O carte solară: „Pe aripi de mori de vânt și de carte”

Membră a Uniunii Scriitorilor din România, ziarist, traducător de prestigiu, Doina Cernica s-a născut la Vama, urmând cursurile Facultății de Litere din București, secția Română-Italiană. A publicat până acum un număr impresionant de cărți de tipologii variate: literatură pentru copii, cu o amprentă stilistică aparte, dintre care unele distinse cu premii internaționale (Vulpea argintie; Poveștile fetiței; Fetița și Vulpea Argintie; Fetița și Porumbelul; Floare albastră, Veronica; Mierlă neagră pe zăpadă albă); interviuri, cum este cel cu maestrul Ion Irimescu, venerat de autoare, ce poartă un titlu sintetizând perfect personalitatea acestuia: Muntele la apus. Împreună cu scriitoarea Maria Toacă a semnat un volum semnificativ pentru situația actuală a Bucovinei: Dulce de Suceava, amar de Cernăuți. Notele ei de călătorie sunt texte puternic marcate de afectivitate, în care percepem sensibilitatea privitoarei, a celei care descoperă cu interes maxim alteritatea, la care se raportează constant. Aşa cum se precizează pe coperta a IV-a ”Pe aripi de mori de vânt și de carte” este cel de-al şaptelea titlu din poveştile sale de călătorie, după volumele Rodos, ultima vară (2011); Cititoarea, călătoarea (2014); Priveşte şi încearcă să vezi (2019); Hansel şi Gretel în Pădurea Luminoasă (2020) ; Neaua ninge la Betleem (2020); În Castelul Vrăjitorului (2023).

Știm că literatura de călătorie este variată, incluzând atât jurnalul de bord, cât și notele personale, „impresiile de călătorie”, corespondența ce relatează diverse voiaje, povestirile romanțate etc. În funcție de exactitudinea relatării și a documentării, distingem pe de o parte scrieri de călătorie informative și pe de altă parte călătorii imaginare, splendide ficțiuni de călătorie (Înconjurul lumii în 80 de zile).

Recentul volum al Doinei Cernica, apărut la Editura Mușatinii în 2024 (concepția grafică: Gheorghe Zărnescu) are un titlu cu o fluiditate specială: ”Pe aripi de mori de vânt și de carte”, pentru că orice călătorie este impregnată de lecturi, mai ales în cazul unui condeier versat. Dedicația specială adresată scriitorului Jean Bart (Eugeniu P. Botez) născut în cartierul sucevean Burdujeni este o reverență a autoarei și a călătoarei, atestând în mod cert o proiectare a ei în identitatea celui ce ne-a lăsat minunatul roman Europolis: „Cu un gând de prețuire pentru scriitorul și navigatorul sucevean Jean Bart, ce și-a dorit să ajungă în Rodos”. Pentru că despre insula vânturilor de la Marea Egee și Mediteraneeană este vorba în această carte compusă din nouă texte de dimensiuni diferite, în care descoperim cele mai variate aspecte din cultura insulară.

Doina Cernica excelează în arta portretului, așa cum vedem în textul liminar intitulat „Împreună cu Dora Kandili”, ghida grupului de turiști care – cu ajutorul ei – descoperă capitala și toate minunățiile din acest spaţiu. Este „o fermecătoare, inspirată călăuză a imaginației fiecăruia dintre noi” (p. 16), o grecoaică ce vorbește limba română la perfecție și transmite cu generozitate informațiile istorice, culturale, geografice, membrilor de toate vârstele din grup, în timpul preumblării prin Orașul Medieval, pe Strada Cavalerilor plină de beculețe colorate, invitându-i apoi la o cină cu „musaca tipic grecească și piept de pui fierbinte, asezonat și acesta cu o salată tipic grecească”. (p. 20) Copleșită de „bucuria inimii”, Doina Cernica se desparte de Dora Kandili promițându-și să o reîntâlnească „printre Cavalerii din Rodos, în lumea și în timpul lor. Pentru că, nu-i așa, un scriitor adevărat se topește în cărțile pe care le scrie, iar cititorul se regăsește în paginile lor. Se întruchipează în ele”. (p. 21)

Vizitând minunatul oraș Lindos alături de membrii familiei, împărtășind cu cei mari și mici plăcerea descoperirilor, autoarea bucovineană este impresionată de detaliile arhitecturale ale bisericilor în care intră, mai ales de acele covoare din pietricele numite „hohlaki, cu tainice desene”, realizate în urma unui travaliu îndelungat: „Meșterii care au stat îngenuncheați, potrivind pietricică lângă pietricică pentru ca îmbinarea perfectă să facă inutilă prezența unui liant, au pictat aici valurile unui crâmpei de mare, bază nemișcată cu aparență de necontenită mișcare pentru biserică, străjuit de două cruci ca niște ancore”. (p. 23) Nici nu putea fi altfel pentru navigatorii greci, pentru care întinderea marină este o a doua natură! Toate monumentele vizitate (Acropola, turnul Bisericii Panaghia) ne apar și din fotografiile inserate în text, alături de explicații și informații pentru aceia dintre cititori care proiectează o călătorie în Rodos.

