Arbitrul asistent Sebastian Gheorghe și-a încheiat recent cariera internațională, după 16 ani. Tușierul sucevean a spus la Radio Top că a arbitrat 201 meciuri internaționale, dintre care 37 au fost în Liga Campionilor Europeni, de la grupe în sus, și că își dorește ”să arbitreze un meci la 50 de ani”. Sebi Gheorghe a acordat un amplu interviu Radio Top:
Alte vremuri
(Programul de pregătire al unui arbitru), ca să dau un exemplu pe care îl folosesc destul de des: testul fizic pe care îl dădeam acum 15 ani, 20 de ani, testul Cooper, care era 2.700 în 12 minute, 2.700 de metri, noi, sau cel puțin eu, acum îl fac ca încălzire. Deci, cam asta e discrepanța. Și calitatea fizică a arbitrilor a crescut impresionant în ultimii 10 ani. Pentru că, în primul rînd, jocul s-a schimbat. E mult mai rapid. Înainte era poezie. Te uitai la Dobrin, nu trebuia să muți camera 3 minute, că el era în același loc. Noi în fiecare an trebuie să facem o investigație medicală completă. De la partea fizică, musculatură, articulații, capacitate pulmonară, ochi, inimă, tot… Tot, complet. În fiecare an. Am dat testele fizice la începutul lunii ianuarie, le-am dat la Băile Felix și cine nu face viza medicală pînă la începutul testului nu va intra în test.
Începutul
Prima oară am arbitrat în 1993, la Adîncata. În Liga Județeană, Adîncata cu Zvoriștea. Nu am fotografii, era greu să faci o fotografie atunci. Dacă aveai o cunoștință, un ziarist sau ceva, da, mai găseai un aparat pe aproape. Am avut emoții atunci, dar am emoții și acum. Cum explicam și în alte locuri unde am fost, în clipa în care începi să ai un pic de performanță, orice meci poate să-ți știrbească din imaginea pe care ți-ai făcut-o. Cînd ești la început, ești, așa, un pic zăbăuc, ca un cățelandru. După ce începi să te maturizezi, îți dai seama cam ce poți pierde, mai ales din imaginea pe care o are spectatorul față de tine. În ’96 am dat examen pentru Liga a III-a, la București. Mi-aduc aminte că am fost 27 pe loc, destul de strînsă competiția. Am promovat și primul meci l-am avut în 10 martie 1996. La Florești, Prahova. Știu că era fabrica de cauciucuri acolo. Următorul pas a fost în 2003, în Liga II-a. Am stat destul de mult, cred că-s un fel de exemplu negativ de stat, aproape opt ani, în Liga III-a. Am stat atît de mult, pentru că în primii trei ani am fost arbitru, după care s-a făcut <splituirea> (despărțirea – n.r.) loturilor în arbitri și arbitri asistenți. Am avut o sincopă la un meci la Dej, unde am dat-o prost de tot. Am fost central timp de trei ani de zile în Liga III-a. Am greșit la un meci și mi-am făcut o analiză împreună cu al meu tată și cu un membru al Comisiei Centrale și au zis, <hai să-l vedem totuși și la linie, pentru că la centru nu va face performanță>. Probabil aș fi ajuns un arbitru mediocru de Liga I. Probabil. Și am fost urmărit la vreo 2-3 meciuri ca asistent, a venit un coleg de-al tatălui meu (Constantin Gheorghe, fost arbitru internațional – n.r.), care era în Comisia Centrală, și a zis, <băi, Costică, e OK la tușă, hai să mergem pe linia asta>. Și am mers pe linia asta, vreo doi ani de zile n-am avut drept de promovare, pentru că îți trebuia din nou un parcurs de doi ani de zile în Liga a III-a, plus meciuri arbitrate, plus niște condiții… și au trecut anii. După care a venit domnul Crăciunescu președinte și doi ani de zile n-a vrut să promoveze asistenți, a zis că are suficienți și, uite așa, s-a ajuns la șapte, opt ani. Și am ajuns la Liga a II-a, unde am stat un an și jumătate. După un an și jumătate, de la Liga a II-a la Liga I se promova pe vremea aia pe notele de la observare. Adică, cît de bun au considerat observatorii într-un an că ești. Și am avut medie, nici nu mai știu… Oricum, mare, foarte mare medie. Deci, pe medie am promovat la Liga I. Primul meci l-am avut în 2005, în decembrie, la Bistrița cu Urziceni.
