Un talent aparte în non-ficțiunea narativă, Haley Cohen Gilliland, aduce în prim plan povestea emoționantă și reală a unor bunicuțe curajoase, angajate într-o luptă disperată pentru a-și regăsi nepoții răpiți.
Povestea începe în primele ore ale zilei de 24 martie 1976, când străzile din Buenos Aires vuiau de tancuri, în timp ce soldații cucereau Palatul Prezidențial și o răsturnau pe Isabel Perón, care deținea funcția de președinte al Argentinei. Țara se afla sub controlul unei junte militare, condusă de șeful armatei, Jorge Rafael Videla. Cu sprijinul discret al SUA și aprobarea tacită a unei mari părți a populației argentiniene, care era sătulă de bombardamente și schimburi de focuri constante, junta lansează rapid „Procesul de Reorganizare Națională”, un nume fad care masca o campanie nemiloasă care zdrobea stânga politică și insufla țării valori, declarate oficial, ca fiind „occidentale, creștine”. Junta va deține puterea până în 1983 și va decima o întreagă generație.
Unul dintre cele mai diabolice acte ale armatei a fost răpirea a sute de femei însărcinate. După ce nasc în captivitate, femeile „dispar”, iar bebelușii lor sunt dați în secret altor familii (de polițiști sau ofițeri militari).
Pentru mamele fiicelor și nurorilor însărcinate, sursa durerii este dublă: dispariția copiilor lor și furtul nepoților. Atunci, un grup de bunicuțe se hotărăsc să se organizeze și formează „Abuelas de Plaza de Mayo”, dedicându-se găsirii copiilor furați și căutării dreptății la o națiune care le-a trădat. Într-o perioadă în care a vorbi deschis putea însemna moartea, „Abuelas” se înfruntă cu ofițeri militari și organizează proteste pentru a atrage atenția diplomaților și jurnaliștilor străini. Devin detective, se deghizează la propriu pentru a urmări nepoții căutați și chiar lucrează alături de un renumit om de știință american pentru a iniția teste genetice inovatoare.
Numărul estimat al victimelor „Războiului Murdar” variază între 8.900 și 30.000. Povestea uimitoare a acestor bunici este subiectul cărții „A Flower Traveled in My Blood”, o lucrare de mare impact scrisă de jurnalista Haley Cohen Gilliland, fost corespondent al „The Economist” la Buenos Aires.
Primele capitole oferă o prezentare captivantă și clară a factorilor care au condus la „Războiul Murdar”, inclusiv sistemul politic dominat de acel demagog populist numit Juan Perón și întrerupt de alte lovituri de stat militare. Tulburările economice și erupțiile de violență politică ale militanților de stânga și ale paramilitarilor de dreapta au împins țara și mai adânc în criză.
Un caz emblematic este cel al Patriciei Roisinblit și al partenerul ei, José, fost membru al Montoneros, o organizație de gherilă urbană din Argentina, activă în principal în anii 1960 și 1970, cu orientare peronistă de stânga. Începutul „Războiului Murdar” a fost atât de rapid și brutal încât, până în 1978, Montoneros fusese în mare parte distrus. Patricia și José duceau o viață liniștită, aveau un magazin de jucării și își întemeiaseră o familie. Când au fost răpiți, în octombrie 1978, răpitorii au lăsat-o pe fiica lor de 15 luni cu rudele lui José. Patricia și José au fost duși într-o casă, la vest de Buenos Aires, unde el a fost torturat. Ea, însărcinată în 8 luni, a fost legată la ochi și de un scaun.
Cartea lui Gilliland urmărește în principal povestea Rosei, mama Patriciei, care a devenit membru marcant al „Abuelas” și a încercat ani de zile să afle ce s-a întâmplat cu singurul ei copil și cu bebelușul despre care martorii supraviețuitori spuneau că s-a născut în captivitate. În plus, autoarea lărgește perspectiva pentru a include și poveștile sfâșietoare ale altor familii. Ea redă cu măiestrie istoria sumbră și complicată a ultimelor cinci decenii ale Argentinei prin evocarea experiențelor celor care au trăit-o de aproape. Explică clar complexitatea politicii țării precum și modul în care căutările „Abuelas” au fost ajutate cu secvențierea ADN-ului mitocondrial.
Totuși, autoarea cărții este sinceră și în privința dilemelor persistente care apăreau pe măsură ce nepoții erau găsiți. De-a lungul anilor, uneori deceniilor, unii dintre nepoți se atașaseră de familiile lor „adoptive”. După cum a spus unul dintre ei la o audiere: „timp de 22 de ani, ei au fost părinții mei și îi iubesc”.
„Abuelas” reprezintă o amintire constantă a unei istorii teribile pe care mulți argentinieni preferă să o uite. Epilogul cărții include o listă cu cei 139 de copii găsiți până acum (inclusiv cei care au murit in utero) și o altă listă cu cei care nu au fost găsiți.
În deceniul de după dictatură, presa conservatoare a țării le-a descris adesea pe aceste femei drept „dihănii răzbunătoare”, insistând că, pentru „a merge mai departe” după trauma dictaturii, „țara nu ar trebui să se oprească asupra trecutului”. Mai recent, vicepreședintele Argentinei, al cărui tată a fost în armată în anii 1970, a denunțat-o pe Rosa, lidera „Abuelas”, ca fiind o „figură sinistră deoarece, sub acel chip blând de bunică ea a justificat terorismul.”
Titlul cărții „A Flower Traveled in My Blood” provine dintr-un poem al lui Juan Gelman, al cărui fiu și noră însărcinată au fost dați dispăruți în timpul „Războiului Murdar”. În 2000, Juan Gelman și-a găsit nepoata după mulți ani de căutări.
Lucrarea este cea mai rară non-ficțiune citită de mine și se lecturează asemeni un roman care îți ridică inima în gât și lacrimile în ochi. Este rodul multor ani de cercetări arhivistice ample, reportaje originale și meticuloase.
În „A Flower Traveled in My Blood: The Incredible True Story of the Grandmothers Who Fought to Find a Stolen Generation of Children”, poveștile uimitoare ale bunicuțelor dezvăluie noi adevăruri despre memorie, identitate și familie. O poveste sfâșietoare și umană despre devotament și curaj moral.
Impactul „Abuelas” s-a extins mult dincolo de granițele Argentinei. Acestea au jucat un rol esențial în convingerea Națiunilor Unite să introducă dreptul la identitate în Convenția cu privire la Drepturile Copilului și sunt considerate pe scară largă ca primul grup care a folosit genetica pentru a rectifica încălcările drepturilor omului. De când mișcarea Abuelas a contribuit la fondarea Băncii Naționale de Date Genetice argentiniene în anii 1980, baze de date genetice dedicate identificării persoanelor dispărute au mai fost deschise în Columbia și El Salvador. EAAF este o organizație non-guvernamentală, non-profit, fondată în 1984, care aplică metode și tehnici din antropologie și arheologie pentru investigarea, căutarea, recuperarea, identificarea și restituirea persoanelor dispărute. Ea își datorează înființarea lobby-ului mișcării „Abuelas” și a contribuit la identificarea victimelor drepturilor omului în Filipine, Congo, fosta Iugoslavie și în peste 30 de alte țări, inclusiv, cel mai recent, Ucraina.
George Alupoae, licențiat în arte
