Astă vară, preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, şi-a făcut încălzirea pentru prezidenţiale. Domnul Nechifor s-a încălzit vizitînd cîteva şantiere, unde-i căra şi pe jurnalişti după el, şi făcînd lungi conferinţe de presă după încheierea şedinţelor Consiliului Judeţean. Campania prezidenţială l-a găsit pe Cătălin Nechifor în formă maximă, conferinţele de presă fiind din ce în ce mai lungi, iar vizitele pe puţinele şantiere deschise în judeţ fiind din ce în ce mai dese. În timpul campaniei pentru susţinerea lui Victor Viorel Ponta, domnul Nechifor a fost de nu mai puţin de patru ori la Aeroportul „Ştefan cel Mare”, care se află în reconstrucţie. După ce preşedintele care uneşte şi-a luat-o de nu s-a văzut, domnul Nechifor a fost văzut din ce în ce mai rar. Vizitele pe şantiere au fost sistate, iar conferinţele de presă sînt rare şi scurte. În schimb, preşedintele de Judeţ şi de Partid este foarte activ pe Facebook. Asta e tot ce-a înţeles domnul Nechifor din înfrîngerea PSD. Adică, n-a înţeles nimic.
Face to facebook





