Madlene cu legi și vicii
Am avut naivitatea să cred că perdeaua de ceață si nebunie colectivă adusă de ceea ce fusese numit Super Anul Electoral 2024 se va risipi odată cu zorii Noului An, dar se vede că socoteala de acasă și cea din tîrg nu prea sînt congruente nici în politichie. Prin mila cecereului o să avem încă 4 luni de prelungiri (ne)regulamentare, populate de căcărăi, olimpici internaționali, teniși, ciubote rusești și întrebări chinuitoare legate de validarea candidaturii celei ce e recunoscută pe plan mondial drept Miss Bălăceanca, pentru vocea și talentul ei, desprinse direct din Muppets.
În acest tablou grevat de incertitudini hibernale, în care emoțiile zilnice mă trimit, ca pe o minge de ping-pong, de la antidepresive la calmante naturale, depunerea juramîntului de către noul Parlament a jucat rolul madlenelor lui Proust și mi-a amintit de prima zi de mandat. Nu cred că e doar o simplă coincidență faptul că mandatul de parlamentar durează exact cît un ciclu școlar. Poate că, și de aceea, m-am simțit exact ca atunci cînd pășeam timid, în prima zi din clasa a noua, pe holurile liceului. Eram ca un copil de cioban ajuns pentru prima oară la bîlci. Totul mă fascina – luminile, holurile somptuoase, tapiseriile, statuile, șirul de jurnaliști și camere de luat vederi din fața sălii de plen, pe care o vedeam zilnic la jurnalele de știri, stewarzii îmbrăcați în sacouri vișinii, doamnele elegante de la birouri care mergeau repede și apăsat pe tocuri către direcții precise, contrastînd cu semi-încremenirea admirativă și stîngace a noilor veniți.
În toată această forfotă festivă, jurnaliștii îi ocheau rapid pe cei care păreau mai nesiguri, precum leii care recunosc în savană gazelele rătăcite de turmă, pentru a le pune întrebări simple, legitime de altfel, despre activitatea legislativă, în speranța de aduna niște momente de Vax Populi parlamentar. De-a lungul anilor unele chiar au fost antologice , dovedindu-se că aleșii poporului nu știau cît costă o pîine sau un bilet de metrou. Bobocii, de obicei, primeau întrebări simple, din Constituție, ca de exemplu: „Care sînt tipurile de legi votate de către Parlament?”. Și nu de puține ori habar nu aveau că sînt de trei feluri: constituționale, organice și ordinare, și pretextau că au treburi extrem de urgente, iuțind pasul ca niște bursuci speriați, spre deliciul reporterilor care îi fugăreau îndesîndu-le microfonul în față. Mi-am amintit atunci de prima mea conferință de presă în calitate de candidat, cînd un domn mi-a adresat o întrebare vizavi de categoriile legislative pentru care Senatul e cameră decizională. Am știut doar cîteva și am spus că la vremea potrivită le voi ști pe toate, fapt ce l-a înfuriat pe acel stimabil jurnalist care m-a înfierat apoi într-un articol. Acum știu toate cele 83 de categorii de legi. Votanților puțin le pasă dacă un candidat turuie Constituția sau abia știe să citească. În schimb, o întîlnire cu extratereștrii sau demascarea ocultei mondiale ce aduce o ceață suspectă, trage dungi pe cer sau bagă nanoboți în Pepsi e un subiect captivant. Toate la timpul lor !
Între timp, tot ca în liceu, veteranii se salutau, se felicitau pentru victorie și își dădeau întîlnire la o cafea. Și mie mi-au zis colegii că ne vedem la restaurant, peste jumătate de oră, e la nivelul S1, în dreapta intrării. Am apelat la toate resursele de memorie ca să pot sa îmi croiesc drumul către ieșire, rugîndu-mă să nu cad pradă unei ambuscade reportericești sau să repet povestea lui Hansel și Gretel, și să rămîn prizonierul acestei clădiri. După aceste momente de fascinație a începuturilor, tornada de emoții m-a făcut să tînjesc după o țigară, așa că ajuns la intrare am ieșit și am tras cu nesaț cîteva fumuri, ca un elev după teza la Chimie organică. Un coleg care tocmai intra s-a uitat cam ciudat la mine și m-a întrebat mirat: ”Tu aici fumezi?”. Am înțeles mai tîrziu ce voia să spună, pentru că, exact ca în liceu, veteranii vicioși nu mai băteau atîta amar de drum, ci trăgeau cîte o țigară la toaletă, pe scara de serviciu sau chiar prin birourile comisiilor. De aici a ieșit și un moment hilar cînd un parlamentar a stins țigara și i-a filmat pe ascuns pe ceilalți colegi de clandestinitate, pentru ca apoi să dea înregistrarea la presă. ”Homo homini lupus”. Sau ”porcus”, după caz.
Cu sau fără vicii, nebunia continuă, o nouă Curte a Miracolelor a fost validată, așteptăm de acum noul rege. Un singur regret am. Că nu m-au întrebat ziariștii în ultima zi de mandat cîte feluri de legi se votează în Parlament. Aș fi răspuns fără ezitare: ”Există două feluri de legi. Cele pentru care partidul îți spune să votezi pentru și cele pentru care partidul îți spune să votezi împotrivă!”. Mă poate contrazice careva ?
Radu Ciornei
Doctor în Microbiologie, Imunologie și Genetică Moleculară, cu studii făcute în România și în Statele Unite ale Americii. Fost deputat USR de Suceava în mandatul 2020-2024.
