Bizara întîmplare de la concertul numiților Coldplay de pe stadionul Național din București are nenumărate explicații și conotații, prima fiind aceea că băieții ăia din Anglia, cărora li se pare că ceea ce produc ei este chiar muzică, n-au cum să știe cum stau lucrurile pe partea asta de lume: ei sînt englezi din noul val (nu muzical!) care a preluat de la străbuni ideea, poate justificată, că ei sînt mereu moțul, iar toate celelalte nații nu contează, de fapt nu există. Așa că după ce or fi consultat ei fel de fel de fel de statistici și sondaje au tras concluzia că nația asta (oricum defectă!) nu are nimic mai breaz de oferit planetei, culturii pop, omenirii, în general, decît niște eșecuri umane și muzicale care produc niște aiureli, cu milioane de vizualizări (de ce vă mirați!?, nu trăiți `colea?, nu dvs. i-ați lăsat să ne cotropească, să ne înece în băltoaca presupus ”muzicală”?) și au dedus, cu mintea lor de (tot) panarame muzicale, că unde-i cantitate, musai să fie și entuziasm! Fiindcă și neisprăvitul nostru, și ei, au cam același aport la cultura lumii: zero și tot zero!
Cine încearcă să-mi spună că produsul Coldplay e muzică are probleme grave de percepție. Așa e și cu Madonna, așa stau lucrurile și cu alde U2, primii dintre șmecherii care au amestecat lucrurile în așa hal, încît să pună fraierii botul și să le cumpere un stadion întreg în vreo patru minute, exact ca la ”Coldplay plus guests: Babasha!”, un ”show” cu ecologie, cu energii alternative, cu brățări, cu manele, cu de toate, mai puțin un singur lucru: muzică!
