Rusu Vasile, director economic Romsilva

Rusu Vasile, director economic Romsilva
Rusu Vasile, director economic Romsilva s-a născut pe 12.12.1965, în Vicovu de Sus; a vrut să se facă marinar sau aviator; s-a făcut economist; tata – muncitor forestier; mama – membră CAP şi croitoreasă. Ce voiaţi să vă faceţi când eraţi mic? Voiam să mă fac ori vapor, ori avion, şi m-am făcut ţapină pînă la urmă. Spuneam că mă fac vaporean ori aviator, şi m-am făcut silvicultor. Am terminat Liceul Silvic la Cîmpulung Moldovenesc. Vaporean voia tata. Aşa spunea el. Mi-a spus să am grijă cînd voi transporta animale. În tinereţea lui, tata a lucrat în Constanţa, ca hamal în port, şi auzea că cele mai mari probleme pe vapor se întîmpinau în condiţii de vînt puternic. Atunci toate animalele se duceau într-o anumită direcţie şi exista riscul să se scufunde vaporul. Am trăit cu teama asta mulţi ani, că o să lucrez pe vapor şi am să am probleme. Cu ce se ocupa mama dumneavoastră? Mama era membră CAP şi, în plus, era cea mai bună croitoreasă din actualul oraş Vicovu de Sus. Aveam probleme de mic că lucra unele dintre cele mai frumoase şarafane, aşa se spunea acolo, şi pentru că spunea ea că nu are şcoală le încasa la mai puţin de un sfert faţă de altă vecină care era venită din oraş. Toate femeile după ce cosea respectiva doamnă şarafanele veneau la mama ca să le retuşeze. Cum a fost copilăria dumneavoastră? Ca a tuturor copiilor de la ţară. Poţi spune interesantă. Mergeam cu vaca şi ţin minte că am lăsat-o odată legată acolo unde aveam terenul şi am mers şi am făcut recensămîntul la o întreagă uliţă. Eram în clasa I. Am luat-o dintr-un capăt cu un carneţel. Am văzut ce a făcut cu cîteva zile înainte o doamnă de la primărie care făcea recensămîntul şi atunci am zis de ce să nu fac şi eu. Şi m-am dus dintr-un capăt al uliţei pînă în celălalt capăt. După vreo două zile mi-am dat seama că o doamnă mi-a declarat mai multe oi, ca să scape de mine, şi am stat şi m-am gîndit şi mi-am dat seama că nu avea unde să le ţină şi nici nu ştiam să treacă o stînă pe uliţă. Şi m-am dus din nou la ea şi am făcut un supracontrol. Mama a păstrat mult timp carneţelul în care am scris cu litere de mînă. Am fost un tip destul de cuminte, autodidact din totdeauna, cartea nu îmi lipsea de la cureaua de la pantaloni, acolo o puneam. Ţineam două animale şi cartea era ori în faţă ori în spate, în curea. Îmi plăcea de mic tenisul de cîmp. Fratele mai mare juca, şi atunci cînd mama mergea la biserică eu uitam să mai ajung la biserică, mă opream la terenul de tenis şi stăteam pînă cînd mama se întorcea de la biserică şi spunea că nu m-a văzut. Eu stăteam şi dădeam mingea la cei mai mari. Fratele meu, în pauze, între meciuri, schimba două mingi cu mine. De asta acuma mi-am făcut un teren de tenis. Propriul meu teren de tenis. Acuma joc. Cum aţi decis să vă faceţi silvicultor? M-am pornit să mă fac militar. Aveam doi vecini, fraţi gemeni, cu care eram colegi la şcoală, stăteau în spatele meu în bancă, voiau să dea la Liceul Militar din Cîmpulung. Mi-am făcut şi eu dosar. A fost o dispută între mama şi tata. Tata era de acord, pentru că eram şapte fraţi şi i-ar fi convenit pentru că scăpa de a mai plăti o şcoală. Toţi învăţam foarte bine. (…) Mama mea nu a fost de acord. Spunea „bă, băiete, toată viaţa sub ordine, sub rigori”. M-am dus la Cîmpulung Moldovenesc cu dosarul pregătit ca să dau la Militar şi m-am înscris la Liceul Silvic. (…) Ce au spus părinţii cînd au aflat că vreţi să vă faceţi silvicultor? Am spus să continui tradiţia tatei. El a fost muncitor forestier. Pe urmă a lucrat 30 de ani, a făcut naveta la Suceava, la Combinatul de Prelucrare a Lemnului. A făcut naveta la două noaptea timp de 35 de ani. Aşa că eu acum fac naveta la Bucureşti, dar o fac cu avionul. Unde aţi făcut facultatea? Este o istorie şi acolo. Pentru că am terminat Liceul Silvic, tradiţia era să mergi la Silvicultură, dar imediat după liceu tatăl meu a avut un accident şi eu am zis că nu o să mai dau la facultate în anul acela şi cu două zile înainte de a se termina înscrierea am sunat la diriginta mea şi ea m-a întrebat dacă sun din Braşov. I-am spus că nu am mers şi mi-a spus „Măi, Vali, dacă nu mergi tu, cine din colegii tăi?”. I-am spus că tata a avut un accident, nici nu am mai învăţat. Ea mi-a spus: „Nici să nu aud, dacă nu ai bani de drum, de şcoală, îţi dau eu. Mîine mă suni din Braşov”. Am mers şi am dat la Silvicultură de gura dirigintei, am încercat să dau la seral. Pînă atunci dacă terminai liceul de specialitate nu îţi trebuia să ai adeverinţă că lucrezi. Atunci mi-a trebuit. (…) Am încercat apoi să dau la Zootehnie. Acolo îmi trebuia caiet de ruterist, iar eu aveam de brăzdar.(…) Şi nu am reuşit nici acolo. În toamnă, am spus, bă, care este o facultate care nu şi-a schimbat niciodată pretenţia. Şi aşa am ajuns la Ştiinţe Economice, la Iaşi, unde am intrat. Am dat la Matematică atunci, la Ştiinţe Economice şi Istorie. Am terminat Ştiinţe Economice la ASE Iaşi. Tot timpul am lucrat în silvicultură. Mai nou, cochetez şi cu universitatea, mai predau un curs de management. Anul acesta predau „Managementul Investiţiilor”.

