Una dintre școlile gimnaziale din județul Suceava cu rezultate remarcabile este Școala 4 din municipiul reședință de județ. Totodată, Școala Gimnazială nr. 4 este una dintre unitățile de învățămînt în care se învață în două schimburi. În aceste condiții este cît se poate de firească întrebarea pe care și-o pune directoarea adjunctă a școlii, profesoara de franceză Mariana Ciupu, și pe care cu siguranță că și-o pun și alți directori de școală din județ: unde să mai amenajezi și așa-zisă clasă de detenție pentru elevii obraznici? Și, apoi, cine să-i supravegheze pe copii?
Guvernanții noștri, care nici măcar la copiat nu-s buni, or fi auzit ei ceva în limba franceză, dar au făcut traducerea după ureche și nu le-a ieșit ca în Franța. Într-o emisiune la Radio Top, profesoara de franceză Mariana Ciupu a spus: ”În Franța există un post în fiecare școală, un angajat care se numește supraveghetor școlar, un fel de monitor, cum erau acei pedagogi din căminele de la liceu. Aceștia se ocupă cu monitorizarea întîrzierilor, cu monitorizarea absențelor, cu respectarea regulamentului, cu gestionarea comportamentelor nepotrivite. Supraveghează elevii dacă un cadru didactic intră în concediu medical”.
Însă, dacă tot se fac aceste săli, doamna Ciupu este de părere că acestea ar trebui folosite ”doar în situații extreme, în care există comportamente efectiv imposibil de gestionat. În rest, fiecare profesor ar trebui să fie capabil să capteze atenția elevilor, să-și susțină orele într-un mod adecvat”.
Dar amenințarea asta cu bau-bau-ul nu poate fi înlocuită cu altceva, astfel încît profesorul să poată controla o clasă și pentru ca elevul să fie concentrat la ore și să nu se apuce de făcut alte lucruri? Ba da, după cum spune doamna Ciupu: ”Eu aș merge pe altă soluție, pe reducerea efectivelor de elevi. Pe un număr mai mic de elevi în clasă. (…) Eu aș merge pe maxim15 elevi, dar maxim 15. Între 10 și 15 elevi, să se mai construiască școli, să fie mai multe norme didactice, că și așa se plîng profesorii că nu se titularizează, că n-au posturi, undeva la 10-15 elevi. Asta îți permite, ca profesor, să te ocupi de fiecare în parte, să dai feedbackul necesar… să-și adapteze profesorul, practic, mersul educațional la specificul clasei și la particularitățile fiecărui elev. Eu am lucrat cu 14 elevi la liceu și a fost foarte eficient. Aveam timp și să fac activități remediale și să lucrez. Acolo am avut rezultate. Am avut și elevi olimpici județeni, și olimpici naționali, și elevi cu care a trebuit să lucrez în plus ca să recupereze, și elevi cu DELF, și a fost foarte bine”.
Deci, se poate și altceva. Da, numai că asta costă, iar în ”România educată” nu sînt bani pentru învățămînt, ci numai pentru coloane oficiale, avioane de lux, rachete de tenis, schiuri și crose de golf.
Cu o pregătire solidă, cu pasiune pentru ceea ce face, cu experiență și cu viziune, Mariana Ciupu are și curajul să spună lucrurilor pe nume, și nu se mulțumește doar cu mersul la ore, cu semnatul de hîrtii, cu bifatul activităților trecute în programă și cu măririle salariale pe care guvernanții le acordă profesorilor cînd aceștia amenință cu blocarea anului de învățămînt. Însă, voci ca cele ale Marianei Ciupu sînt rare și, de aceea, sînt ignorate de cei care ar trebui să le asculte, nu doar să le audă.
Școala românească umblă bezmetică de ani de zile pentru că se află la cheremul unui sistem politic care știe doar să improvizeze și să cîrpească. Un sistem politic care preferă să lucreze cu oameni care execută ordinele haotice fără să pună prea multe întrebări și care doar mimează dialogul cu cei care au o gîndire rațională și soluții viabile. Mai ales că unele soluții costă, iar guvernanții au alte priorități. Mereu alte priorități, la loc de frunte rămînînd păstrarea funcțiilor prin orice mijloace și bunăstarea personală.
În concluzie, rămîne cum au stabilit. Bucureștiul dictează, Suceava și celelalte județe execută. Cum? Ei, se descurcă ele.
