Nu-i pentru cine se pregătește, ci pentru cine chiar sosește

Pe 30 martie 2026, la Bacău, la întîlnirea liderilor PSD din Regiunea Nord-Est dedicată strîngerii de adeziuni pentru demolarea Guvernului Bolojan, președintele PSD, Sorin Grindeanu, fost ministru al Transporturilor, promitea că va fi prezent la Suceava, la semnarea contractelor pentru tronsonul de autostradă Pașcani – Suceava. Însă, pe 1 mai 2026, atunci cînd contractele s-au semnat, Sorin Grindeanu nu a fost la Palatul Administrativ din Suceava, pentru că în sală se afla premierul PNL, Ilie Bolojan. Totuși, Sorin Grindeanu a fost prezent, însă numai în imaginile care rulau pe multele monitoare din Sala Unirii și în care liderul PSD apărea în vizitele făcute la Suceava și pe șantierele patriei. Pentru domnul Șoldan trebuie să fi fost trist că prietenul său Sorin Grindeanu nu a fost în sală, mai ales că în campania electorală din 2024, dar și după aceea, liderul PSD Suceava spunea mereu care este rețeta construcției de autostrăzi în România: fonduri europene, ministru al Transporturilor de la PSD (Sorin Grindeanu) și constructor român (UMB Spedition). Și de parcă absența domnului Grindeanu nu ar fi fost suficientă, la evenimentul de la Palatul Administrativ a fost prezent și fostul președinte PNL al CJ Suceava, Gheorghe Flutur, căruia Ilie Bolojan i-a mulțumit public pentru implicarea sa în proiect. Astfel, evenimentul dedicat semnării contractelor importantului proiect care urma să fie al PSD a fost deturnat în favoarea PNL.