Dorin Nicolai Goian, fotbalist
„Sînt sigur că am avut cea mai frumoasă copilărie”
– data nașterii 12.12.1980, Suceava;
– tata – electrician;
– mama – croitoreasă;
– voia să se facă fotbalist;
Oana Șlemco: Ce voiai să te faci cînd erai mic?
Dorin Goian: Am vrut să mă fac fotbalist. Dacă mă întrebi ce m-aș fi făcut acum sau dacă m-aș vedea făcînd altceva în afară de fotbal, aș spune că aș lucra într-un aeroport. Sînt atras de organizarea de acolo. Nu pot să spun nici pe ce funcție, nu știu, probabil la turnul de control. Cînd eram mic în afară de fotbal nu știam nimic altceva. Sînt sigur că am avut cea mai frumoasă copilărie. Chiar dacă au fost, nu am simțit neajunsurile. Acum le văd, dar atunci nu simțeam.
De unde pasiunea pentru fotbal?
Provin dintr-o familie cu șapte copii. Fratele meu cel mai mare, Liviu, el ne-a transmis prima dată microbul. Era jucător la CSM Suceava atunci. Ne-a plăcut foarte mult. Mai mult am copilărit cu Luci, pentru că eram mai apropiați ca vîrstă. De mic copil stăteam cu mingea în fața blocului, la garaje. Tata, văzînd că toată ziua sînt la garaj cu mingea și singur, și cu ceilalți copii, s-a gîndit să mă dea la fotbal într-un cadru organizat. Aveam șapte ani. Am fost pentru prima dată la fotbal într-un cadru organizat la domnul profesor Constantin Băltățeanu. El a fost primul meu antrenor, Dumnezeu să îl ierte. Jucam fotbal și în casă. Făceam porțile din două scaune și mingea era un ghem pe care îl puneam într-un ciorap. Ne mai și ciondăneam. Uneori ne băteam în toată regula, dar am avut parte de o copilărie foarte frumoasă și nu regret nimic.
Mama ta nu îți spunea să îți cauți un loc de muncă serios? Întreb, pentru că la acea vreme nu se cîștigau foarte mulți bani din fotbal.
Eu am vrut să dau la Liceul Sportiv și părinții mei nu m-au lăsat. Mi-am spus: „Ce sportiv? Trebuie să înveți o meserie”. Și m-au obligat, oarecum, să dau la electromecanic auto, că tata voia să mă facă mecanic auto că se cîștiga bine, era o meserie bănoasă. Și m-au dat la Liceul Industrial nr. 4. Am intrat, am făcut primele două clase, a IX-a și a X-a, acolo. Din clasa a X-a am fost luat în lotul echipei mari de seniori la Suceava și atunci nemaiputînd face față programului cu antrenamente- școală am reușit să îi conving pe părinți și m-au transferat de la profilul Electromecanic Auto la profilul Sportiv, unde programul era mai lejer.
Cînd au înțeles părinții tăi că vrei să fii fotbalist?
Aveam 17 ani. Am primit o ofertă de la Gloria Buzău. Atunci juca în Liga a II-a. Le-am spus părinților că vreau să mă duc să joc fotbal. Mi-am luat geanta în spate, fără bani, fără nimic și am plecat la Buzău. Am stat acolo șase luni. Am jucat meci de meci. Atunci mama și tata au spus: „Bă, l-am pierdut. Nu avem cum să îl întoarcem către o meserie”.
Ai făcut pozne în copilărie sau adolescență?
