O bizară coincidență a făcut ca la foarte mică distanță, cam o săptămînă, să am ocazia de a dialoga cu niște artiști aparținînd aceleiași familii artistice, niște actori-cîntăreți-umoriști pe care oricît de mult i-ai asculta tot ți se pare că nu e destul. Așadar, după Ada Milea, despre care ați putut citi (evident că mult mai puțin decît s-ar fi cuvenit, dar atît e spațiul rubricii) cîte ceva săptămîna trecută, a venit rîndul unui grup din aceeași încrengătură: ați ghicit, e vorba de Fără Zahăr, doi băieți deveniți oarecum adulți în anii scurși de la debutul sub titulatura asta, produs în 2001. Interesant e că eu aveam programat și promovat interviul doar cu Bobi Dumitraș, numai că la radio Bobi n-a venit cu mîna goală sau doar cu chitara, ci și cu Bobo Burlăcianu (aflat la volan, drept pentru care i-am întrebat dacă la ei și șoferu` dă interviuri) care mai are niște apucături: cînd nu cîntă cu Ada, regizează, iar amîndoi, Bobi și Bobo, au scris, regizat și jucat ”Cats” la Teatrul ”Matei Vișniec”, unde se simt ca acasă. Le-am sugerat că dacă vor să formeze un trio, Bobo și Bobi ar putea apela la Bobu, Emil Bobu, în ideea că dacă Geoană a reușit să-l învie pe Rege… Prea scurtul dialog (o oră, cu tot cu vreo trei bijuterii cîntate) a avut și momente tensionate, ei nereușind să mă convingă cu delicatețea și generozitatea lor nemăsurate că în muzică e loc chiar pentru toți tîrtanii și ghiolbancele cu pretenții de ”artiști”. Sînt absolut convins, iar după discuția cu ei încă mai convins că dacă pe lîngă Fără Zahăr, și Ada, și Andrieș, și Mărgineanu, am mai avea vreo 10 artiști la fel de frumoși, de dăruiți, de spirituali, de luminoși, cu siguranță că viața noastră ar fi și ea nițel mai frumoasă. Și lipsită de poluarea sonoră comisă de ăilalți. Cum, care? Ăilalți!
