Văzut, plăcut, cumpărat

Inima neagră ca noaptea

Una dintre cele mai vîndute cărți ale Grupului Editorial TREI la tîrgul de carte Bookfest 2023, care abia s-a încheiat, a fost ”Inimă neagră ca noaptea” de Robert Galbraith, pseudonimul sub care scriitoarea J.K. Rowling publică seria Cormoran Strike.

Mult așteptatul volum șase al acestei îndrăgite serii este un adevărat tur de forță. Cormoran Strike și partenera lui Robin sînt atrași în cursa pentru descoperirea adevăratei identități a lui Anomie – un personaj misterios, care o hărțuiește online pe Edie, co-creatoarea desenului animat de succes ”Inimă neagră ca noaptea”. Cei doi detectivi se trezesc prinși într-o rețea încurcată de pseudonime online, interese de afaceri și conflicte de familie, iar ancheta le pune la încercare capacitatea de deducție și îi amenință în moduri noi și înspăimîntătoare.

Un thriller minunat cizelat, construit superb”. – Daily Mail

Strike și Robin rămîn la fel de seducători”. – New York Times

Unul dintre cele mai fermecătoare duouri ale genului crime”. – Guardian

Robert Galbraith este pseudonimul lui J.K. Rowling, autoarea bestsellerurilor din seria ”Harry Potter” și a romanelor ”The Ickabog”, ”The Christmas Pig” și ”Moarte subită”. Romanele din seria Cormoran Strike au ajuns în topurile de vînzări britanice și internaționale, și au fost adaptate pentru televiziune de compania de producție Brontë Film and Television. La Editura Trei au mai apărut volumele ”Chemarea cucului”, ”Viermele de mătase”, ”Carieră malefică”, ”Alb letal” și ”Glasul sîngelui”.

Lucia

Bernard Minier revine în colecția Fiction Connection – Crime cu un nou roman tulburător – ”Lucia”. Un thriller nemaivăzut de la ”Millenium” încoace, după cum apreciază presa din Franța. Un festin literar pe care-l veți savura pe nerăsuflate și care are teama, misterul, teroarea și angoasa ca feluri principale. Pictura barocă este aperitivul incitant, iar mitologia – desertul opulent.

La Universitatea din Salamanca, un grup de studenți la Criminologie descoperă existența unui ucigaș care era sub radar de cîteva decenii și care își pune în scenă victimele inspirîndu-se din picturile renascentiste. La Madrid, anchetatoarea Lucia Guerrero își găsește partenerul răstignit pe un Calvar și pornește pe urmele bărbatului supranumit „ucigașul cu lipici“. Toți se vor confrunta cu propriul trecut, cu cele mai profunde frici și cu un adevăr mai abominabil decît toate legendele și miturile.

Lucia Guerrero are aceeași hotărîre de războinică obstinată ca și Lisbeth Salander a lui Stieg Larsson”. – L’Obs

Legende tulburătoare, picturi baroce, Metamorfozele lui Ovidiu, spirite tulburate: toate se aliniază într-o poveste complexă… și absolut terifiantă.” – Le Journal de Quebec

Cititorii se vor bucura de noua călătorie oferită de acest maestru al thrillerului și cu siguranță se vor atașa de Lucia, puțina lumina dintr-o lume tenebroasă.” – Le Figaro

Bernard Minier a debutat, în 2011, cu romanul ”Înghețat” (Trei, 2019), care s-a bucurat de un mare succes de public și de critică, obținînd Prix Polar la Festival de Cognac (2011), Découverte Polars Pourpres (2012) și Prix de l’Embouchure (2012). Romanul a fost ecranizat sub forma unui serial de Gaumont și M6, fiind disponibil pe Netflix. ”Lucia” s-a vîndut în peste 200.000 de exemplare în Franța. În zece ani, Bernard Minier a vîndut peste 4,8 milioane de exemplare ale romanelor sale. În 2020 a intrat în Top 10 cei mai citiți autori francezi din Franța și a urcat pe locul VI în 2021. Cărțile lui Bernard Minier sînt traduse în 25 de limbi.

