Jupân de Salon

La finele săptămînii trecute, Crucea Roșie Suceava a montat în spatele Casei de Cultură Suceava, la intrarea în parcarea subterană mică, un defibrilator. Pe 4 iulie 2025, Crucea Roșie România a împlinit 149 de ani de existență. Directorul Crucii Roșii Suceava, Corneliu Dediu, a explicat de ce a fost montat aparatul și cum se folosește acesta în caz de nevoie: ”Am pus defibrilatorul acolo pentru că este o zonă foarte circulată. Este o zonă cu multe evenimente, unde se strînge multă lume. Am considerat necesar să avem un defibrilator în caz că se întîmplă un eveniment nefericit. Defibrilatorul este un echipament foarte simplu. El are un tutorial în momentul în care se conectează acest aparat. Cînd se pornește, el îți spune exact ce ai de făcut, cum și în ce loc se amplasează padelele, cînd trebuie dat șoc. El citește dacă persoana, victima, are puls și ritm cardiac, astfel că dacă nu este necesar, acest aparat nu acționează, nu dă șoc, nu omoară pe nimeni”. Domnul Dediu a mai spus că aparatul ”are și un sistem de protecție, are o alarmă inclusă. Am ales locația împreună cu reprezentanții Primăriei Suceava, tocmai pentru că acolo există și două camere de luat vederi”.