„Nu știu dacă ai stat vreodată în mijlocul unui teren de squash (pe T) și ai ascultat ce se întâmplă alături. Mă refer la sunetul din terenul alăturat al unei mingi lovite direct și puternic. Este ca o lovitură de pistol, rapidă, joasă, cu un ecou apropiat. Ecoul dat de mingea care lovește peretele terenului este mai puternic decât lovitura în sine. Asta aud când îmi amintesc de anul de după moartea mamei, când tatăl nostru ne punea să exersăm la Western Lane, două, trei, patru ore pe zi. Picioarele îmi erau atât de obosite încât nu știam dacă pot continua și stăteam pe T, cu capul rachetei în jos, uitându-mă la peretele lateral care era pătat de urmele lăsate de toate mingile care s-au lovit pe suprafața acestuia. [..] Petele de pe perete s-au estompat una în alta și m-am gândit că sigur voi cădea. Atunci a pornit. Un ritm constant și melancolic din celălalt teren, lovitura și ecoul ei, iar și iar, ca un fel de eliberare. Cred că era o persoană care se încălzea. Și știam cine era. Am stat acolo, ascultând, iar sunetul s-a revărsat în mine, în nervii și oasele mele, și am ridicat racheta și am servit cu sentimentul că am fost salvată. Eram trei, toate fete. Când a murit mama eu aveam 11 ani, Khush 13, Mona 15. Jucam squash și badminton de două ori pe săptămână de când eram destul de mari să ținem o rachetă în mână…”.
Așa începe romanul „Western Lane” scris de Chetna Maroo, având-o ca personaj central pe Gopi, o fată rămasă orfană de mamă. Cartea se termină cu aceeași fată jucând finala turneului de squash de la Durham. Arcul de timp folosit de autoarea britanică are la bază ingrediente tipic hollywoodiene: tragedie, ambiție sportivă, triumf. Tensiunea este sporită de Pa, un tată obsedat de squash, necomunicativ emoțional. Există și o înfricoșată mătușă, Ranjan, simbolizând obstacolul din calea lui Gopi. Apare și un interes amoros, tânărul Ged, a cărui mamă intervine exact în momentul potrivit intrigii. Având în vedere toate acestea, s-ar putea să credeți că „Western Lane” este schematic, dar nu este așa. Din carte răzbate munca unei scriitoare care știe ce vrea să demonstreze cu personajele ei și are talentul deosebit de a face ce și-a propus.
Primul roman al Chetnei Maroo surprinde obișnuitul și îl umple cu frumusețe. O ficțiune armonioasă și emoționantă despre durere, fraternitate și lupta unei adolescente de a se perfecționa pentru viață prin sport. Gopi, în vârstă de 11 ani, joacă squash de când era suficient de mare pentru a ține în mână o rachetă. Când mama ei moare, tatăl o înscrie într-un regim de antrenament dur și constant, iar squash-ul devine lumea ei. Încet, se va îndepărta de surorile ei. Viața ei se reduce la sport, ghidată de ritmurile sale: serva, voleul, lovitura și ecoul ei. Pe teren ea nu este singură. Este cu tatăl ei. Este și cu Ged, un băiat de 13 ani debordând de un talent formidabil. Mai este și alături de jucătorii care au venit înaintea ei. „Pentru a naviga prin constrângerile sportului trebuie să găsești loviturile și să îți faci spațiul de care ai nevoie” ne spune Gopi.
Autoarea are talentul de a-și face spațiul de care are nevoie pentru complexitatea emoțională a personajelor prin intermediul descrierii fizice. Ea grupează toate tensiunile (grijă și resentimente, responsabilitate și invidie) care se manifestă pe parcursul poveștii. Are ceva din partitura unei muzici care se dezvăluie prin tonuri și armonii.
Tatăl folosește antrenamentul lui Gopi pentru a evita durerea și anxietatea proprie izvorâte din datoria de a crește singur trei fete. După sesiunile de antrenament, din ce în ce mai intense, el și Gopi petrec ore întregi urmărind videoclipuri ale legendarului jucător de squash Jahangir Kahn și ale rivalilor săi Geoff Hunt și Hiddy Jahan. După un timp, tatăl își va neglija slujba de electrician și va fi orb la problemele financiare ale familiei sale, ca să nu mai vorbim de cele emoționale. Tatăl creează tensiune și în comunitatea lor de „gujarati” (imigranți de origine indiană), când este văzut împărțind țigările cu mama albă a lui Ged, în afara centrului sportiv. Totuși, la fel ca în localitatea ce dă numele clubului, Western Lane (un centru sportiv din afara Londrei), dezaprobarea comunității față de cuplurile inter-rasiale rămâne doar sugerată, pe măsură ce tăcerile cresc și tensiunea asupra familiei crește.
În timpul antrenamentelor, Gopi și Ged lucrează în echipă precum partenerii de dans, perfecționându-și mișcările și abilitățile și ajutându-se reciproc. Pe terenul de joc ei pot controla ceea ce este scăpat de sub control în viața cotidiană. Când este în competiție, Gopi știe: „Ești singur. Așa e regula. Trebuie să-ți găsești propria cale de ieșire. … Nimeni nu te poate ajuta. Nimeni nu se poate concentra pentru tine sau nu se poate teme să nu piardă în locul tău”. În acest roman grațios, jocul de squash devine o cale de a tămădui durerea lui Gopi și încercările ei de a o procesa. Doar pe terenul de squash are loc să se întristeze singură, să fie independentă de surorile ei, să se supună vidului și să-și găsească locul în el. „O lovitură curată poate opri timpul”, crede ea. „Uneori o poți simți ca singura pace posibilă.” O corespondență bogată între ritualurile durerii și ale competiției.
Cunosc sportul squash atât cât să pot spune că este vorba despre pasiune, durere și izolare. Dar nu este numai atât. Pentru o tratare mai directă a acestui sport există autori precum Chetna Maroo, ca să nu mai vorbim de Ian McEwan, care a scris atât de strălucit despre squash în romanul său din 2005 „Sâmbătă”. Acești autori îți iau lumea și o comprimă într-o cutie de 9,75 pe 6,5 m, unde tot ceea ce ți s-a întâmplat apare descris cu viteza unei lovituri de squash și ai doar o lățime de timp pentru a prelua controlul. Nicio carte nu a avut vreodată atâtea mingi de squash pe coperta ei, un simbol al tuturor ideilor care se intersectează și ricoșează în jurul comunității Western Lane.
Volumul a fost pe lista scurtă a Booker Prize 2023. Booker Prize este cel mai important premiu literar din lume, acordat pentru cea mai bună operă de ficțiune scrisă în limba engleză și publicată în Marea Britanie sau Irlanda. Câștigătorul primește 50.000 de lire sterline, iar primii șase autori selectați, așa numita „listă scurtă”, primesc, fiecare, câte 2.500 de lire sterline.
Romanul „Western Lane” este o pledoarie pentru inocență, pentru fraternitate, pentru felurile stranii în care ajungem să ne cunoaștem pe noi înșine și unii pe alții.
George Alupoae, licențiat în arte
