Jupâni de Salon

Pe 26 august 2021, Ministerul Culturii și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au semnat un protocol de colaborare în vederea protejării, conservării, restaurării și valorificării patrimoniului cultural și a monumentelor istorice din Bucovina. Iată un semn că ministrul Bogdan Gheorghiu nu a uitat de unde a plecat, adică de la Suceava. După semnarea protocolului, domnul Gheorghiu a declarat că astfel se pun ”bazele unei colaborări care are în vedere, în primul rînd, patrimoniul din Bucovina, una dintre cele mai bogate zone din România în cultură, istorie și tradiții. Îmi doresc ca acesta să fie doar începutul și să avem o serie de astfel de parteneriate care nu fac altceva decît să vină în ajutorul misiunii noastre”. A spus ceva și universitarul Vasile Demciuc, în calitatea sa de arhimandrit și de consilier pe domeniul Monumente-Patrimoniu Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților: ”Semnarea acestui protocol are o însemnătate deosebită pentru ceea ce înseamnă recunoașterea faptului că întotdeauna a fost, este și va fi o strânsă legătura între Cult și Cultură”. Știe ce spune cel care pentru o vreme a fost directorul Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Suceava.