Destinul tragic al fetei lui Stalin

Printre cărțile mele se găsește una, autor Svetlana Alilueva – „20 letters to a friend”, cumpărată într-un anticariat din Washington în urmă cu 25 de ani. Pe coperta interioară am găsit autograful autoarei. Posesorul cărții, cel care primise autograful, o vînduse. M-am mirat, putea fi o piesă de colecție. Svetlana Alilueva era fiica lui Stalin. E o carte de amintiri publicată in 1967, cînd era în centrul unui mare scandal după ce părăsise URSS și ceruse azil politic în SUA.

S-a născut în 1926 la Moscova. Era fiica lui Iosef Stalin și a celei de-a doua soții, Nadejda Alilueva. Destinul ei a depins de la început de figura tiranicului ei tată. Mama ei s-a sinucis în 1932, în Kremlin. Un episod care o va marca. Svetlana Alilueva nu a avut nici o șansă să ducă o viață normală, așa cum și-a dorit. A fost sortită nefericirii și eșecului. Unii cred că e un mare avantaj să te naști din părinți puternici, să porți un nume prestigios. Nu întotdeauna. Figurile malefice ale istoriei nu-și exercită influența nefastă numai pe durata vieții lor, ci își prelungesc răul făcut peste generații. Suferința nu s-a oprit la limita rudelor de sînge ale lui Stalin – a ordonat arestarea, judecarea, execuția mai multor rude. Nimeni nu era la adăpost. Kremlinul era o citadelă a fricii. Svetlana Alilueva nu a fost ocolită de teamă nici măcar o zi. Nu exista nimeni în Kremlin, unde a copilărit, care să nu fie paralizat de frică. Depindeai de capriciul tiranului să ajungi sau nu în fața unui pluton de execuție la Lubianka.

Singurele imagini fotografice în care Iosif Visarionovici Stalin are înfățișare omenească sînt acelea în care apare alături de fiica sa. Pare om. E transfigurat de prezența ei. Inimaginabil pentru acest ins negru la suflet, rece, crud – se bucură!!! A iubit-o. Svetlana s-a simțit iubită și și-a iubit tatăl. A mărturisit-o mai tîrziu. Unde și cînd s-a produs ruptura? De ce? Tiranul își dorea (nu putea altfel, din instinct) să își exercite puterea și asupra fiicei. Nu ajungea că tiraniza întreaga Rusie, că ținea sub control milioane de suflete. Cu Svetlana avea același tip de relație, de subordonare/control. Nu înțelegea de ce fiica să aibă alt tratament. Se credea stăpînul tuturor oamenilor și lucrurilor.

Ea s-a lovit prima dată de Stalin în adolescență. La 16 ani s-a îndrăgostit de Alexander Kapler, cu 25 de ani mai în vîrstă decît ea. Evreu, cunoscut regizor de film. Kapler suplinea absențele prelungite ale tatălui din vremea războiului. Nu s-a întîmplat nimic erotic, totul se rezuma la lungi plimbări și conversații. În fine avea cui împărtăși gîndurile. Adolescentele obișnuiesc să se îndrăgostească de persoane mai în vîrstă, nu e nimic nou. Într-una din rarele seri, cînd se vede cu Stalin, îi mărturisește că îl iubește pe Kapler. Efectul – este arestat și trimis în lagăr la Vorkuta. După moartea lui Stalin la 5 martie 1953 este eliberat și se întoarce la Moscova, dar nu se mai întîlnesc. Pe Stalin îl irita vîrsta amorezului, dar mai ales faptul că era evreu. I-a reproșat că își găsise pe cineva fără să-l consulte pe el. Svetlana îi scăpa de sub control. De neimaginat pentru un tată atît de abuziv. Poate a fost și gelozie. Își iubea copilul, era foarte posesiv, nu accepta că Svetlana crescuse, era aproape o adultă. O trata ca pe un copil care nu avea voie să ia propriile decizii. A fost un moment de ruptură între ei, o rană care nu s-a vindecat niciodată.

Curînd după această întîmplare, Svetlana are altă idilă. Cu Grigori Morozov, tot evreu, mai apropiat ca vîrstă. Impresia mea este că s-a folosit pretextul căsătoriei pentru a scăpa de tutela lui Stalin. Apare și un copil. Stalin e luat prin surprindere, nu vrea să-și vadă nepotul. Trece la represalii – mizerii, presiuni administrative, amenințări, hărțuiri. Se pricepea bine la așa ceva. Svetlana este nevoită să se supună voinței tatălui. E silită să divorțeze, rămîne iar singură. Stalin îi impune alegerea lui Iuri Jdanov, fiul lui Andrei Jdanov, om de încredere al lui Stalin pînă în 1946 cînd murise prematur. Apare alt copil, dar și această căsătorie eșuează după un an. În ciuda opoziției lui Stalin Svetlana divorțează. Sîntem în 1952. În martie 1953, Stalin moare în vila de la Kuntsevo, lîngă Moscova.

