Privesc la ceea ce se întîmplă în jurul echipei reprezentative și vă mărturisesc că pe zi ce trece sînt tot mai nedumerit. Ani întregi am acuzat un selecționer după altul pe cele mai diverse considerente: că n-a făcut fotbal la nivel mare, că n-are școala de antrenori după regulile existente, că este vîndut impresarilor și ca atare cheamă la echipa națională numai jucători care pot fi apoi vînduți mai bine fiindcă le-a crescut cota prin prezența la Națională, că a fost jucător nu știu unde și cheamă la lot mai ales jucători de la fosta lui echipă, că etc. și iar etc. Am tot visat profesionistul care să poată alcătui echipa performantă pe care o așteptăm din 1998 încoace, și de fiecare dată ne-am dezumflat mult mai repede decît s-ar fi cuvenit. Și nu din cauza noastră.
La numirea lui Hagi, am sperat că acesta va aduce un suflu cu adevărat nou, că va lua taurul (sau ce alte bovine or mai fi pe acolo!) de coarne și ne va aduce măcar ceva din ceea ce așteptăm: ori calificările mult așteptate, ori un joc dezinvolt, spectaculos, în felul în care zburda el însuși pe teren alături de Ilie Dumitrescu, Răducioiu, Dan Petrescu. Tot la categoria speranțe inclusesem și dispariția nulităților absolute care au înecat Naționala, neisprăviții care nu încap nici prin ligile inferioare de prin Turcia, Italia, Polonia. Cînd colo, m-am pomenit iarăși cu Stanciu, cu Bîrligea, cu Drăguș, loseri din naștere și prin evoluția care la ei a fost o involuție continuă. Habar n-am ce vom fi făcut în primele două meciuri jucate pînă să apară acest articol, însă nu am ce să aștept bun de la o echipă alcătuită din leșinați de un selecționer fără pic de curaj și, sînt convins, fără pic de știință a meseriei de selecționer.
