Evenimentul muzical cel mai mediatizat al săptămînii trecute a fost lansarea noului cîntec și a videoclipului aferent, semnate Bruce Springsteen. Știți cu siguranță despre ce e vorba, mai ales că pentru a fi în rînd cu lumea, toate televiziunile (inclusiv panaramele alea autonumite ”de știri”, dar care au zi de zi ”știri” fie despre toți maneliștii pămîntului, fie despre fosile pe care te miri că le vezi în viață și care de fapt n-au cîntat niciodată, ci doar au lălăit decenii de-a rîndul) au dat la mijlocul săptămînii trecute știrea, deși în mod vădit habar n-aveau nici cine-i Bruce Springsteen, nici ce-i ăla un ”protest song”.
Piesa, intitulată ”Streets of Minneapolis” este mai degrabă un tribut adus lui Bob Dylan și perioadei sale de maximă popularitate, linia melodică trimițînd către acesta, și nu către creații anterioare ale lui Springsteen de felul ”Born in the USA” ori ”The Ghost of Tom Joad”, și aceasta făcînd trimitere la aspecte legate de violență și inegalitate conectate cu Puterea. Iar titlul este în sine o trimitere la clasica ”Streets of Philadelphia”, coloana sonoră a filmului din 1993, și atunci, ca și acum, Springsteen făcînd dintr-un caz particular o analiză extinsă la nivelul întregului teritoriu american. Acum, tragicele evenimente de la Minneapolis i-au oferit lui Bruce Springsteen prilejul de a se arăta din nou în prim plan, atît ca muzician, cît și ca militant, The Boss aflîndu-se de ceva vreme într-un con de umbră, cam de pe la începutul primului mandat al lui Trump, după ce ani de-a rîndul fusese mereu primul invitat la clasicele spectacole de la instalarea tuturor președinților americani.
Nu vreau să cred că Bruce l-a vînat pe Trump pentru că acesta l-a ignorat deliberat, ci văd produsul său muzical ca pe atitudinea corectă a unui muzician important, într-o lume tot mai defectă. (Foto: People.com)