Svetlana nu mai este „prințesa Kremlinului”, nici beizadeau răsfățată. Nu mai este asaltată de curteni lingușitori. Rămîne singură, izolată, cu familia ei. Lucrează pentru o editură unde traduce. Tot mai îndepărtată de establishmentul bolșevic. Multe privilegii dispar. Odată cu raportul lui Nikita Hrușciov ținut la Congresul PCUS din februarie 1956, în care este denunțat cultul personalității și crimele lui Stalin (milioane de morți și de deținuți în Gulag), situația ei se înrăutățește. În ochii multora ea era vinovată de tot ce se petrecuse în URSS între 1924/53. Fratele ei, Vasili, nu supraviețuiește. Este arestat, condamnat la 8 ani închisoare. La puțin timp după liberare moare, în 1962, din cauza alcoolismului avansat. Îți trebuie rezistență psihică pentru a supraviețui într-o lume atît de ostilă. Începe să se gîndescă să plece definitiv din URSS, unde nu își găsea locul. Începe să-și scrie în secret memoriile. Era și o asigurare că nu i se va întîmpla ceva. A observat că uneori era filată și era convinsă că telefonul ei este sub ascultare.

În 1963 cunoaște un indian aflat în vizită cu o delegație în URSS, Brajesh Singh. Idila lor se întrerupe cînd el se întoarce în India. Se reia în 1965, cînd el revine la Moscova ca traducător. Vor să se căsătorească, dar Kremlinul nu este de acord. În același an Brajesh Singh moare de cancer. Svetlana Alilueva solicită să ducă urna funerară familiei, în India. Brejnev, care îl înlocuise pe Hrușciov, i-a dat permisiunea cu o condiție – copiii ei rămîn la Moscova, zălog. Așadar, trebuia să se întoarcă în URSS. Ajunsă la Delhi, în martie 1967, Svetlana Alilueva intră in clădirea ambasadei SUA și cere azil politic. În aceeași noapte un avion CIA o duce la Roma cu nume schimbat, apoi în Elveția. Știrea explodează în mass-media pe tot globul, minus țările comuniste. Ecoul fugii ei este uriaș. După cîteva zile este dusă în SUA, unde apare la suprafață într-o conferință de presă super-mediatizată. În războiul propagandistic Est/Vest Occidentul marca un punct.

Se părea că, în sfirșit, viața ei intra în cadre normale. O mare editură, Harper & Row, îi cumpără memoriile contra 3 milioane de dolari. Volumul apare în același an, 1967, cu titlul „ 32 de scrisori către un prieten”. Succesul este mare, cartea se vinde foarte bine. Polemicile din presă nu fac decît să alimenteze curiozitatea cititorilor. Avea toate datele ca la 42 de ani să se debaraseze de fantomele trecutului. Din păcate nu reușește să uite. E întîi dureroasa chestiune a copiilor, de care este separată. Nu poate fi fericită fără să îi aibă alături. Situația devine dramatică pentru ea, copiii se lasă influențați de autoritățile sovietice. N-au iertat-o niciodată pentru că a acceptat să plece fără ei. Declarațiile lor repetate îi fac mult rău sufletește. Înstrăinarea intervine brutal între mamă și copii. Situația probează încă o dată cît de odios era regimul bolșevic și moștenirea lăsată de Stalin. Svetlana Alilueva schimba mai multe reședințe, nu își face ușor prieteni, se simte străină. Diferențele de civilizație sînt vădite și ea acuză șocul. Nu se adaptează, nu își găsește un loc al ei. Nu se poate pierde în mulțime. Tot timpul este întrebată despre Stalin și crimele lui. În 1969 tot Harper & Row publică altă carte – despre experiența ei americană și cu același succes.

Îl cunoaște pe doctorul Peters și după o scurtă idilă se căsătoresc. Face încă copil la 44 de ani, Olga. Și tot așa, divorțează după un an. O fatalitate, un tipar din care nu reușește să iasă. Cred că nu a iubit pe nici unul dintre soți ei. Experiențele din copilărie au determinat-o să nu se deschidă, să nu aibă încredere în nimeni, să nu se relaxeze, să nu se bucure de viață. Era inaptă sufletește pentru dragoste. Nici o zi măcar nu l-a putut uita pe Stalin. Asta a transformat-o într-o ființă rătăcitoare, hăituită, obsedată de trecut și de vinovății. Vagabondajul ei nu se întrerupe nicăieri. Are tot mai des nostalgii. În 1984 hotărăște să se întoarcă la Moscova. Copiii ei părăsiți în 1967 refuză să reia relațiile cu ea, o repudiază. Rămîne aici doi ani. Pleacă iar în Occident, la Londra de data asta. După o vreme merge în SUA. E tot mai nefericită și mai singură. Văd aici din umbra înfricoșătoare a lui Stalin. Svetlana Alileva avea de mult sufletul frînt. Climatul artificial dintre zidurile Kremlinului unde trăise o parte a vieții ei o făcuse să nu se poată adapta nicăieri. Toate circumstanțele duc la acest comportament alienat. Nu reușește să ducă o viața normală nici în condițiile de libertate din Occident.

Treptat iese din atenția presei, e uitată, se izolează. Banii s-au împuținat drastic. O găsim în ultimii ei ani de viață într-un azil de bătrîni in Wisconsin. Aici se stinge în anul 2011, la 85 de ani. Ce nefericită poveste… Cît de mult rău face de fapt un tiran! Incomensurabil. Acest rău nu a dispărut odată cu moartea lui, ci s-a prelungit ca un blestem și asupra copiilor.

Stelian Tănase

Fragment din „Repertoarul amorului”, volumul doi, apărut la Editura Hyperliteratura, toamna lui 2020.