CAUZA MOTIVULUI și CADAVRUL MORT

Fiind vară, ba încă și una caniculară cum n-a mai fost pe lume, vă e clar de ce s-au deteriorat pînă și ultimele jumătăți funcționale de neuron din căpățînile clienților permanenți ai acestei rubrici, la care s-au adăugat veritabile capodopere de exprimare ale concurenților de la ”Ce spun românii”, ceea ce m-a determinat să renunț complet la selecțiile de la Campionatul Mondial de Fotbal, mai ales că de ele ne putem bucura cît e anul de lung. Dintre minunățiile cu care ne-a încîntat emisiunea lui Cabral de la PRO TV, vă ofer o selecție încîntătoare, care începe cu întrebarea din 25 iunie: ”Ce face o pisică și la fel face și iubita ta?”. Dacă vă vine în minte că pisica și iubita se alintă, se gudură, eventual torc, să știți că sînteți departe. Domnul concurent, primul din familia respectivă, ne-a lămurit că ”Se spală!”, dar parcă și mai tare a fost ălălalt membru, a cărui iubită cică ”Se scarpină!”. În aceeași ediție vine și întrebarea năucitoare: ”Ce faci cu o piatră de cîteva kilograme?”. Domnul întrebat nu s-a gîndit nici să o arunce în apă doar așa, ca să facă valul mare, nici să o folosească pe post de ancoră, nici de frînă la roata din spate, n-a zis nici chestia aia clasică, din bancurile cu babe surde, ”Bat pari!”, nimic din astea, ci a zis că el ar face ”NISIP”. E vreo lună de atunci, iar eu mă întreb aproape zilnic; de ce naiba te-ai apuca să zdrobești ditamai bolovanul pentru a-l face nisip? N-ar fi totuși mai ușor, mai ieftin, mai convenabil, să iei de oriunde cîteva kile de nisip în loc să-l faci tu însuți zdrobind stînci?

Parcă pentru a mă face să mă întreb, iar și iar, pe bază de ce te poți angaja la RTV ca reporteriță, dacă limba română ți-o fi fie dușman de moarte, fie străină cu desăvîrșire, noua achiziție de acolo, una, Macrina și nu mai știu cum, ne-a lovit fără milă pe 1 iulie, la ora 12:14, cînd ne-a informat că la Bac există și subiecte de rezervă ”pentru cine nu poate ajunge la examen DIN CAUZA UNOR MOTIVE”!!! Dar din cauza unor pretexte s-o putea? Din același set de ziceri nemuritoare, vine și cea a fabuloasei Antonia Ispas (am să sar peste brandul ei personal, ăla cu terminația ”mn” la fiecare cuvînt), care pe 5 iulie la ora 13:39, transmițînd live de pe malul lacului Corbu, ne anunța că ”pe lacul Corbu sînt tone de CADAVRE DE PEȘTI MORȚI”! Astfel încît, cînd o auzi evocînd cadavrele de morți, zău că îți vine s-o întrebi și de răniți!