1960 începe prin a face încă un pas în procesul decolonizării. S-a considerat la sfîrșitul anilor 50 că “teritoriile de peste mări” sînt prea costisitoare şi cheltuielile trebuie reduse la minimum, pentru a maximaliza profitul. La 1 ianuarie, Camerunul francez devine un stat independent. Primul președinte, Ahmadou Ahidjo, un modest operator de radio, liderul mișcării de independență. Se eternizează la putere. În octombrie, și Camerunul britanic se desprinde de tutela Londrei. Toată lumea pare fericită, se anunţă o perioadă de libertate și prosperitate. Cel puțin în presă și în declarațiile oficiale. Așa crede toată lumea. Dar e o iluzie. Se eternizează la putere. Dar în 1982, Ahidjo demisionează pe motive de sănătate. Încearcă sa revină la putere printr-un puci care eşuează. Moare în exil, în Senegal. În ciuda a tot ce scrie Pravda, că s-ar fi dat o luptă sîngeroasă între africani și albii lacomi din Europa, adevărul este că Occidentul punea la cale încă de la începutul anilor 50 să se debaraseze de colonii. Ceea ce i-a și reusit. În aprilie este rîndul micului stat Togo să organizeze ceremonii, să ridice steagul național și să asculte noul imn. Primul președinte: Sylvanus Olympo. A fost asasinat în 1963 în timpul unei lovituri de stat. În iunie, Senegalul îşi proclamă independența în asociere cu statul vecin Mali, iar în august se declară separarea de acesta. Primul președinte a fost poetul Leopold Sedar Sengor, ulterior ales membru al Academiei franceze. Demisionează în timpul celui de-al cincilea mandat de președinte, în 1980. Moare în Franța, la 95 de ani, în 2001. Mali devine stat independent la 22 septembrie 1960, avînd ca președinte pe Modibo Keita, pîna în 1968, cînd e răsturnat de la putere de militari. Deţinut într-un lagăr de prizonieri, moare uitat, în 1977. Madagascarul îşi proclamă indepedenţa in iunie 1960, iar Somalia italiană şi britanică la sfîrșitul lunii iunie. Congo devine independent în același timp. Occidentalii lasă impresia că se grăbesc să plece din Africa în cel mai scurt timp. În august urmează Benin, Niger, Burkina Faso, Coasta de Fildeș, Ciad, Republica Central Africană, Gabon. În octombrie, Nigeria devine independentă de britanici. Ultima ţară din acest carusel este Mauritania, în noiembrie 1960.
Peste tot se declanșează conflicte interne care degenerează în războaie civile. Ele au ca miză imensele resurse minerale și moștenirea lăsată de foştii stăpîni. Ţări tribale, cu granițe stabilite arbitrar, ajung să se sfîşie din interior. Fericirea post-colonială se îndepărtează. În 1961, procesul decolonizării continuă. Ultimele colonii dispar in anii 70: Angola, Mozambic, Guineea Bissau, care devin state de sine stătătoare după ”Revoluția garoafelor” din Portugalia, în aprilie 1974. Pe terenul lăsat liber se interferează URSS și China, care nu fac decît să complice lucrurile şi să prelungească starea de incertitudine, sărăcia, dictaturile, războaiele sîngeroase….
Anul 1960 e o bornă kilometrică, marchează o schimbare de paradigmă. Generația care a învins nazismul iese de pe scenă. La începutul perioadei nu a fost evident deloc acest lucru. Dar sînt și semne, unele extrem de discrete, că deciziile trec în mîinile altora, că se petrec mișcări sociale inedite, unele dintre ele neobservate. Piesele de pe tabla de șah sînt așezate de o mînă străină pentru a juca o nouă partidă. O știre în marile cotidiane anunța, într-un colț de pagină, că senatorul democrat John Fitzgerald Kennedy se înscrie (la 2 ianuarie 1960 ) în „primaries” (alegeri în interiorul partidului). Dorește să fie nominalizat drept candidat în cursa pentru președinția SUA. Convenția Partidului Democrat urma – la 15 iunie – să decidă cîștigătorul. Cîteva zile mai tîrziu, vicepreședintele USA, republicanul Richard Nixon, face acelaşi anunț. Cursa prezidențială este lansată. Era de prevăzut o luptă echilibrată, şansele celor doi fiind aproximativ egale. Richard Nixon are 47 de ani, John F. Kennedy 43. Oricare dintre cei doi ar cîștiga, America postbelică ieșea la rampă, „Baby boom generation” votează pentru prima dată. Va înclina decisiv balanţa voturilor și va da, în final, cîstigătorul.
Războiul de eliberare din Algeria împotriva Parisului face prima pagină. Se declanşase în 1954 și era departe de a se încheia. La 24 ianuarie 1960 începe ceea ce s-a numit „săptămîna baricadelor”. Două săptămîni mai tîrziu, la 13 februarie 1960, are loc în deşertul Sahara prima explozie nucleară franceză. A produs-o la Reggane, în deşertul algerian, ”Gerboise bleue” – primului său test nuclear – o bombă cu plutoniu. Avea o putere de 70 de kilotone şi o depășea de 3-4 ori pe cea experimentată de americani în anii 40. Franța se alătură clubului atomic, SUA, URSS, UK. De Gaulle și-a procurat jucăria la care rîvnea de mult. Cert, Franța nu se putea considera o mare putere decît dacă poseda arma nucleară. Acum o avea…
Stelian Tănase
Fragment din volumul în pregătire (2025) ”1960 – O lume nebună de legat” (titlu provizoriu )
