În 1799, la 26 mai, s-a născut Aleksandr Pușkin (d. 1837).
Pușkin a fost unul dintre primii poeți descoperiți în copilărie. Volumele apărute la editura Cartea Rusă erau peste tot și mi-a căzut în mînă Aleksandr Pușkin – Poezii, scria pe coperta gălbuie. Din timp în timp îl recitesc și am aceeași impresie de prospețime. Da, regăsesc cuvintele pe care le aștept. Episodul morții lui m-a impresionat într-atît (un poet ucis în duel!!!) încît am rămas alături de Pușkin pînă azi. M-am întrebat mereu dacă a fost un glonț nimerit într-un duel. Dueluri erau multe în epocă, în Rusia, deși erau interzise. Sau a fost un complot țesut de dușmanii lui – și nu erau puțini la Curtea Țarului de la Skt. Petersburg. A fost asasinat sub înscenarea unui duel? Intriga aceasta are toate ingredientele unei istorii romantice plină de mistere. Unii au pretins că țarul Nicolae s-ar fi aflat în culisele acestei drame. Motivul: o plăcea cam mult pe Natalia Goncearova, soția poetului. … Intenționa astfel să o elibereze de povara căsătoriei. Natalia îi era credincioasă soțului ei, în ciuda bîrfelor de la Curte. Alții au spus că ambasadorul Olandei, Jacob van Heekeren, dușman la poetului, era amestecat în complot.
La 29 ianuarie 1837 (10 februarie stil nou) într-un Skt. Petersburg înghețat și acoperit de zăpadă. Aleksandr Pușkin (n. 26 mai 1799) a fost ucis în duel de Georges d’Anthès (5 februarie 1812 – 2 noiembrie 1895). Acest duel a fost un șoc. Pușkin era inițiatorul literaturii ruse moderne. Dintre duelurile din secolul al XIX-lea este cel mai cunoscut. S-au scris despre el mii de pagini.
Duelul a fost strîns legat de tema onoarei. Femeile au jucat un rol esenţial. Duelurile aveau loc adesea de la chestiuni de amor, de la femei cunoscute sau nu, de moravuri uşoare sau nu, de la amante şi neveste. Onoarea trebuia probată, iar obiectul pasiunii nu putea fi jignit. Cînd se întîmpla, pistolul sau sabia erau de rigoare pentru a aduce lucrurile la normal. Dacă refuzai să te duelezi pentru a-ţi apăra onoare terfelită erai dezonorat, decăzut, considerat un laş şi exclus din „lumea bună”. Ţi se întorcea spatele, nu mai erai primit în casele respectabile. Deveneai un paria. Acesta a fost cadrul in care s-a desfășurat această dramă care l-a avut pe Pușkin în centrul ei.
Pușkin era la începutul secolului XIX literatura rusă în persoană. Totul se învîrtea în saloane în jurul creațiilor lui. Era privit ca un geniu. Provenea dintr-o veche familie aristocratică. O curiozitate – avea sînge african. Străbunicul lui fusese răpit de turci din Ethiopia și printr-un concurs de împrejurări a fost adus la curtea lui Petru cel Mare. A fost împămîntenit și a ajuns general în armata rusă. Strănepotul său Aleksandr Pușkin s-a născut la Moscova. A făcut studii la liceul imperial abia înființat de Alexandru I, alături de odraslele aristocrației. Este prețuit încă de la debut ca un mare poet.
Duce o viață de rebel, aventuroasă, iconoclastă, de boemă, petreceri, aventuri galante, dueluri, încăierări și nopți pierdute. Este mereu o problemă pentru autorități. În 1820 este surghiunit la marginea imperiului, la Chișinău (Basarabia fusese încorporată în Rusia în 1812), apoi la Odessa. Este trimis apoi la moșia părintească, departe de Skt. Petersburg și Moscova. În 1825 țarul Alexandru moare și este înlocuit de Nicolae I Romanov. Primește încuviințarea de la acesta să se întoarcă la Moscova. Aici este supravegheat de poliția secretă, corespondența sa este deschisă, cenzura îi ciunțește operele… În ciuda originii sale aristocratice și a notorietății nu are o viață ușoară.
Drama intră în ultimul act, atunci cînd o întîlnește la un bal pe Natalia Goncearova, care debuta în acea seară în societate. Are 16 de ani și este considerată cea mai frumoasă fată din Rusia. Înaltă, 1, 77, subțire, cu o figură de madonă (Pușkin chiar așa îi spune). Se îndrăgostește și îi face o curte intensă. Familia ei nu-l primește prea bine. În ciuda notorietății nu este o partidă, averea lui nu este atît de mare cît spera viitoarea soacră (care are șase copii). În plus îl precede o reputație sulfuroasă – de bețiv, curvar, scandalagiu – care o face să-și țină fiica departe de insistențele lui și să aștepte alt pretendent. Acela însă nu apare, lipsa de mijloace a familiei Goncearov îi ține la distanță pe eventualii amatori. Pușkin revine și în 1830, pe 6 mai, se oficializează logodna, iar în februarie 1831 căsătoria – la care participă toata lumea bună și a fost un eveniment.
