Ce era activ Vasile M. Demciuc ca lector universitar doctor la Facultatea de Istorie și Geografie din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare”, dar acum este și mai activ de cînd este și consilier eparhial la Sectorul Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Săptămîna trecută, obștea Mănăstirii Putna l-a comemorat pe mitropolitul Anastasie Crimca, cu ocazia împlinirii a 420 de ani de la întemeierea așezămîntului monahal și a 393 de ani de la mutarea spre cele veșnice a vrednicului de pomenire mitropolit al Moldovei. Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii în paraclisul mănăstirii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”. A urmat un simpozion moderat de arhidiaconul Vasile M. Demciuc, în cadrul căruia au prezentat lucrări științifice experți din domeniul teologiei, istoriei, arheologiei și muzicii. Pentru a marca împlinirea a 420 de ani de la întemeierea așezămîntului monahal a fost deschisă expoziția temporară cu facsimile după manuscrisele scriptoriului de la Dragomirna. Totodată, a fost lansat volumul biografic „Anastasie Crimca, un mitropolit înțelept”, publicat de Editura Crimca a Arhiepiscopiei.