Care educație prin sport!?

O veche zicere, care cîndva chiar avea acoperire, susținea că sportul este un important mijloc de educație. Din perspectiva istorică, pe vremea nenorociților de comuniști, adevărul acesta aproape că nu trebuia demonstrat, întrucît cei mai merituoși sportivi (de regulă cei de la alte cluburi decît Steaua și Dinamo, fiindcă la astea două performanțele se recompensau prin grade, inclusiv de general) erau tîrîți prin școli (adesea… împotriva voinței lor!) pînă se pomeneau chiar cu diplome de pe la te miri ce facultăți, cei mai mulți neștiind nici denumirea facultății absolvite! Nu, nu-i glumă: Mircea Sandu, pe vremea cînd era preș. la FRF, a încurcat la TVR 1, în direct, numele facultății din Politehnica București de la care obținuse licența, el crezînd, probabil, că-i cam aceeași chestie ca licența de joc pentru Liga l! Oricum, destui chiar au făcut măcar liceul pe bază de fotbal, mecanismul funcționînd și justificînd zicerea cu educația, inclusiv cea formală. Eu însumi, în anii petrecuți pe gazon, am întîlnit destui băieți care se civilizau văzînd cu ochii, măcar prin contactul cu ceilalți.

Din vremuri mai recente, vă rog amintiți-vi-l pe Bănel din anii de început și vedeți cum se exprimă acum, după ce și-a încheiat cariera. Există însă și niște flăcăi cărora neuronul (cîte unul de căciulă!) nu li se lasă atras în cursa educației și rămîn în faza de sălbăticiune (vedeți ce elegant am evitat cuvîntul „animal”!?), mereu agresivi și violenți. Mai grav e cînd respectivii au bîntuit și prin străinătățuri, chiar la echipe serioase, precum Săpunaru (la FC Porto) ori sînt titulari la Națională, ca Bancu.

Sînt SPORCII care n-au înțeles nimic din sport și care deși probabil că s-au născut talent, mai mult ca sigur că nu vor muri speranță, ci mîrlănoi în stare pură. Needucați și ineducabili. O vorbă latinească (pe care n-are sens să o traduc, că fotbaliștii oricum nu pricep nici românește) zice „Homo homini lupus”. În cazul ăstora doi, corect ar fi „Homo homini porcus”.