Jupâni de Salon

Primul jupân de salon este Ștefan Mandachi, președintele Fundației ”Jeni Mandachi”, care nu a abandonat ideea ridicării unui corp de clădire dedicat patologiei Covid, după refuzul autorităților de la Rădăuți. Fundația contribuie cu 500.000 de euro la derularea proiectului. Al doilea jupân de salon este președintele Crucii Roșii Suceava, Corneliu Dediu, care are o foarte bună colaborare cu Ștefan Mandachi. Apoi sînt la fel de jupâni primarul Marius Ursaciuc și consilierii locali humoreni, care, în opinia domnului Mandachi, s-au mișcat ”exemplar”. Contribuția primăriei humorene este de 200.000 de euro. Aleșii locali din Gura Humorului nu sînt la fel de orgolioși și nu au de plătit polițe, cum se întîmplă la Rădăuți, fiind mai interesați să facă ceva pentru orașul lor. Și, iată, fac pentru spital o clădire dedicată patologiei Covid. Deci, se poate. Și ca treaba să fie dusă pînă la capăt, fundația a demarat ”o campanie de strîngere de fonduri pentru completarea finanțării unei secții de o asemenea anvergură și achiziționării de materiale sanitare, aparatură medicală și dispozitive medicale necesare pentru tratarea pacienților cu COVID-19”.