Prima ieșire în străinătate
Primul meci internațional a fost în 2006, fără să am ecuson. Am fost împreună cu Sebastian Colțescu la un meci internațional Under 21 Georgia cu Cehia, la Tbilisi. Și, în anul următor, au mai fost, cred, două meciuri, unul cu Sandu Diaconu și unul tot cu Colțescu, cred. Și în 2009 am primit ecuson FIFA. S-a eliberat un loc, că așa e, ca la Academia Română – trebuie să moară unul ca să intre altul. Și s-a retras Nicu Marodin și a rămas un loc liber. Și eram doi asistenți care îndeplineam toate condițiile, eu și cu Bogdan Velicu. S-a votat în comisie… și am ieșit eu. Primul meci cu ecuson FIFA nu îl știu. (rîde)
Primul meci tare
Primul meci tare, tare, tare? Am fost la Milan cu Auxerre, în Liga Campionilor, în 2010. Următorul a venit la două săptămîni – Copenhaga cu Barcelona. Și la pauză a venit, eu nu știam pînă acolo… la Champions League, brigada de arbitri are maseurul ei, separat. Avem om care stă cu noi. Că, pînă la urmă, au realizat și ei: și noi sîntem sportivi, facem și noi efort acolo. Și la pauză a venit la mine și m-a întrebat: <Nu te supăra, vrei niște gheață pentru genunchi?>. Că el, din afară, a văzut cam ce mi-au făcut ăia de la Barcelona pe atac, prima repriză… Nu avea nici o legătură cu fenomenul din care plecasem de acasă. El a văzut că mi-au <rupt> genunchii, mai ales la 1.90 metri, cînd alegi lateral și schimbi stînga-dreapta, stînga-dreapta, e solicitant… Nu mi-au pus gheață, m-am dat cocoș (rîde). Mi-am pus acasă.
Autograf pe un cartonaș
(Octavian Șovre a fost scos din brigada lui Ovidiu Hațegan pentru Euro 2020 în urma autografului cerut pe tunel lui Erling Haaland, în scop umanitar, după meciul Manchester City – Borussia Dortmund). Nu e stipulat nicăieri că nu ai voie, dar tu ești judecător, practic, acolo. În clipa în care tu soliciți de la cineva o semnătură, un tricou, indiferent pentru ce cauză… Că a luat pentru un centru de copii cu probleme, pentru o cauză umanitară… cînd te duci, practic, tu arăți că ai o slăbiciune spre o direcție. În regulă, ca să ne înțelegem, noi avem dreptul de a primi suveniruri de la echipă într-un anumit barem financiar, adică într-o sumă care este bine stabilită. Și, de obicei, se întîmplă după meciuri, vine delegatul echipei gazdă, delegatul echipei oaspete…. de fapt, sînt oameni specializați pentru asta care vin cu niște punguțe de hîrtie în care ai un fular, o agendă, un tricou… Se întîmplă chestiile astea. Nu-i de ascuns. Dar la final de meci. Și indiferent de scor. (La final de meci poți să-i spui lui Messi să-ți dea un tricou, de exemplu), dar nu poți să-i spui pe teren sau pe tunel. Poți să vorbești cu un om din staff-ul lui și să-i transmită. Autograf am de la Xavi. Dar îl am pe un cartonaș galben, luat tot de colegul meu, de Octavian Șovre, că a luat mai multe și nu avea cartonașe. Și i-am dat eu niște cartonașe. Și pentru că i-am dat eu vreo șase cartonașe mi-a dat și mie unul. Dar el a venit în vestiar, Xavi, și a stat la povești cu noi. După meci.