Îl puteți urmări pe www.bernard-minier.com. De același autor, la Editura Trei au mai apărut romanele ”Înghețat” (2019), ”Cercul” (2020) și ”Noaptea” (2022).

Angelique

Autorul francez Guillaume Musso nu mai are nevoie de nici o prezentare: cărțile sale sînt foarte apreciate de publicul din întreaga lume, iar în țara natală domină topurile de vînzări de peste zece ani.

Cea mai recentă carte a sa, publicată de Editura Trei, este ”Angelique” – intensă, neașteptată, captivantă, un labirint de emoții în care certitudinile de pe o pagină nu sînt niciodată și cele de pe pagina următoare.

După un atac de cord, Mathias Taillefer se trezește într-un salon de spital. O fată necunoscută stă la căpătîiul lui. Este Louise Collange, o studentă venită voluntar să le cînte la violoncel pacienților. Din vorbă în vorbă, ea află că Mathias este polițist și îi cere să redeschidă un caz mai ciudat. La început reticent, el acceptă în cele din urmă să o ajute. Din acest moment, amîndoi sînt prinși într-un angrenaj mortal.

Maestrul suspansului”. – The New York Times

Un romancier ieșit din comun”. – France Info

Regele romanului noir european”. – La Reppublica

Născut în 1974 în Antibes, pe Riviera Franceză, Guillaume Musso s-a îndrăgostit de literatură de la o vîrstă fragedă. Mare parte din timpul liber și-l petrecea citind cărți de la biblioteca unde lucra mama lui, iar concursul de povestiri la care a participat în gimnaziu l-a ajutat să descopere plăcerea scrisului, care nu l-a mai părăsit de atunci. La 19 ani a plecat în Statele Unite, unde a petrecut cîteva luni la New York și în New Jersey, vînzînd înghețată și locuind împreună cu muncitori din diverse țări. Cu mintea doldora de povești s-a întors în Franța, și-a luat licența în științe economice și a fost o vreme profesor.

Cu cărți traduse în 44 de limbi și vîndute în peste 11 milioane de exemplare în întreaga lume, Musso este unul dintre cei mai apreciați autori francezi de thrillere. La Editura Trei, de același autor au apărut romanele ”Fata şi noaptea”, ”Viața secretă a scriitorilor”, ”Viața e un roman” și ”Necunoscuta din Sena”.

Poliția

Celebra serie polițist Harry Hole, scrisă de autorul norvegian Jo Nesbø, a ajuns la al zecelea volum. Romanul ”Poliția” a fost Finalist la Goodreads Choice Award, secțiunea Mystery/Thriller în anul 2013, cînd a fost publicat în limba engleză.

Cadavrul unui fost polițist găsit în locul unei crime pe care el o anchetase demult nu poate fi o întîmplare. Cînd același scenariu se repetă cu alți doi polițiști în decurs de cîteva săptămîni, tiparul este pe cît de clar, pe atît de macabru. Crimele sînt extrem de sadice, iar anchetatorii nu au nici o pistă. Mai mult, cel mai talentat detectiv nu le mai este alături, iar opinia publică face presiuni pentru găsirea ucigașului. În același timp, un bărbat grav rănit este menținut în comă într-un spital din Oslo. La ușa salonului este mereu un polițist, iar identitatea pacientului este secretă. Dacă el se trezește din comă, poliția din Oslo va fi în centrul unui scandal de corupție. Se va întoarce Harry Hole ca să rezolve cazul și să salveze onoarea șubredă a poliției?

Tensiunea este palpabilă în acest roman întunecat și tulburător. Nesbø a avut întotdeauna o slăbiciune pentru dezaxați și crime grotești.” – The New York Times Book Review

Încă o dată, Jo Nesbø ne aduce o poveste diabolic de inteligentă despre răul din oameni; un joc de-a șoarecele și pisica în care sînt atrași și cititorii, alături de victime și anchetatori”. – Publishers Weekly

Nesbø se joacă cu mințile tuturor, mai ales cu ale cititorilor, dar oricît de tare ne-ar chinui, la final ne înclinăm în fața genialului povestitor”. – Booklist

