A doua Apocalipsă
„Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc!, dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele esenţiale”. I.L Caragiale – O scrisoare pierdută
Și uite-așa, săptămînă după săptămînă și lună după lună, anul electoral, cu spaimele și angoasele sale, e deja trecut în scripte, iar noi ne apropiem de momentul adevărului. Chiar dacă am început cu un citat din nemuritorul Caragiale, situația de acum seamănă mai mult cu una dintre poveștile lui Ion Creangă, care, după ce a fost ascultat la lecție de către un rival la zîmbetul îngeresc al Smărăndiței popii, trebuia să treacă la ispașă pe Calul Bălan, unde spinarea sa va fi miruită de Sf. Nicolae. Interesant și extrem de potrivit în situația actuală este termenul de ”ispașă”, definit arhaic în DEX drept „despăgubirea pentru stricăciunile produse de vitele care au intrat pe un teren cultivat străin”. Vorba lui Toma Caragiu, știm care sînt vitele, știm care au fost paznicii care au închis ochii, știm care e paguba, dar, ca un făcut, nimeni nu recunoaște că ar fi orchestrat sau ar fi avut beneficii serioase de pe urma dezmățului bugetar. Elevilor din liceele unde nimeni nu a luat Bacalaureatul de ani buni de zile li se pare normal să ia burse de merit cu medii de 5, voucherele de vacanță și tichetele de masă par dăltuite pe tablele lui Moise, iar sporurile ce par desprinse din niște comedii științifico-fantastice, despre care cînd le povesteam unor prieteni din alte țări mă priveau neîncrezători, așteptînd momentul în care voi izbucni în rîs și le voi spune că am glumit, sînt, în viziunea beneficiarilor, nu doar adecvate, ci poate prea mici pentru eforturi imense și vătămătoare, cum ar fi statul pe scaun, apropierea de malefice antene și lucrul la computer.
Concluzia acestor săptămîni, în care postul creștin al Sfintei Maria se pare că va fi înlocuit de un post ceva mai îndelungat impus de (ne)Sfîntul Ilie, este că toți sîntem de acord că trebuie tăiate la sînge cheltuielile statului care a împărțit cu dărnicie pomeni din bani împrumutați, dar tăierile să fie făcute de la alții. „De la cine, oameni buni?”. „De la cei care au furat!”.
Dar, știți, conform legii, dacă ne uităm bine, nu a furat nimeni, toți foștii guvernanți se uită uimiți și ultragiați în jur, precum șeful de sală Marcel, care jură pe roșu, ca un ied neprihănit, că a avut în minte numai binele și bunăstarea neamului. Toate salariile, indemnizațiile, sporurile, primele, bursele, ajutoarele de stat au fost date perfect legal. Morala…e altceva, încă nu am văzut pe nimeni în temniță pentru imoralitate.
Din conferința de presă a domnului Bolojan am înțeles detaliat unde și cît vom strînge noi cureaua. Unii s-au revoltat, sindicatele se pregătesc să iasă în stradă, conduse de lideri ce au salarii mult mai mari decît președintele României, alții, care pot înțelege ce înseamnă constrîngerile unui buget, s-au resemnat cu lipsa vacanțelor în plin sezon pe banii statului, dar toți așteaptă să vadă acea solidaritate, ce deocamdată pare că e precum în pilda cu Vodă Cuza și Moș Ion Roată, în care domnitorul îi coordonează pe țărani pentru mutarea unui bolovan, dar el doar dă direcții manageriale, fără să pună și spinarea la efort…
Acest moment de criză bugetară, ce se poate rostogoli, ca o avalanșă, într-o criză profundă economică și politică, este acel moment de inflexiune, de totul sau nimic ce poate marca evoluția României pe timp îndelungat. Victoria forțelor proeuropene ne-a reparat bonitatea în fața partenerilor din Uniune, dar deocamdată sîntem precum vecinul de la doi, care a promis că returnează împrumutul luat de ani de zile, dar în ziua scadenței a venit iar cu un motiv, nu cu o acțiune concretă. Demantelarea uzinelor de sinecuri politice din regiile de stat, decimarea consiliilor de administratie, lustrația meritocratică, emascularea acestui hibrid instituțional numit CCR, scăderea drastică a subvențiilor partidelor, a numărului de parlamentari și revenirea la un sistem de pensii echitabile sînt precum muncile lui Hercule pentru tandemul Nicușor Dan – Ilie Bolojan. Pronosticuri nu pot enunța, oricît aș încerca să mă uit în globul de cristal al istoriei. Știu sigur, însă, că oricît ar părea de dure măsurile de austeritate, oricît ar sufla perdanții kremliniști în trîmbițele Apocalipsei nu voi mai trăi vremurile de la finalul anilor `90, cînd de la casieria spitalului unde lucram ca medic stagiar mă opream la regiile unde plăteam utilitățile și ajungeam acasă cu buzunarele aproape goale.
Pedeapsa pentru cei care au amanetat viitorul copiilor noștri, din păcate, nu poate veni decît în 2028. Acum, oricît ar fi de greu, cu dinții strînși, trebuie să stăm la masă cu cei care au pus oiștea căruței în gard.
Și, pentru că, așa cum spuneam, nu pot pronostica nici succesul, nici eșecul reformelor, am să fac apel la hazul de necaz pe care inerent îl moștenesc de la moldoveanul Creangă, fiind-mi mai apropiat decît sarcasmul vitriolic caragialesc. Cred că acest banc definește perfect sentimentul general vizavi de fantoșa austerității, care ne bîntuie coșmarurile populate de concedii austere, lipsite de mesele îmbelșugate la all inclusive. „Un român stabilit în America vine în concediu în satul natal și-l roagă pe tac-su să-i cheme pe toți sătenii sîmbăta la căminul cultural, să-i cinstească. Sîmbăta, toată suflarea petrece pînă spre ziuă, iar la plecare <americanul> dă fiecăruia cîte un plic cu 100 de dolari. Următorul an, din nou <americanul> face concediul la țară, din nou petrecere la căminul cultural cu toți sătenii și plicul cu 100 de dolari. Sătenii mulțumiți așteptau să vină următorul an, căci deja devenise o tradiție. Vine și următorul an, <americanul> prezent, se întîlnesc la căminul cultural, petrec pe cinste, dar, la plecare, în plic, Vasile și Gheorghe găsesc doar cîte 50 de dolari și-l întreabă pe american de ce a scăzut <donația>. Acesta le răspunde că are copii la facultate, a venit și criza globala și nu-și mai poate permite acum o cheltuială mai mare. Atunci Vasile îi zice lui Gheorghe: < – Hai, bă, Gheo să plecam, că nesimțitul ăsta își ține copiii la facultate pe banii noștri!>”.
Radu Ciornei
Doctor în Microbiologie, Imunologie și Genetică Moleculară, cu studii făcute în România și în Statele Unite ale Americii. Fost deputat USR de Suceava în mandatul 2020-2024.
