- Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, nu mai vrea să fim piaţă de desfacere pentru produsele din alte ţări. Acest lucru se va întîmpla natural, pentru că, în curînd, nu vom mai avea bani să cumpărăm respectivele produse şi, astfel, companiile străine vor fi obligate să se retragă de pe piaţa noastră.
- Gheorghe Flutur a anunţat că, pe timpul verii, „Tarom” va opera o cursă de pe aeroportul din Suceava cu destinaţia Varna. Aşadar, Varna nu-i ca iarna!
- La secţia de vot organizată la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Igor Dodon a obţinut doar 11 din cele 568 de voturi exprimate, restul ajungînd la Maia Sandu. Maia Sandu preşedinte! Măcar la un cămin studenţesc sau la o asociaţie de proprietari din Suceava.
- Prefectul Constantin Harasim s-a arătat deranjat de faptul că a aflat din presă că s-au suspendat cursurile de la şcoala din Muşeniţa din cauza vremii, în loc să fie informat de autorităţi. Dacă tăcea, Constantin Harasim prefect rămînea. Acum ştie toată lumea că sînt unii care nu-l bagă în seamă. Dar poate că domnul Harasim şi-a manifestat public nemulţumirea intenţionat, ca să afle sucevenii că dumnealui citeşte.
- În ultima lună, peste 70 de suceveni au ajuns la Spitalul Judeţean după ce au fost muşcaţi de cîini. Dacă ar fi fost peste 70 de cîini muşcaţi de oameni, atunci să fi văzut scandal. Însă, este linişte, pentru că iubitorii de oameni încă n-au înfiinţat nici o asociaţie pentru protecţia acestora.
- Cîteva primării sucevene au conturile blocate de constructori din cauză că nu au plătit lucrările executate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, a spus că a discutat problema cu ministrul de Finanţe, Anca Dragu, şi că aceasta a dat de înţeles că sumele vor fi decontate la prima rectificare bugetară. Ne mirăm, totuşi, de reacţia pozitivă a tehnocraţilor în această situaţie, în condiţiile în care, se ştie, cioloşenii devin receptivi doar atunci cînd sînt blocate conturile de Facebook.





