născut Purple Dancer. Ani mai tîrziu, cînd eram însărcinată cu primul copil, Christine McVie m-a cooptat pentru a scrie împreună Jewel Eyed Judy. Însă acelea erau vremurile în care femeile nu erau atît de prezente în industrie… Managerul de atunci nu a vrut să-mi apară numele pe undeva, pentru că era mai mult ”o lume a bărbaților”.
A.C.: Mi se pare fascinant că mai tîrziu ai reușit să intervievezi pentru lucrarea ta de doctorat muzicieni din cercul tău de prieteni și apropiați… Ai reușit să evidențiezi atît de bine legătura dintre creativitatea artistică și spiritualitate…
J.B.: Așa este, a fost un exercițiu fantastic. Ceea ce astăzi se numește ”Icons of Rock” a început ca o lucrare de doctorat, în care am vrut să surprind legătura puternică dintre creație și spiritualitate. Am descoperit, înainte de toate, naturalețea și noblețea artiștilor. Atunci cînd îi vedem pe scenă avem impresia că sînt stăpînii lumii, însă ei sînt mai fragili ca noi, iar inspirația lor este, fără dar și poate, un dar divin.
Jenny Boyd și povestea ei m-au impresionat. Deși faima surorii sale Pattie a pus-o adesea în umbră, Jenny și-a creat propriul drum și a avut un impact semnificativ asupra celor din jurul ei, fiind în permanență în căutarea unei înțelegeri mai profunde a lumii și a sinelui.
Interviul cu Jenny Boyd va putea fi ascultat în întregime, dublat în limba română, la Radio Top Suceava (104.00 FM sau radiotop.ro), în cadrul unei ediții speciale a ,,Discurilor de Top”, sîmbătă, 8 iunie, de la ora 19.00, și duminică, 9 iunie, de la ora 18.00.
Alexandra Cuza