Jo Nesbø (n. 1960) este muzician, compozitor și economist, precum și unul dintre cei mai apreciați autori de romane polițiste din întreaga lume. Cărțile lui au fost traduse în 50 de limbi, s-au vîndut în peste 55 de milioane de exemplare și au fost recompensate cu numeroase distincții, printre care The Riverton Prize, CWA International Dagger Award, The Glass Key Award. Jo Nesbø este autorul celebrei serii ”Harry Hole”, precum și al seriei pentru copii ”Doctor Proctor” (Pandora M). După al șaptelea roman al seriei ”Harry Hole”, ”Omul de zăpadă”, a fost realizat filmul omonim, iar ”Vînătorii de capete” a stat la baza filmului cu același nume, lansat în 2011 și nominalizat, printre altele, la Premiul BAFTA pentru cel mai bun film străin.

La Editura Trei au apărut romanele ”Fiul”, ”Vînătorii de capete”, ”Regatul”, duologia ”Sînge pe zăpadă” și ”Soare în miez de noapte”, primele nouă volume din seria ”Harry Hole”: ”Liliacul”, ”Cărăbușii”, ”Pasărea cu piept roșu”, ”Nemesis”, ”Steaua diavolului”, ”Mîntuitorul”, ”Omul de zăpadă”, ”Leopardul”, ”Fantoma” – precum și volumele de povestiri ”Specialistul în gelozie” și ”Insula Șobolanilor”.

Ultimul copil

John Hart debutează la Editura Trei cu volumul ”Ultimul copil”, recompensat cu premiul Edgar Award pentru cel mai bun roman. Hart a scris un roman elegant, care-ți rămîne în minte. Eroii lui au o profunzime emoțională pe care rareori o au personajele acestui gen literar, iar proza expresivă plină de grație scoate poveștile sale din granițele crime-ului.

La 13 ani, Johnny Merrimon avea o viață perfectă – o casă primitoare, părinți care-l iubeau și pe Alyssa, sora lui geamănă. Nu știa ce înseamnă să pierzi ceva pînă în ziua în care a dispărut Alyssa. După un an, Johnny este izolat și singur. Doar el mai este convins că Alyssa trăiește – deși nu poate explica pe deplin de ce. Hotărît s-o găsească, riscă totul ca să exploreze partea întunecată a orașului. E o căutare disperată, dar Johnny nu e chiar singur: nici detectivul Clyde Hunt n-a încetat s-o caute pe Alyssa și are o slăbiciune pentru băiat, pe care încearcă să-l protejeze. Apoi dispare încă un copil, iar Johnny pornește împreună cu singurul lui prieten către un loc uitat, cu o lungă istorie violentă. Acolo întîlnesc un uriaș, un evadat pornit în propria aventură tragică. Ce află de la el va zdruncina tot ce crede Johnny despre soarta surorii lui; îi va duce într-un alt loc îndepărtat, către un adevăr care-i va pune la grea încercare pe ambii băieți.

O lectură obligatorie pentru cititori pasionați de orice gen literar”. – Booklist

<Ultimul copil> este cu adevărat o carte rară, atît de impresionante sînt forța și grandoarea talentului de povestitor al lui Hart.” – Book Reporter

Hart e un povestitor extraordinar, care nu respectă nici o formulă sau stil similar, în afară de calitatea superioară a prozei.” – Detriut Free Press

John Hart a scris șase bestselleruri New York Times – ”The King of Lies”, ”Down River”, ”The Last Child”, ”Iron House”, ”Redemption Road” și ”The Hush”. Singurul autor care a cîștigat Edgar Award pentru cel mai bun roman pentru două cărți consecutive, a mai obținut și Barry Award, Southern Independent Bookseller’s Award for Fiction, Ian Fleming Steel Dagger Award, Southern Book Prize și North Carolina Award for Literature. Romanele lui au fost traduse în 30 de limbi și sînt disponibile în mai mult de 70 de țări. Fost avocat și agent de bursă, John Hart locuiește la o fermă din Virginia, unde își scrie romanele. Poate fi urmărit pe www.johnhartfiction.com.

Editura Trei