Viitorul sprijin al Spitalului

Valentin Popa, președintele Senatului Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava, fostul rector al instituției de învățămînt superior, s-a numărat printre cei care au luat cuvîntul la evenimentul prin care s-au marcat 60 de ani de la înființarea Spitalului Clinic Județean Suceava: ”Mai aveți răbdare cîțiva ani și veți primi un sprijin consistent din partea absolvenților noii facultăți de medicină. Să știți că vor fi bine pregătiți, pentru că i-am văzut încă de acum cum sprijină zidurile Universității atunci cînd ies afară la fumat”.