Praga

Mă preumblu prin oraș să identific locurile legate de memoria lui Kafka. Ies din hotel, iau micul dejun la una din cafenele din jur, plec în căutare înarmat cu o excelentă biografie dedicată lui. Scriam la “Dracul și mumia” (îndemnat de Michael Heym cu ani în urmă, 1997/8) unde există un capitol praghez care trimite la ”Procesul”. Am strîns tot ce am putut – eseuri despre el, jurnale, corespondență, proză și m-am pus pe conspectat, recitit, fabulat pe urmele lui.

Kafka este infinit, te pune pe tot felul piste false, se contrazice, are viziuni dificil de descifrat. Este derutant. Vizita la Praga, împins de Elena – mă consideram nedeplasabil – mi-a venit perfect. Am avut, iată, un scop secret, neexplicit. Să mă impregnez ca o bucată de cretă într-o călimară cu cerneală de spiritul lui Kafka. Exercițiu spiritual letal, pentru că riști să te lași prins de beția adîncurilor și să nu mai ieși de acolo. Kafka nu începe și nu se termină niciunde. Se confundă cu Praga – dar și invers este tot atît de adevărat. Fantoma lui bîntuie pe străzi, îl zărești într-o fereastră, trece prin ganguri, te salută într-un scuar.

Găsesc ușor în Piața Primăriei cîteva din adresele lui. Casa în care s-a născut – burgheză, pe colț, la limita ghetoului. Cîteva adrese unde a locuit cu familia. Își schimba frecvent adresa, pe măsura creșterii afacerii tatălui său, Hermann. Piața adună multe asemenea locuri. Destinul lui este legat profund de acest perimetru. Copilăria, adolescența, studenția, biroul de avocați unde s-a angajat la început de carieră. Asta îmi ușurează cercetarea. Găsesc fără dificultăți locurile prin care a trecut. Au mai fost – universitatea germană, cafenelele pe care le-a frecventat (Louvre și Arco). Am urcat întîi in ulița Aurarilor. Aici sora lui păstra o cămăruță unde Kafka venea să scrie. Aici a început ce avea să devină capodopera lui, ”Procesul”. Uliță extrem de îngustă, medievală, cu căsuțele zugrăvite în mov, roz, verde, bleu – este lipită de zidul castelului. A fost populată în Evul Mediu de alchimiști. Pretindeau că fabrică aur din tot felul de metale. Nu a văzut nimeni vreodată un gram de aur extras de alchimiști la Praga.

Am dat o raită la Muzeul Kafka. A fost amenajat dincolo de Vltava și a trebuit să trecem podul Carol. Locul nu este legat de memoria lui. Nu a avut locuință și nici nu a învățat aici. Loc abstract, ales arbitrar, după logica absurdă a Administrației – despre care a scris atît, nu!? Dispunea de o bucată de teren și a dorit să o folosească cît mai eficient. Amploiații au găsit că investiția cea mai bună este Kafka. Nu m-a încîntat deloc ce a ieșit. Puțin despre om, despre dilemele lui, despre oraș. Locul evocă mai ales atmosfera din ”Procesul” și mai puțin din ”Metamorfoza” (tot ce s-a scris mai bun în secolul XX, cum pentru secolul XIX este ”Mantaua” lui Gogol). Sînt și lucruri pe care chiar nu le înțeleg. Mi se întîmplă, ce să fac!? De pildă, văd două statui care au coborît de pe soclu să se pișe într-o băltoacă din curtea muzeului. Lumea fotografiază cu zel pitoreasca idee cu ușurarea vezicii. Ce-o fi vrut artistul să ne spună despre Kafka?

Cartierul evreiesc este un popas obligatoriu dacă te interesează Kafka & Praga lui. Cimitirul evreiesc, sinagoga spaniolă, muzeul holocaustului, ulițele fostului gheto. La Praga a existat cea mai mare comunitate de evrei din Europa. Nu văd în asta neapărat expresia toleranței din Imperiul Habsburgic. Au alternat perioade de persecuții și pogromuri, de excluderi și arderi pe rug, cu alte perioade – de acalmie. Memoria locului este extrem de încărcată și profund dramatică. Asta se simte în aer. Locul este foarte vizitat, autocare cu turiști opresc frecvent la bordură și fac coadă. Aparatele foto, smartphone-urile nu stau o clipă. Turiștii străini (nu am auzit vorbindu-se cehă în jur) vor să afle totul în timp foarte scurt. Sînt grăbiți, firește. Lîngă sinagoga spaniolă monumentul lui Kafka ridicat recent – deloc entuziasmant. Sînt două personaje Kafla unul peste umerii celuilalt ca la ora de educație fizică… Ajungea unul singur. Nu aș fi vrut un Kafka făcut în manieră convențională, desigur. Poate nici sculptorul, dar nu s-a întîlnit cu ideea fericită. Cert.

Stelian Tănase

Fragment din volumul ”Europa la patru mîini. Jurnal de campanie”, aflat în sertar.