Viața în doi trădează repede diferențele de caracter dintre ei. Ce o pasionează pe tînăra doamnă Pușkin sînt balurile, petrecerile la curte, alegerea toaletelor cu care să strălucească. La fel, dansul, flirtul cu tineri spilcuiți. Pușkin e înclinat să trăiască izolat, alături doar de soția lui. Își dorește un trai domestic care să îi dea răgaz pentru scris. Scrisul îi asigură mijloacele să achite ținutele, caleștile, echipajele, bijuteriile mondenei lui soții. Banii au fost mereu o problemă între ei. Îndemnurile lui de a se retrage la moșie, unde traiul e mult mai puțin costisitor, Natalia le respinge. Pușkin renunță la gînd, o iubește și vrea să o știe fericită. N-aș spune că sentimentele lor sînt reciproce. Oricum, nu au aceeași intensitate. El vrea să părăsească Skt. Petersburg și pentru că se simte dușmănit, vînat, ținta unor cabale. Are mulți adversari încă din tinerețea sa aventuroasă. Scrierile sale i-au adăugat alții. Geniul deranjează, e un factor de risc într-o lume conservatoare. Conflictele, provocările, scandalurile nu îl ocolesc, dimpotrivă. Pușkin se sufocă la Skt. Petersburg și căuta o ieșire.
Aici sosește din Franța în 1833 ca refugiat un anume Georges D’Anthès. Este adoptat de ambasadorul Țărilor de Jos, influentul baron Jacob de Heeckeren. Un an mai tîrziu este promovat locotenent în garda imperială și primit la Curte. Este un bărbat chipeș, frumos, mai tînăr decît Pușkin (n. 1812, are 21 de ani), bun dansator, îi plac balurile și petrecerile. Îi face curte Nataliei Pușkina, dansează împreună, au conversații galante. Pușkin numai mulțumit nu e de situația creată. Apar inevitabil zvonuri despre o posibilă legătură intimă între cei doi. Dușmanii nu dorm, se amuză, răspîndesc vorbe veninoase. Ea neagă vreo implicare de cîte ori Pușkin îi spune ce zvonuri circulă în oraș. O vreme acceptă explicațiile ei, dar îi cere să nu mai cocheteze în public cu d’Anthès.
Atmosfera în jurul lui se înnegurează. În noiembrie 1836 primește o scrisoare anonimă în care este taxat de „încornorat”. Este o jignire impardonabilă, onoarea lui este terfelită, cu atît mai mult cu cît scrisoarea infamă circula în cercurile skt-petersburgheze. Îi arată scrisoarea Nataliei care neagă din nou orice legătură de adulter cu D’Anthès. Îl suspectează pe baronul Heeckeren ca autor al scrisorii, ghidat de ministrul de externe al Rusiei, contele Nesselerode, dușmanul lui Pușkin, îl provoacă la duel pe Edmond D’Anthès, presupusul amant al soției sale. Scandalul deja izbucnise – baronul vrea să îl stingă, pentru că numele lui era mereu pomenit și risca să își ruineze cariera. Recurge la o combinație – îl însoară pe D’Anthès cu sora Nataliei, Caterine. La 10 ianuarie 1837 se celebrează căsătoria. Cei doi rivali devin cumnați. O situație de vodevil, s-ar spune, dacă povestea nu s-ar termina sîngeros.
Pușkin nu renunță la gîndul de a-l provoca la duel pe D’Anthès. De a-l ucide și de a-l neferici pe protectorul sau, baronul H. Data stabilită – 27 ianuarie 1837. Cade într-o miercuri. O zi geroasă, cu multă zăpadă, undeva la marginea orașului. D’Anthès trage primul foc și îl nimerește în abdomen pe poet. Și D’Anthès este rănit ușor la brațul drept. După două zile de agonie, Aleksandr Pușkin moare. Are 37 de ani. Corpul este dus la mănăstirea Sviatogorski, aproape de moșia familiei. În oraș exista pericolul unor manifestații de simpatie pentru poet – era foarte iubit și moartea lui tragică a produs o mare emoție.
Țarul refuză să îl primească pe baronul Heerckeren, care voia să se explice, și îl expulzează. D’Anthès este degradat și scos din Rusia sub escortă. Natalia se retrage la moșia familiei din Mihailovskoie, unde se află mormîntul nefericitului ei soț. Se va recăsători în 1844 cu un anume Piotr Lanskoi, cu permisiunea Țarului Nicolae, care îi este și naș cu acest prilej. Va trăi pînă în 1863. Ajuns în Franța, D’Anthès face o carieră politică (senator între 1852-1870 – pe vremea Împăratului Napoleon III). Are o viață lungă, moare în 1895 în Alsacia, teritoriu german în acel timp. A purtat stigmatul de a-l fi ucis pe cel mai mare poet rus, dar asta nu l-a împiedicat să aibă succes în carieră. Aș spune că l-a ajutat, a fost însoțit de aureola acelui episod din 1837 de la Skt. Petersburg. Pînă azi rămîn încă semne de întrebare care se cer descifrate. Cine avea interes să moară Pușkin? Alta întrebare: de ce? A fost un complot la mijloc sau pur și simplu s-a întîmplat? Cum se spune – CEASUL RĂU!
Fragment din „Repertoarul amorului” volumul 2, apărut în toamna lui 2020, la Editura Hyperliteratura.
Stelian Tănase