Chichițe neștiute
Dar se întîmplă foarte foarte des și la nivel mare, și în Champions League, să vină jucători sau antrenori, să vină în vestiar să stăm de vorbă. Pentru că sînt interesați. Noi nu realizăm, dar echipele de afară sînt foarte interesate de legile jocului, pentru că, dacă le știi, poți să le speculezi. Am mai povestit o dată: am fost la un meci în Champions League, juca Juventus, s-a accidentat căpitanul și trebuia scos pe targă afară, conform regulamentului. Și în momentul ăla a mai căzut un jucător de la Juventus, la fel, crampe musculare. Și regulamentul spune că dacă sînt doi jucători de la aceeași echipă trebuie să le acorzi îngrijiri medicale pe teren. Deci, ca să nu joace 30 secunde, un minut, cu un om în minus, au știut regulamentul și au primit îngrijiri pe teren. Asta înseamnă să te pregătești pentru un joc. Celălalt era la simulare, bineînțeles. Nu știu 99% dintre fotbaliști. Și sînt multe chichițe în legile jocului… cum poți trage de timp. Dacă citești legile jocului, știi cum poți să tragi de timp fără să iei cartonaș galben?! Sînt lucruri care se pot face. De exemplu, portarul, în clipa în care cere galben, cere galben cînd arbitrul este în capătul celălalt de teren. Să vină arbitrul și pînă îi dă galben, pînă și-l notează și pînă pleacă în partea cealaltă, el a cîștigat un minut. În Champions League s-a întîmplat de multe ori să vină cineva din staff, antrenor sau jucător, dar niciodată nu au pus problema <de ce nu mi-ai dat, sau…>. Nu, au cerut să li se explice… Să li se explice ce-i în spatele deciziei, nu ca un reproș. Să reproșeze, nu. În Champions League nu, nu s-a întîmplat. Cred că oamenii au ajuns la un nivel care deja nu îi mai lasă să coboare atît de jos, să facă o țigăneală după meci.
Înainte și după meci
(Aflăm unde sîntem delegați) undeva cu vreo două săptămîni, zece zile, înainte de meci. Bine, vorbesc la prezent, dar e la trecut tot, aflăm că sîntem delegați. În <match day trei>, <match day patru>, că ele așa se consideră. De exemplu, în Champions League, în grupe, erau șase <match day>. Și știai în ce <match day> ești programat. După care, cu vreo cinci, șase zile înainte, aflai meciul la care ești programat. Cu vreo cinci zile înainte îți vine meciul și trebuie să comunici cu UEFA, are o agenție de voiaj, care se ocupă de tot ce înseamnă transport. Ei îți spun cu cinci zile înainte, o dată pentru a rezolva transportul, pentru că nu plecăm toți din București. Pleacă Hațegan de la Arad, Șovre de la Oradea, Gheorghe de la Suceava. Trebuie să ne întîlnim toți la București sau la Viena, să ajungem cu același avion în localitate. Totul e computerizat. Avem trecut aeroportul principal, aeroportul de rezervă. Pentru că noi avem niște platforme unde sînt toate meciurile din lumea asta. Toate. Dacă vreau să văd un meci din Gabon, văd meciul din Gabon de acum trei etape. Ca să avem timp să intrăm pe platformele alea, să pregătim meciul. Eu, de exemplu, pot intra pe Dinamo Kiev acum, și de pe telefon sau de pe un browser să dau la meciul anterior să văd toate situațiile de corner. Sau toate cartonașele galbene. E o bază de date imensă. Păi, toate echipele de afară și cîteva din România folosesc. Arbitrul are o parolă pe care o <share-uiește> brigăzii. Și, cu o zi înainte, deci, dacă meciul este marți, noi luni, pînă în ora 20.00 trebuie să fim în hotel. Să ajungem în orașul respectiv. Dacă nu reușim să ajungem, nu sînt zboruri, îți face zbor cu două zile înainte să ajungi acolo. Te așteaptă acolo mașină cu șofer și cu însoțitor. Însoțitorul este în proporție de 99% un reprezentant al Federației, nu are legătură cu clubul. Te duci la hotel. Îți spune <ne vedem la masă la ora opt jumate seara>. Mergem la masă, mîncăm, stăm la povești… vine și observatorul de arbitri, vine și observatorul de joc după, că el are niște ședințe – inspectează terenul. Dar, de regulă, stăm cu toții în același hotel. A doua zi dimineață, program liber. De obicei mergeam la micul dejun și după aia ieșeam în oraș să vizităm și noi, doar nu stăteam ca proștii în hotel. Și, undeva pe la un 16.00, 17.00, nani. Că la ora 19.00 plecai la stadion, ca să fii la 19.30. Ne lua mașina. Sînt meciuri unde mergi cu escortă, pentru că e trafic și să nu întîrzii… Nu este absolut nici un protocol după meci. Se termină meciul… duși la restaurant. Înainte de a se mînca, de obicei, cîteodată se întîmplă și după, se face un debriefing cu observatorul, care îți spune punctele pozitive și ce ai de îmbunătățit, presupunînd că ai de îmbunătățit, și mai mult ca sigur că ai și greșit ceva, și el îți dă și niște note pe care le comunică la UEFA, la Comisia de Delegări UEFA. Toate astea le plătește UEFA.
