Știm, știm foarte bine, pentru că am tot scris, că ”Ștefan cel Mare”, ”Petru Rareș”, ”Mihai Eminescu”, ”Eudoxiu Hurmuzachi”, ”Nicu Gane”, ”Dragoș Vodă” sînt liceele cele mai licee din județul Suceava. Dar există și alte licee, inclusiv cele care pregătesc elevii pentru diferite meserii, care fac și ele performanță. Nu ajung elevii de-acolo la fazele naționale ale olimpiadelor de fizică, matematică, filozofie, istorie sau chimie, dar au alte reușite.
De exemplu, șapte elevi ai Colegiului Tehnic ”Petru Mușat” Suceava s-au calificat la faza națională a olimpiadelor dedicate disciplinelor din aria curriculară „Tehnologii”, cum ar fi Protecția Mediului, Electronică sau Mecanică. Alți cinci elevi ai aceleași școli au ajuns la faza județeană a concursului de fizică „Ștefan Procopiu”, și nu au ajuns degeaba, aceștia fiind premiați. În fine, mai mulți elevi ai Colegiului Tehnic ”Petru Mușat” au fost premiați la etapa județeană a Concursului pe meserii pentru învățămîntul profesional. Felicitări tuturor!






