Nu-mi dă mie indicații Raed Arafat. Și cu asta, basca!

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a fost la Suceava pentru a decora steagul de luptă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Bucovina”, la 100 de ani de ”pompierie” la Suceava. Și dacă tot a venit pînă la noi, și dacă tot a fost întrebat de jurnaliști, domnul Arafat a demonstrat că are la dumnealui și niște indicații prețioase. Întrebat cum s-ar putea rezolva criza de medici urgentiști de la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic Județean, Raed Arafat a spus: „Județul este atractiv, adică nu este motiv să spui că medicii nu vor să vină să stea aici. Dar trebuie, poate, o implicare mult mai puternică pentru a-i convinge să vină de cînd sînt rezidenți, nu după ce au terminat rezidențiatul. Cred că trebuie făcută o analiză asupra Sucevei, a dinamicii personalului, cum a fost, de ce a ajuns la un număr mai mic și care e problema, de ce unii medici au plecat, dacă n-au plecat prin pensie, ci pentru că au dorit să părăsească Suceava”. Au trecut ceva zile de-atunci, însă managerul spitalului sucevean, Alexandru Calancea, nu a catadicsit să-i răspundă lui Raed Arafat. Ori nu are curajul să i-o spună de la obraz că principala vină pentru situație aparține Ministerului Sănătății și poate și Departamentului pentru Situații de Urgență, ori încă nu a făcut analiza, ori nu a auzit mesajul domnului Arafat, ori pur și simplu îl doare la bască, pentru că domnul Calancea nu este subordonat nici Ministerului Sănătății, nici DSU, ci Consiliului Județean. Și cîteodată nici acestuia.