Ca să nu încurc sau să sperii pe cineva la București, mă ocup aici de o coterie pariziană. La începutul anilor 40 Saint Exupery trăia în refugiu la New York. În 1943 îi apare aici „Micul Prinț” – avea să fie succesul lui cel mai mare (s-au vîndut 200 de milioane de exemplare – cartea franceză cea mai vîndută în lume după război). Succes și după 1946, cînd cartea apare la Gallimard în ediție franceză. Detractorii l-au acoperit aproape instantaneu de zoaie. Din păcate, autorul nu a apucat să se bucure – în august 1944 a fost doborît de un Messerschmitt 109 deasupra Mediteranei, pe cînd se intorcea dintr-o misiune de recunoaștere deasupra Franței. Avionul lui, un P-38, a dispărut pentru totdeauna.
După Eliberare viața literară pariziană s-a reluat în cadre normale. Statura lui Saint Exupery – aristocratul, aviatorul, eroul, scriitorul – umbrea pe foarte mulți. Aveau multe să îi reproșeze. Vina lui cea mai mare – era un mare scriitor. Era și un adevărat erou al Rezistenței, luptase împotriva ocupantului german. Avea o statură morală reală. Puțini intelectuali la Paris o aveau. Cei mai mulți pretindeau că luptaseră în Maquis, cînd de fapt mulți nu făcuseră decît să se ascundă, să pactizeze cu ocupantul, să stea prin cafenele. Biografiile se rescriau în mare grabă.
În disputele pentru stabilirea noilor ierarhii literare, în negocierile între diferite grupuri pentru împărțirea teritoriului cultural, Saint Exupery avea și dezavantajul că nu putea să se apere. El și literatura lui erau o pradă ușoară pentru detractori. Un candidat perfect la uitare. Cine lipsește de pe cîmpul de luptă pierde războiul… S-au produs două fenomene – 1/ de marginalizare a lui Saint Exupery. A fost efectul unei cabale de proporții. În anii 40-60 s-a scris puțin despre opera lui, aproape deloc, și nu i s-a recunoscut valoarea, a fost ignorat. 2/ A fost atacat în presă la ocazii de scriitori, gazetari, intelectuali pe diferite subiecte – pentru a fi delegitimat și minimalizat.
În această junglă a coteriilor & găștilor, Saint Exupery avea și un alt dezavantaj. Nu aparținea nici unui grup literar – păcat capital. Nici o afiliere ideologică sau literară. Fusese un singuratec, împărțit între pilotaj și scris. Fotoliile glorioase ale Parisului erau puține, în schimb candidaturile foarte numeroase – cele mai multe deloc meritate. Dacă aparții unei găști cu diferite etichete (suprarealism, existențialism, comunism, etc.) poți să corectezi faptul că n-ai operă și ești mediocru. Alt păcat – Saint Exupery era un aristocrat veritabil, cu rădăcini de familie care mergeau pînă la Cruciade. Într-o lume tot mai plebee, invadată de masele populare.
Relativ repede, în 1945, s-a constituit o conspirație a tăcerii în jurul lui și a operei ( „Zbor de noapte”, roman, premiul Femina, „Pămînt al oamenilor”, premiul Academiei franceze, „Citadela” etc.) Unii – interesați – îl considerau autorul unei singure cărți – „Micul prinț”. Alții că a fost un scriitor minor. Alții că a fost un aviator curajos, dar că în literatură a fost un veleitar. Toate pretextele erau bune să îl coboare. Mizeriile din zona literară se produc inevitabil pretutindeni, în toate epocile. Inclusiv în Bucureștiul iubit. Cultura mică, dar cu nerv. Ca la Paris, în 1944/45, și la București s-a răsturnat o lume. Se mergea spre normalitate. Ocupația sovietica i-a pus capăt. Fenomenul s-a repetat și după 1989. Condițiile identice produc fenomene identice. Coteriile autohtone s-au organizat repede și au ocupat scena. Au fixat ierarhii, au distribuit premii, au stabilit prestigii. Cele mai multe false.
Să revenim la Saint Exupery. A fost împins la margine, diminuat de mai multe coterii, nu doar de una. Un adevărat privilegiu care indica statura victimei. Greu de doborît. 1/ Un atac a venit din partea celor care au rămas la NY pînă la finalul războiului (Andre Breton, Claude Levi Strauss printre ei). Au preferat să rămînă la adăpost, departe de pericolele Europei. Nimic eroic în atitudinea lor, dimpotrivă. În 1942 Saint Exupery a părăsit NY și s-a înscris voluntar în Forțele aeriene ale Franței Libere să combată fascismul pe teren, nu în cafenelele din Greenwich Village. Clar. Cînd au revenit la Paris au început să-l denigreze. Saint Exupery trebuia întîi delegitimat. Înțelegem de ce. 2/ Alt grup care l-a contestat a fost cel din jurul Sartre și Simone de Beauvoir. Sartre era foarte preocupat să devină liderul spiritual al Franței postbelice. Se baza pe cartea sa „L’Etre et le Neant” – publicată de altfel sub ocupație cu viza cenzurii germane. Oricine părea să îl umbrească ajungea ținta atacurilor lui, directe sau prin interpuși. Un exemplu, în 1952 îl atacă vehement pe Camus, dupa ce acesta a publicat „Omul revoltat”. Miezul disputei nu a fost opera, cum s-ar crede, ci supremația pe piața intelectuală. Întîietatea, gloria, influența, prestigiul, banii. Situația lui sub Ocupație a fost una ambiguă, de non-combat. După august 1944 s-a pretins rezistent. A declarat că discuțiile de la Cafe Flore și faptul că scria acolo erau acte de rezistență! Inclusiv faptul că premiera piesei sale „Les Mouches” a avut loc în 1943 într-o sală plină de ofițeri germani. Statura lui Albert Camus crescuse, ajunsese celebru după romanele „Străinul”și „Ciuma”, piesele de teatru si eseurile publicate, îl rivaliza pe Sartre. Ceea ce îl incomoda vădit pe patronul existențialismului. Camus fusese cu adevărat un membru al Rezistenței, deci trebuia deligitimat și demolat. Saint Exupery fusese un erou, deci trebuia scos din circuit.
Atacurile împotriva lui Saint Exupery au venit și din direcții politice. Nu aderase la partidul comunist. Comuniștii erau foarte puternici în acei ani printre intelectuali, în presă, în universități. Nu întîmplător Aragon, Eluard, Tzara etc. l-au ales drept țintă. Saint Exupery nu a aderat nici la mișcarea generalului de Gaulle. Ca atare, Francois Mauriac, Saint John Perse &Co, fidelii acestuia, l-au contestat și atacat. Fără conexiuni politice era imposibil să supraviețuiești în jungla literară. Coteria anti-Saint Exupery a funcționat. Să recunoaștem că aceste coterii oriunde apar sînt extrem de eficiente. Cînd se coalizează să distrugă pe cineva acela nu are scăpare. Victima e terfelită, calomniată, marginalizată, făcută uitată. Dacă mai ești și mort, ai pierdut dinainte partida. Dușmanii se hrănesc din cadavrul tău.
Abia începînd cu anii 70 valoarea lui Saint Exupery a fost recunoscută și a revenit unde îi era locul – ca mare scriitor. Între timp, găștile literare care l-au hărțuit – pe el și memoria lui – au dispărut. Lecție de istorie. Inclusiv literară.
Stelian Tănase