Dacă sunt în mod special pasionați de istorie, cei ce parcurg cartea Doinei Cernica vor afla de la paginile 30-37 detalii interesante, poate neștiute, despre trecutul insulei, așa cum este zugrăvit de publicistul și graficianul satiric Vangelis Pavlidis, unul dintre cei mai buni 100 de caricaturiști ai lumii. Cartea acestuia – Rodos, 1306-1522 – apărută în 1999 prezintă într-un mod atractiv istoria celor 216 ani petrecuți în insula Rodos de Cavalerii Ioaniți, după alungarea din Țara Sfântă. La pagina 68 a acestei apreciate cărți, Doina Cernica descoperă informații despre conexiunea dintre Rodos și Valahia, în vremea lui Mahomed Cuceritorul. Pe atunci, Sultanul, enervat la culme de „un anume Vlad”, care le producea daune turcilor, și-a îndreptat atenția spre Valahia, Rodosul ieșind atunci din calcul. Pentru Leonid – nepotul autoarei -, cartea lui Pavlidis „s-a dovedit o bucurie”: „Cu agerimea vârstei și deja îndelunga frecventare a cărților cu benzi desenate, spre deosebire de bunica, având doar vagi amintiri din revista Pif, a înțeles esențialul din cele mai multe episoade”. (p. 35)

Viața cotidiană a localnicilor, tradițiile și îndeletnicirile lor sunt observate și notate de călătoarea din Bucovina cu atenția unui etnolog. Iată un citat semnificativ: „Pescuitul bureților în apele de coastă ale Mării Egee și construcția de nave în tarsanas, șantierele de la chei,

au scris file înfloritoare în istoria insulei. Comanditarii corăbiilor și, de asemenea, furnizorii lemnului lor erau turcii, dar meșteșugul ridicat la rang de artă era al grecilor, al symienilor, este și astăzi, chiar dacă exercitat doar pentru ambarcațiuni sportive și pentru machetele cerute de muzee și de colecționari. În vremurile bune, plecarea navelor din port la pescuit de bureți după Paști constituia punctul culminant al unei mari sărbători, egalată doar de aceea a reîntoarcerii lor”. (p. 41) Ca și Martha Bibescu în călătoriile ei din tinerețe sau de la vârsta adultă, Doina Cernica selectează elemente de cultură materială sau spirituală pe care le consideră relevante pentru civilizaţia cu care intră în contact, ochiul ei având finețea unei camere de luat vederi, care înregistrează totul.

În ciuda îndepărtării de ţară, conexiunea cu spaţiul natal este mereu prezentă pentru că – nu-i aşa ? – ne purtăm patria şi pământul ei nu numai în suflet, ci şi pe tălpile încălţărilor… Vizita Palatului Marilor Maeştri care „îţi taie respiraţa de la prima vedere” generează un neaşteptat flash-back şi reîntoarcerea instantanee în „casa veche a unchilor Ileana şi Vasile Călinescu din Vama”, unde tavanul era din lemn, cu grinzi sculptate. După cum spune Doina Cernica: „În spaţiul mic dintre acestea şi plafon, neuitata tanti Ileana şi neuitatul unchi Vasile păstrau documente vechi ale familiei şi proprietăţii lor, scrisori, poate trimise de unchiul în lungul lui prizonierat de război, în depărtările îngheţate ale Uniunii Sovietice, fotografii, cărţi, pe care neîndrăznind să-i rog să mi le coboare să le văd îndeaproape, fascinată de pe atunci de hârtia scrisă şi tipărită, visam să cresc tot mai înaltă, ca singură să le pot atinge taina într-o zi”. (p. 57) Într-adevăr, fetiţa din Vama anilor `50 – `60 ai secolului trecut s-a împărtăşit din tainele multor cărţi, pe care, ca traducător, le-a desluşit mai apoi altor cititori.

Nu este întâmplător dacă ultimul text din carte poartă chiar titlul acesteia, pentru că textul cărţii, ca orice călătorie, este circular. Holul hotelului Agla din Rodos – în care numeroase cărţi în toate limbile pământului îşi aşteaptă cuminţi cititorii – îi inspiră călătoarei bucovinence o întrebare legitimă: „De unde vin cititorii din Rodos?”. Surpriza plăcută este că, alături de “cărţi groase, cu siguranţă nu ieftine după calitatea lor ca obiect, aduse de turişti şi lăsate în camere la plecare“, Doina Cernica descoperă… propria-i carte despre insulă, scrisă în urmă cu un deceniu: „Lângă volumele din nord apăruse, micuță și oarecum fragilă, cartea Rodos, ultima vară. Dar nu atât prezența ei acolo m-a mișcat, cât înscrisul cu litere mari – lângă Norsk, Sweden, German, Finland – România. M-a tulburat până într-atât, încât sub bătaia puternică a inimii aripile morilor de vânt s-au eliberat și au început să se rotească. Insula întreagă s-a umplut de mireasmă de grâu, iar cerul ei, de mierea pâinii de acasă”. (p. 78)

Un final fabulos pentru o carte de călătorie care merită să fie luată în bagajul inimii, nu numai în valize. O carte solară, pe care traducătorii ar trebuie să o aibă în vedere. Şi nu în ultimul rând, o invitaţie la o călătorie în insula bătură de vânturi, pe plajele şi pe străduţele ei…

Elena-Brândușa Steiciuc