Instituția Prefectului Județului Suceava, 25 iulie 2025: ”Astăzi a avut loc ședința lunară a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din județul Suceava. La întâlnire au participat din partea instituției: prefectul județului Suceava, domnul Traian Andronachi, subprefectul, domnul Bogdan George Păstrav, și directorul Cancelariei Prefectului, domnul Cătălin Fediuc”. Dacă Traian Andronachi este la Poliția de Frontieră, acolo este și Cătălin Fediuc, dacă Traian Andronachi are ședință pentru situații de urgență, în fotografie apare și Cătălin Fediuc, dacă Traian Andronachi are o întîlnire cu crescătorii de albine mici și mijlocii, de la aceasta nu poate lipsi și Cătălin Fediuc. Domnul Andronachi a pierdut alegerile pentru Primăria Rădăuți, iar PSD-ul l-a recompensat cu funcția de prefect, iar domnul Fediuc le-a pierdut pe cele pentru Parlament, PSD-ul făcîndu-l director de cabinet la Prefectură. Însă, nu credem că PSD-ul le-a spus celor doi să fie un fel de frații Petreuș, care să cînte doar împreună realizările PSD (în urmă cu mai mulți ani, frații Petreuș erau celebri în România pentru interpretarea de cîntece maramureșene). Este pentru prima dată cînd la Suceava prefectul umblă însoțit mereu de șeful său de cabinet, confuzînd astfel lumea cu care aceștia intră în contact și care nu mai înțelege care este prefectul Cătălin Andronachi și care este directorul de cabinet Traian Fediuc.