Am avut și eu perioade, ca orice adolescent, bune sau mai puțin bune. În jurul vîrstei de 16 ani am avut o perioadă mai zbuciumată din viața mea. Un anturaj mai nasol. Cei din cartier. Atunci apăruseră acele aparate de poker, roșu-negru. Și am căzut în patima jocurilor de noroc. Ajunsesem să îmi vînd lucruri din casă, o cămașă, spre exemplu, pe care o primisem de la fratele meu mai mare. Am dat-o pe trei lei ca să pot să joc la aparate. Țin minte că în acea vară, pentru că banii nu erau îndeajuns în casă, mama m-a trimis să lucrez în bazar pe timpul vacanței de vară. Și pe timp de vară m-am dus în bazar, vindeam la un vecin de-al nostru care avea chioșc. Vindeam baterii de chiuvete. Am lucrat o lună de zile în bazar. În fiecare zi plecam la 4 dimineața în bazar și veneam acasă la ora 11. Cînd făceam inventarul la finalul zilei declaram că am vîndut cu o baterie mai puțin. Banii pe acea baterie îi luam la buzunar și mă opream direct la păcănele, la aparate. La sfîrșitul lunii, mama s-a dus la vecină să ia salariul lui Dorin. Atunci, vecina a pus-o să stea jos, ea făcuse toate calculele, și i-a spus: „Dorin nu trebuie să mai ia nici un ban. Trebuie să ne mai dea el”. Ieșise inventarul total praf. Mama l-a sunat pe tata și țin minte că a venit după mine. Tata a venit de la serviciu, m-au găsit în sala de jocuri de noroc și m-au scos de acolo. Am știut clar că nu puteam să mai ascund nimic. S-a aflat totul. Am mers acasă, am luat o bătaie zdravănă. Aveam 16 ani, nu a contat bătaia, dar rușinea m-a durut. Două-trei luni eram în stare să fac orice ca să îmi împac părinții, pentru că mi-am dat seama că am greșit. Eram oaia neagră a familiei. Acela a fost momentul în care am spus „stop”. Am trăit foarte mult cu rușinea asta. Am avut un respect foarte mare pentru părinții mei. Atunci am spus că știu să fac fotbal, îmi place fotbalul. Eu o iau pe fotbal.
Te-a ajutat fotbalul să te disciplinezi?
Fotbalul a fost cel mai bun lucru care mi s-a întîmplat în viața aceasta. O spun cu mîna pe inimă. Am stat foarte mult timp în cantonamente. Sînt o persoană disciplinată și ordonată. Nu prea suport să văd lucruri prin casă aruncate. Mi le iau singur, mi le împăturesc și le pun la locul lor. Am avut norocul să trec prin fiecare etapă a vieții. Am avut și perioade cînd a fost greu, cînd nu am avut bani. M-a ajutat foarte mult treaba asta. Nu am ars etape. Am trecut prin fiecare nivel.
Ce ai făcut cu primii bani pe care i-ai cîștigat din fotbal?
Primii bani au fost dintr-o convenție. I-am cîștigat la Suceava. Cred că au fost vreo 500 de lei atunci. Jucam la seniori. M-am oprit în Areni, era un mini-market, și am cumpărat vreo două kilograme de banane pentru că mamei îi plăceau foarte mult bananele. Atunci era și o perioadă cînd se găseau banane. Veneam dintr-o perioadă în care nu le vedeai. I-am dat mamei vrei 200 de lei și încă 200 de lei i-am păstrat eu.
Consideri că te-au schimbat banii?
Vreau să cred că nu m-au schimbat banii. Foarte mulți prieteni mi-au rămas aproape și asta dovedește că banii nu m-au schimbat în toți acești ani. În ziua de astăzi nu face totul să ai bani. Discutam ieri cu cineva care mi-a spus că bunul simț și educația sînt greu de cumpărat.
De ce ai ales să te întorci în Suceava?
Am stat cinci ani în București. La început nu mi-a plăcut. Îl uram. M-am obișnuit și a început să îmi placă. Este un oraș ofertant. Multe lucruri de făcut. Te ține așa într-o continuă mișcare, activ, în priză. Cu trecerea anilor, după ce am terminat cariera de jucător, am vorbit cu soția unde ne stabilim. Soția mea a spus că nu vrea la București. Am pus în balanță că pentru copii Bucureștiul oferă alte oportunități. Ea a spus că Bucureștiul este foarte periculos, este oraș mare. Am spus că mergem acasă. Am decis să venim la Suceava, avem prieteni și familia aici. Copiii cresc mari, îi dăm la facultate, îi putem trimite unde vor ei. Avem doi copii: o fată de 12 ani și un băiat de 8.
(Oana ŞLEMCO)
Explicaţii pentru fotografii.
La grădiniţă, al doilea copil din dreapta, rîndul de sus.
Cu fraţii Liviu şi Lucian şi cu tatăl lor.
Cu fratele lui mai mare, Liviu.
Intervievat după partida din Cupa României dintre Foresta şi FCSB.
