Vasilica Steliana Miron, senatoarea care îşi face fotografii îmbrăcată doar în chiloţi şi în sutien, şi le postează pe Facebook, a declanşat războiul împotriva jurnaliştilor care-şi permit să fie critici la adresa sa. Tema interviului acordat săptămîna trecută publicaţiei iraniene „Teheran Times” de comisarul european pentru Justiţie, Drepturi fundamentale şi Cetăţenie, Viviane Reding, a fost „Libertatea presei, o necesitate pentru democraţii”. Profitînd de moment, doamna Reding a declarat: „În privinţa Spaţiului Schengen, decizia de eliminare a controalelor vamale aparţine statelor membre. Comisia Europeană consideră că atît Bulgaria, cît şi România îndeplinesc criteriile necesare pentru aderarea deplină la Schengen”. Referitor la mass-media, Viviane Reding a ţinut să sublinieze că toate statele democratice au nevoie de o presă liberă, explicînd că instituţiile media reprezintă o necesitate pentru toate statele membre UE. Cu cîteva zile înainte de a apărea declaraţiile doamnei Reding, o altă doamnă se lăuda pe o reţea de socializare că a reuşit să pună la punct o publicaţie din Suceava. Doamna se numeşte Vasilica Steliana Miron, iar între aceasta şi politiciana Viviane Reding este o distanţă cam cît cea dintre Vatra Dornei, Colegiul în care dumneaei este senatoare PP-DD, şi Bruxelles. În loc să încerce să rezolve măcar parte din promisiunile gogonate făcute de domnu’ Dan şi de partidul dumnealui în campania electorală, subordonata lu’ domnu’ Dan duce războaie cu presa. Dar, nu cu cea care-i publică fotografiile pe care dumneaei şi le-a făcut îmbrăcată doar în chiloţi şi în sutien, şi care o numesc „sexy- senatoarea”, ci cu acea presă care o critică pentru comportamentul deplasat.
Incitat la violenţă în scris de Vasilica Steliana Miron, care se îmbracă fistichiu ca o piţipoancă de mall şi se alintă în faţa camerelor de luat vederi ca ruda de la ţară a Biancăi Drăguşanu, Dan T. Gurtesch a publicat în „Crai Nou” un comentariu dedicat senatoarei PP-DD. Un comentariu în care, vorba poporului, a cam sărit calul. Uşor, nu prea mult. Dar, subliniem încă o dată faptul că Dan nu ar fi fost atît de acid la adresa senatoarei dacă acesta nu ar avea un comportament total deplasat pentru o persoană care reprezintă judeţul Suceava în Parlamentul României. La cîteva zile după apariţia articolului cu pricina, directorul ziarului, Dumitru Teodorescu, a scris pe prima pagină, la rubrica „Vertical”, un comentariu în care anunţa că redacţia se delimitează de textul lui Dan T. Gurtesch şi că renunţă la colaborarea cu acesta. Abia apoi am aflat că decizia a fost luată ca urmare a unei acţiuni a Vasilicăi Steliana Miron. Am aflat chiar de la doamna Miron. Pentru cei care încă n-au aflat, mai nou, în unele cazuri, înainte de a da în judecată pe cineva, ai obligaţia să inviţi persoana respectivă la mediere, la un cabinet acreditat în acest sens. Deranjată de ceea ce a apărut în „Crai Nou”, doamna Miron a chemat la mediere conducerea ziarului, după cum reiese din următorul text pe care aceasta l-a postat pe Facebook: „După un articol defăimător apărut în publicaţia Crai nou, am chemat la mediere reprezentanţii ziarului. Este bine că în cele din urmă, redacţia a luat măsurile care se impun şi s-a dezis total de articolul lipsit de orice urmă de deontologie jurnalistică, pe care jurnalistul în cauză l-a scris”.
Bravo, doamna senator! Asta da realizare! Cetăţenii rupţi în fund şi fără dinţi în gură care au votat cu partidu’ lu’ domnu’ Dan, deci şi cu dumneavoastră, trebuie că se simt acum mult mai bine. Vasilica Steliana Miron îşi permite să scrie despre „deontologie jurnalistică” în condiţiile în care domnu’ Dan, adevăratul şef al PP-DD, numai de deontologie jurnalistică nu a dat dovadă atunci cînd a manipulat sute de mii de români, astfel încît PP-DD şi Vasilica Steliana Miron să ajungă în Parlamentul României. Vasilica Steliana Miron îşi permite să scrie despre „deontologie jurnalistică” în condiţiile în care dumneaei este departe de a respecta tot ceea ce ar trebui să însemne deontologia parlamentară. O fi fost Dan T. Gurtesch un pic deplasat, dar înainte de a chema ziarul „Crai Nou” la mediere, doamna Miron, care se dă mare cunoscătoare în ceea ce priveşte „deontologia jurnalistică”, ar fi trebuit să trimită un drept la replică redacţiei. Şi numai dacă dreptul la replică nu ar fi fost publicat ar fi putut să apeleze la un cabinet de mediere. Pe de altă parte, textul lui Dan T. Gurtesch nu este unul de informare, ci de opinie, iar dreptul la opinie îl au toţi cetăţenii, nu doar parlamentarii, care se bucură de imunitate pentru toate prostiile şi enormităţile pe care le debitează. În final, vrem să-i transmitem Vasilicăi Steliana Miron că în România nu au murit oameni la Revoluţie pentru ca dumneaei, în calitate de membru al Parlamentului, fosta Mare Adunare Naţională, să-şi facă fotografii în chiloţi şi în sutien, şi să le posteze pe Facebook, ci pentru ca Dan T. Gurtesch să scrie într-un ziar despre tot felul de ciudăţenii, cum ar fi senatoarea care îşi face fotografii în chiloţi şi în sutien, şi le postează pe Facebook. Oamenii au murit la Revoluţie pentru ca Dan T. Gurtesch să poată cîştiga din scris bani de un pachet de ţigări şi de un pachet de biscuiţi, şi nu pentru ca Vasilica Steliana Miron să primească lunar zeci de milioane de lei din bani publici pentru că se fotografiază îmbrăcată doar în chiloţi şi în sutien, şi pentru că-i hărţuieşte pe jurnaliştii la fel de rupţi în fund ca şi electoratul care a votat-o pe dumneaei.
Profitînd de noile descoperiri ale ştiinţei şi tehnicii, Vasilica Steliana Miron îşi poate exprima cînd doreşte gîndurile şi bucuriile în deplină siguranţă. În cazul în care nu ar fi existat Facebook-ul, doamna Miron ar fi fost nevoită să umble cu pîra pe la gazeta de perete, lucru care ar fi fost periculos, pentru că cei vizaţi i-ar fi putut desena pe preţiosu-i chip coarne şi mustăţi.