Nu distrugeți baldachinul de la Mănăstirea ”Sfîntul Ioan cel Nou de la Suceava”!

Surse extrem de bine informate, dar și intenționate, susțin că arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfinția Sa Calinic, nu mai încape de baldachinul sub care se află racla cu moaștele Sfîntului Ioan de la Biserica ”Sf. Gheorghe” din incinta Mănăstirii ”Sfîntul Ioan cel Nou de la Suceava”. Poate că nu este așa, dar decît să existe păreri de rău după aceea, în caz de Doamne ferește, mai bine să se tragă un semnal de alarmă acum.

Nu este limpede de ce Înaltul nu mai încape de baldachin, dar motivul pentru care vrea să îl îndepărteze este acela că trebuie să poată fi văzut în toată splendoarea sa un tablou votiv, tablou care, însă, este ciopîrțit de mult.

Iată cîteva dintre datele publicate în studiul intitulat ”Datarea frescelor Bisericii Mitropolitane Sf. Gheorghe din Suceava” apărut în 1966 sub semnătura lui Sorin Ulea.

Melchisedec Ștefănescu, în 1883, spune pe baza citirii unei pisanii din pridvor că această încăpere a fost adăugată construcției originale din 1579. A descifrat pe peretele de sud al naosului, în spatele baldachinului, cu racla Sf. Ioan, o amplă inscripție cu litere de aur referitoare la domnia lui Petre Șchiopul. Văzînd, tot în spatele baldachinului, chipurile unui voievod cu barbă și ale unor tineri, Melchisedec a tras concluzia că e vorba de ”portretele lui Petru Vodă Șchiopul și ale familiei sale”.

Simion Florea Marian (1895) spune că pridvorul nu este un adaos, ci parte integrantă din edificiul terminat de Ștefăniță Vodă în 1522. Cercetînd minuțios portretele domnești văzute de Melchisedec constată că sînt cinci: Ștefăniță Vodă, fratele său, Petru Vodă, ultimul fiind Bogdan al III-lea. Celelalte două nu pot fi identificate deoarece Antonie Ilievici, fost egumen al acestei biserici, la finele secolului al XVIII-lea, tăind și mărind fereastra sub care se află aceste portrete, ”spre mai bună lumină”, a retezat și capetele acestor portrete, dimpreună cu inscripțiile de lîngă ele. E posibil, însă, că al treilea portret îl reprezintă pe fratele cel mai mic al lui Ștefăniță, adică pe Iliaș. Al patrulea portret, avînd costum femeiesc, seamănă a fi mama lui Ștefăniță. Pictura ar fi fost realizată, după Simion Florea Marian, de către Ștefăniță.

Eugen Kozak (1903) reia teza lui Simion Florea Marian fără a da un răspuns clar referitor la pictură.

Nicolae Iorga (1903) atribuie întreaga pictură lui Petru Șchiopul. Cele cinci personaje au fost identificate după cum urmează: Petru Vodă (Șchiopul – s.n.), Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Ștefan, copilul lui Petru cel Nou (Șchiopul – s.n.) și poate Vlad, fratele său. Iorga atribuie biserica lui Ștefan cel Mare, iar măreția lui Petru Rareș.

Dimitrie Dan (1910) adoptă datarea lui Simion Florea Marian și spune că pictura murală, interioară și exterioară, a fost realizată, probabil, de ctitorul ei, Ștefăniță. Fără a studia personal tabloul votiv, spune că personajele sînt Bogdan cel Orb cu fiii săi Ștefăniță și Petru, și încă două neidentificate. Îi atribuie eronat lui Romstorfer tăierea a cinci ferestre.

Restaurarea lui Romstorfer (1898 – 1910) a constat din înlocuirea acoperișului tîrziu, în două ape, cu altul nou, ce reproduce forma specifică a acoperișurilor vechilor biserici moldovenești, acoperiș ce protejează biserica și astăzi; înlocuirea la toate ferestrele biserici a ramelor vechi cu unele noi, mai mari; spoirea fațadelor care erau spoite și mai dinainte, cu excepția frescelor ce se văd pe fațada de sud. Totodată, pictorul vienez Johann Viertelbeger a curățat de fum pictura interioară.

Construirea „greoiului baldachin din piatră”, ne spune istoricul de artă Sorin Ulea, a dus la acoperirea vederii a aproape tuturor inscripțiilor tabloului – „o șină groasă de fier pusă în spatele său cu prilejul fixării de perete, distrugîndu-le cu totul pe unele din ele. Tot cu prilejul fixării baldachinului a fost îngroșat și peretele de sub fereastră, distrugîndu-se astfel cele două personaje de dedesubt și, parțial, cele două din stînga și dreapta ferestrei”.

Așadar, de ce trebuie distrus baldachinul sub care sunt adăpostite moaștele Sfîntului Ioan cel Nou, din moment ce tabloul votiv este distrus în cea mai mare parte? Ca să se vadă ce? Ca să se vadă că Înaltul Calinic, venit de la Iași, este hotărît să-și lase amprenta peste tot pe unde umblă prin Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților?

Baldachinul face parte din istoria bisericii și așa trebuie să rămînă. Pentru că baldachinul nu este al Înaltului Calinic și nici al nostru, ci al urmașilor urmașilor noștri în veacul vecilor amin! Gîndul cel bun, Înaltpreasfinția Voastră.