Jupân de Salon

Au fost un mesaj de felicitare transmis de președintele României, indiferent de cum îl cheamă, și unul din partea ministrului Educației, Ligia Deca, cel de-al doilea mesaj fiind citit de șeful Inspectoratului Școlar Suceava, Grigore Bocanci. Au fost și mesaje din partea autorităților județene și locale. Au fost simpozioane și expoziții, și, evident, întîlniri cu foști profesori și elevi. Doctorul în istorie Daniel Hrenciuc, fost elev al școlii, a povestit despre evenimentul festiv care a avut loc într-una din zilele manifestărilor la Casa de Cultură că la acesta „au participat numeroși elevi și au fost omagiați șefii de promoție, profesorii pensionari și foștii directori. Au fost momente extrem de bine gîndite, mai ales că totul s-a încheiat cu un recital absolut senzațional susținut de Filarmonica din Botoșani și o soprană din Iași. Recitalul, efectiv a electrizat publicul. A fost ceva deosebit și publicul a rămas pînă la final în număr mare în sală”. Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi”, una dintre cele mai performante școli din județ, și nu numai, a serbat 150 de existență. La mulți ani! (Foto: pagina de Facebook a colegiului)