Ignoranţa, alcoolul şi fanatismul pravoslavnic par a fi culorile preferate ale elitei de la Moscova. Autocraţia kaghebistă a domnului Putin a împins ţara spre o izolare din ce în ce mai evidentă. De la imensul pas făcut de Gorbaciov, de la Glasnost şi Perestroika, nimic n-a mai progresat în Rusia. Ba, mai mult, autocraţii de la Kremlin manifestă doar acute nostalgii comuniste. Vladimir Putin a elogiat de curînd Komsomolul (adică Uniunea Tineretului Leninist-Comunist din URSS), organizaţie care ar fi împlinit 95 de ani de viaţă. În loc să-i facă o colivă, tovarăşul cu epoleţi şi vipuşcă din fruntea Kremlinului i-a ridicat osanale, chiar dacă şandramaua asta de intoxicare ideologică a junilor ruşi s-a prăbuşit în 1991. Pentru Putin, Komsomolul reprezintă „sentimentul că eşti legat de destinul patriei”. Patria la care se referea tovarăşul Putin fiind, bineînţeles, măreaţa URSS, adică „imperiul răului”, cum o numea regretatul preşedinte Reagan. Patria nostalgică a kaghebistului Putin este cea care a transformat ţara într-un gulag, într-o imensă puşcărie (aşa cum s-a destăinuit Lenin jurnalistului Giovani Papini) şi care a nenorocit şi istoria altor ţări. Fericirea Rusiei s-a construit cel mai adesea pe nefericirea vecinilor săi. Din păcate între aceştia aflîndu-ne şi noi, românii, care am plătit cel mai scump „prietenia” eliberatorului (??!) de la Răsărit. În actualul moment, Rusia lui Putin şi Medvedev se reformează prin întoarcerea la trecutul bolşevic. Putin a elogiat serviciile secrete ruse, vrea să introducă în şcoli şi facultăţi educaţia patriotică, vrea lecţii de cultură civică (a se citi o nouă ideologizare şi îndoctrinare), a reintrodus deja decoraţia de „erou al muncii” (care înaintea se numea şi „socialiste”) şi, evident, vrea introducerea unui „program sportiv naţional pentru elevi”, exact ca pe vremea lui Brejnev. Mai rămîne ca tovarăşul Putin să reintroducă colhozul. Putin vizează şi refacerea vechilor graniţe ale URSS. Uniunea Vamală în care figurează deocamdată Belarusia lui Lukaşenko şi Kazahstanul, şi la care s-a înscris şi Armenia, este o formă de revigorare a graniţelor economice ale fostului imperiu roşu. Cum să nu se autoizoleze Rusia de lumea civilizată cînd, după ce Europa şi lumea întreagă a scăpat de comunism, vine Putin şi declară că „prăbuşirea, în 1991, a fostei Uniuni Sovietice reprezintă cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”. Catastrofală e, de fapt, megalomania cu reale tuşe psihiatrice a liderilor de la Kremlin. Nimeni nu mai e prieten cu Rusia. Românii n-au uitat şi nu vor uita rapturile teritoriale şi jefuirea Tezaurului, memoria românilor basarabeni sîngerează şi acum din cauza atrocităţilor şi nemerniciilor bolşevice, ucrainenii nu vor uita în veci Holodomorul (exterminarea prin înfometare) iniţiat de Stalin şi la care s-a adăugat şi jaful continuu practicat împotriva ţării vecine. Nu mai vorbim de estonieni, letonieni, lituanieni, georgieni sau azeri. Rusia încearcă acum să împiedice logodna dintre Ucraina şi Republica Moldova, pe de o parte, şi Bruxelles, pe de cealaltă parte. În imaginarul decrepit al celor de la Kremlin, aderarea Ucrainei la UE ar reprezenta o catastrofă pentru ţara condusă de Ianukovici. „Diplomaţia” rusă, jegoasă şi rudimentară cum o ştim, a încercat să îmbrobodească autorităţile de la Kiev, dar şi populaţia. Că, vezi Doamne, Ucraina va ajunge în UE într-o situaţie de dependenţă semicolonială. I-auzi cine boceşte pe umărul cancelariei de la Kiev. După ce sute de ani au stors Ucraina de energie şi resurse, domnul Putin şi camarila oligarho-kaghebistă poartă grija „colonialismului” în care ar cădea ţara după summit-ul de la Vilnius. În mîrlănia lor diplomatică, Lazarov şi Medvedev au ameninţat fosta „colonie” a Moscovei că cetăţenii ei, dacă vor ajunge în UE, vor trebui să-şi procure paşapoarte ruseşti. Ăsta-i şantaj ordinar atîta