Oare cît costă prețul!?!

Neîndoielnic, perioada de după sărbătorile de iarnă este una traumatizantă pentru telespectatorii care nici nu s-au îmbătat temeinic pe durata acestora, deci și-au conservat atenția și spiritul critic, și nici n-au chiulit temeinic în tinerețe de la orele de limba română, ceea ce acum are darul de a le strica buna dispoziție doar fiindcă privesc ecranul televizorului și aud atrocitățile adiacente. Vă mărturisesc faptul că nici eu nu am stat tocmai la pîndă, nedorind să-mi stric începutul unui an pe care mi-l doresc, și vi-l doresc și dv., mai pașnic și mai lipsit de spaime. Ei, inclusiv de spaimele produse de niște formulări precum cele selectate petru astăzi, de unde nu puteau lipsi…

1. Aurina Petrea, România TV, 10.01.2021, ora 12.15: „Sînt interzise organizarea petrecerilor și a spectacolelor”. La Școala de Miliție era chestia cu „Venea o moară pe Siret”, al cărei subiect era lesne de aflat, fiindcă răspunde la întrebarea „Cine?” sau „Ce?”, așadar „Cine omoară pe Siret?”. La Aurina, subiectul rezultă că este unul multiplu („petrecerilor și spectacolelor”!!!), din moment ce predicatul are formă de plural („Sînt interzise”). Dacă limba română n-ar fi fost opțională la școala Aurinei, în cele două clase absolvite, atunci ar fi aflat și ea că în limba asta corect este „ESTE INTERZISĂ ORGANIZAREA…”, subiectul fiind, desigur, ORGANIZAREA, că-i la nominativ, ca orice subiect, și nu la genitiv-dativ! Dacă ar fi învățat asta, poate o primeau chiar și în clasa a treia…

2. Tot la RTV, pe 02.01.2021, ora 10.32, titlu mare: „Polițist ÎNFĂȘCAT din trafic și băgat după gratii”. Cred că doar mahmureala l-a făcut pe editor să opteze pentru forma asta vag omologată, mai degrabă tolerată decît acceptată în DEx, specifică unui tronson de populație cu educație minimă. Ei, dar dacă minima educație te face editor TV, de fapt RTV…

Toate televiziunile, 06.01.2021, Virgil Popescu, ministrul Energiei: „…energie la prețul cel mai scump”!!! Ei, aici e nu doar o problemă de limbă, ci de lectură mai degrabă, de educație în sensul cel mai larg… Așadar, mărfurile, produsele de orice fel, sînt mai scumpe sau mai ieftine. De exemplu: Mercedesul e mai scump decît Dacia. Pricepem chestia asta simplă, domnu’ ministru? Sau trebuie cumva să și desenăm!? Întreb, nu dau cu paru’… deși uneori, recunosc, îmi cam vine! Prețul nu e o marfă care să poată fi mai ieftină sau mai scumpă. De aceea, cei care merg la școală află că PREȚUL poate fi MIC sau MARE. Dar nicidecum SCUMP! Asta am aflat eu, pe vremea mea, fix la școală. Dar poate că la școlile de miniștri se învață altfel și poate că nici prețurile nu mai sînt ce-au fost odat’. Așa că Domnule ministru, băi Popescule, cînd auzi că s-au băgat pe la vreun magazin prețuri d-alea ieftine, zi-mi și mie, că aș vrea să cumpăr și eu. Mă și văd în fața vînzătoarei cerîndu-i: „Vă rog dați-mi și mie vreo 6 sau 7 prețuri d-alea ieftine, că n-am bani pentru prețuri scumpe! Da’ să fie proaspete, vă rog, în garanție!”.