După intrarea României în război, de Sf. Maria în 1916, aspectul societăţii bucureştene se schimbă. De subliniat entuziasmul general stîrnit de hotărîrea de a trece Carpații pentru a elibera Transilvania. După congresul de la Berlin 1878, soarta românilor de peste munți a fost în centrul luptelor politice de la București. Apoi, apare camuflajul. Luminile trebuie stinse, ferestrele acoperite cu hîrtie albastră, scînduri sau obloane. Farurile trăsurilor şi automobilelor sînt acoperite. Agenţii Poliției umblă prin mahalale şi amendează pe cei pe care îi găsesc cu lumina aprinsă. Primul atac nocturn se înregistrează la 28/29 august. Au urmat altele – pe 3/4 septembrie, atacul a lăsat în urmă numeroase victime şi mari pagube materiale. În ziua de 25 septembrie s-a înregistrat cea mai devastatoare incursiune. 5 aeroplane Taube au făcut prăpăd. Au bombardat bulevarde centrale, clădiri reprezentative, cartiere. Au mitraliat imprudenții de pe trotuare care căscau gura pe cer. Pagubele au fost considerabile în morţi şi răniți, în numărul clădirilor distruse. Naivii de la sol nu ştiau ce pericole letale îi pîndesc. Din curiozitate au rămas să privească cerul, în loc să se adăpostească. La Morgă, în registrul de decese, găsim 485 de morți şi peste 1.000 de răniţi (cifra dată de C-tin Kiriţescu). Zonele atinse – în afară de strada Covaci – Piaţa Mare, Calea Călăraşi, bd. Regina Maria, bd. Elisabeta. Spitalele şi Morga, infirmeriile se umplu de cadavre şi răniţi. S-a instalat îndată sentimentul nenorocirii şi al neputinței. Artileria română, dotată cu tunuri ușoare, cu tragere scurtă, nu puteau lovi avioanele germane. Un singur cuvînt caracteriza situaţia – „teroare”. Populaţia intră in panică. Scopul aviației germane era distrugerea moralului bucureştenilor. Noaptea te fereai de atacurile zeppelinelor, ziua de avioanele de bombardament. „Este cea mai odioasă manifestație a unei concepţii sălbatece despre război” (Ibid, C-tin Kiriţescu, p. 304).
După cîteva zile de asemenea experienţe, atunci cînd sună clopotele de la Mitropolie, lumea aleargă să se adăpostească (în Pasajul Român, Macca-Villacros, Victoria, etc.), prin ganguri, în prăvălii, pur şi simplu sub streșini. Paranoia începe să facă ravagii. Spionita este boala sezonului. Suspiciunea de trădare este tot mai prezentă. Se fac numeroase arestări, cam la întîmplare.
Alt element în acest nou peisaj al Bucureștilor sînt zvonurile. Ele traversează oraşul de la mahala pînă în centru. Orice ştire apărută în gazete schimbă starea de spirit. Entuziasmul şi încrederea alternează cu panica şi teama. Totul se interpretează în localuri, pe stradă, în redacţii, în birouri, şi se răspîndește cu iuţeala gîndului. Nu trece zi fără o ştire bună/proastă de pe teatrele de operaţii. Starea de spirit se schimbă asemenea lor, este extrem de fluctuantă. Trece de la jubilație la disperare şi deznădejde. Bucureştiul începe să semene cu un spital de boli nervoase. Altfel, viaţa continuă ca şi pînă atunci. Paşnicul locuitor nu se poate lipsi de distracţii. Presa anunţă că la 1 octombrie se deschide restaurantul- cabaret ALCAZAR pe locul fostului TROCADERO, pe strada Paris, nr. 13. ”Complet renovat şi aranjat în stil modern. Prezintă 25 de numere de varieteu cu artişti şi artiste de prim rang în fiecare seară. Orchestra Marcu şi Silvian Nedico va distra onor publicul”. Acesta era anunțul apărut cam în toate ziarele. Dar inaugurarea restaurantului-cabaret ALCAZAR nu mai are loc. Prin ordin, la 1 octombrie, restaurantele, cabaretele, localurile de orice fel se închid. La fel şi sălile de cinematograf. Iata explicaţia livrată de un ziarist: „ Am fost printre cei dintîi care s-au ridicat împotriva strategilor improvizaţi din cafenele care nu se puteau opri a inventa ştiri din război şi de a comenta în mod stupid acţiunile bravei noastre armate şi de a turbura spiritul public. Dar toate apelurile la spiritul patriotic, toate explicaţiile asupra consecinţelor unor vorbe nesocotite au fost zadarnice. Trebuinţa de palavre a biruit simţul patriotic şi bunul simţ. Autoritatea nu a mai găsit alt mijloc de a pune capăt unei stări de lucruri dăunătoare decît închizînd cafenelele”.
Era şi alt aspect dincolo de palavre. Localurile erau ticsite – constată Poliţia de Siguranţă – de spioni ai Puterilor Centrale. Cafenelele erau locul cel mai eficient de a trage cu urechea şi de a lansa diversiuni şi zvonuri. S-a considerat util să fie închise. Însemna mai mult: că situaţia pe front la sud pe Dunăre şi la nord pe Carpaţi mergea prost. Ceea ce era şi adevărat. La înfrîngere se caută ţapi ispăşitori. Spionii reali sau fictivi sînt perfecţi pentru acest rol. Restaurantele şi cinematografele vor fi redeschise de-abia in 1918 sub Ocupație, de Paşte.
Stelian Tănase
Fragment din volumul ”Mustățile feldmareșalului Mackensen”, aflat în pregătire.