vreme cît peste 1,3 milioane de ucraineni trăiesc în diaspora. Medvedev pişă şi el ochii ca o babă care şi-a rătăcit găina de aur. Ăsta mai are tupeul de a ameninţa cancelaria de la Kiev că va lua sancţiuni drastice dacă se mai „întîrzie achitarea facturilor pentru gazul rusesc”. Sigur, situaţia este deja critică, pentru că Ucraina a fost suficient de înţeleaptă în a-şi desena parametrii reali de independenţă energetică. Ea a semnat de curînd două importante parteneriate cu grupul american Chevron şi cu Royal Dutch Shell de exploatare a unor perimetre cu gaze de şist. Asta se traduce prin „pa şi pusi” pentru nafto-feudalii de la Gazprom. Ca să vedeţi ce perverşi sînt rusălăii, poftiţi de serviţi o mostră de „umblare la sentiment”. Cică Vladimir Putin „crede în mod sincer în caracterul transcedental al unităţii ortodoxe a slavilor din Europa de Est”. Adică, le spune colonelul kaghebist ucrainenilor, bre, sînteţi fraţii noştri cei mai buni, chiar dacă vă tăiem gazul şi vă punem embargo pe mărfuri. În plus, îndepărtarea Ucrainei de Rusia li se pare analiştilor de la Moscova ca fiind „contra firii”, iar Duma consideră „presiunile Bruxelului la adresa Ucrainei ca fiind inadmisibile”. Rusnacii ăştia sînt o ruşine planetară. Despre presiunile Moscovei la adresa Kievului şi a Chişinăului, troglodiţii din Piaţa Roşie nu zic nici pîs. De ce grobianul Dmitri Rogozin, vicebabuinul medvedist din zoopolitică de la Moscova, ameninţă Ucraina cînd, iată, slavofilii lui Putin şi Kiril o consideră „leagănul civilizaţiei ruse”? A ajuns Rogozin aşa de zurliu încît să înjure leagănul civilizaţiei sale? De fapt, toată problema e de natură economică. Rusia pierde o piaţă şi primeşte o palmă de răsunet mondial sub aspect imagologic. Asta este îngrijorător pentru mafia oligarhică mujicească, deoarece Rusia nu-şi permite derapaje economice în aceste momente. Chiar Medvedev recunoaşte că, din cauză că nu se iniţiază reforme, „economia Rusiei riscă să cadă în prăpastie”. Asta nu-i o previziune făcută de nişte răutăcioşi, ci este o evaluare a premierului rus Medvedev. El ştie bine ce spune. Despre ce reforme să vorbim în Rusia, atîta vreme cît reformele instaurează progres, iar ţarul Alexandru al II-lea a lăsat cu limbă de moarte: „Ordon ca acest cuvînt să nu mai fie folosit în documentele guvernamentale”. României i-ar conveni perfect ca Ucraina să semneze tratatul de asociere cu UE, şi nu cu Uniunea Vamală rusească. În cel de-al doilea caz, România s-ar trezi din nou cu graniţe directe cu Rusia. Într-o asemenea situaţie, starea de conflictualitate s-ar acutiza şi mai mult între Bucureşti şi Moscova. În România etnicii ucraineni sînt şi ei împărţiţi. În timp ce unii şefi birjăresc banii Uniunii Ucrainenilor din România după cum îi taie capul şi conduc discreţionar destinele ucrainenilor, există şi oameni care nu şi-au uitat seminţia. Fostul deputat Ştefan Buciuta a intrat în vizorul ANI pentru diverse inginerii financiare, dar cu toate acestea continuă să conducă Uniunea. Spre deosebire de el, mult mai tînărul şi mai energicul deputat Ion Marocico a făcut, deja, demersuri la autorităţile româneşti pentru ca acestea să sprijine o înţelegere între Ucraina şi UE la summit-ul de la Vilnius. Deputatul Marocico a trimis o scrisoare preşedintelui României, premierului, ministrului Corlăţean, Senatului şi Camerei Deputaţilor, prin care arată că „alegerea europeană a devenit esenţială ca identitate pentru politica externă a Ucrainei, iar valorile europene reprezintă baza dezvoltării acestei ţări”. Sprijinul Ucrainei a fost reiterat şi cu ocazia întîlnirii dintre ministrul Corlăţean şi omologul său ucrainean, Leonid Kojara, întîlnire facilitată între altele şi de deputatul Marocico. Numai că, la Vilnius, Republica Moldova a luat-o spre Vest, iar Ucraina a luat-o spre ruşi. Deocamdată. Există viaţă, dar şi negociere şi speranţă, şi după Vilnius.
