Pot începe cu concluzia: nimic! Este vorba, desigur, despre fotbaliștii români ajunși cumva (eu zic că prin minciuni gogonate, vopsea la greu și clipuri de prezentare falsificate pe calculator) pe alte meleaguri și despre care ne vin cînd și cînd informații (de la familii, de la prieteni, de pe propriile lor Facebook-uri, că doar nu v-oți aștepta să vină din ziare de sport ori de la televiziuni de specialitate!) pe care unii le prelucrează și apoi ni le servesc tot gogonate și falsificate. De aceea, cînd se apropie cîte un set de meciuri ale Naționalei, cum se practică în ultimii ani, oficialii ne vorbesc despre forma de excepție a convocaților, despre reușitele lor fenomenale prin diviziile secunde din țări cu fotbal second hand, unde mănîncă jar mai ceva ca virgulă calul lui Harap Alb și despre cît de hotărîți se repatriază ei temporar spre a le administra adversarilor binemeritate corecții, iar nouă să ne aducă bucurii fără număr, fără număr.
Unul din ăștia, pricopsit și cu banderola de copitan (nu, nu-i greșeală!), pare că tocmai a uitat cum ne-a mai demolat încă o altă campanie, pentru Mondiale, ratînd un penalty în 2018! Ce a căutat să bată penalty neisprăvitul, devenit de curînd fotbalist de mare notorietate la o echipă saudită, Damac, de care fac pariu că n-ați auzit pînă să ajungă acolo împiedicatul?
Dar cazul suprem de talent și speranță este Pușcaș, unu` care n-a dat gol de vreo 200 de ani, dar pe care alt neterminat, Edward (p-ăsta parcă-l cheamă la mișto!) îl tooot convoacă, doar ca să ne arate ce tatuaje și-a mai făcut și ce bine-i stau șuvițele de negru lipite cu aracet pe țeasta fără conținut.
Am greșit eu în titlu. Ei chiar au înțeles ceva pe afară: că tre` să se tatueze și coafeze ca negrii, chestie care-i face automat și deștepți, și fotbaliști. Ce, n-ați văzut!?