Gheorghe Flutur – preşedintele Consiliului Judeţean Suceava

Gheorghe Flutur - preşedintele Consiliului Judeţean Suceava
Gheorghe Flutur – preşedintele Consiliului Judeţean Suceava s-a născut la Botoşana pe 8 iulie 1960; mama – casnică; tata – miner; a vrut să se facă silvicultor; a devenit inginer silvic. Şi politician.   Domnule preşedinte, cum a arătat copilăria d-voastră? Mama mea era ţărancă, Dumnezeu să o ierte, cu patru clase, un om simplu. Ea ducea casa pentru că tata a fost miner, a lucrat la mină prin ţară. A lucrat şi la Fundu Moldovei, şi în judeţul Argeş, la tunelul de la Vidraru, la Bicaz. Venea la sfîrşit de săptămînă sau la două trei săptămîni acasă. El susţinea financiar familia, însă mama era şi bărbat, şi femeie. Eu, după ce am crescut, chiar de foarte mic, de la şapte – opt ani, am fost învăţat cu muncile de bărbat de acasă. Îmi aduc aminte că verişorul meu, Cătălin, care acum este primar la Botoşani, era copil de domn, pentru că era în oraş. Eu eram la ţară. Cînd veneau în concediu se mirau de cum munceam eu. Am gustat din poveştile vieţii de la ţară. Am cosit de la 7 – 8 ani. Mă trimiteau prima dată să cosesc cartofii, pentru că acolo chiar dacă coseşti mai rău nu se vede. La 14-15 ani m-a învăţat cineva şi băteam draniţa pe casă, după care dădeam cu păcură. O copilărie dură? Temelia mea acasă mi-a prins foarte bine în viaţă. Am ştiut cum să abordez greul. Şi greul fizic, şi cel intelectual. La liceu aveai handicapul unui copil venit de la ţară, care nu era atît de versat şi ca limbaj, comportament. Aveam colegi cu o situaţie materială răsfăţată. Nu am dus niciodată lipsă de nimic. Munceam vara şi cîştigam bani. Mergeam la cules zmeură pe Valea Bistriţei şi o depuneam la centrele de colectare. Am lucrat la degajări, cu secera tăiam iarba din jurul copăceilor plantaţi. Aveai sau nu aveai mănuşi. Mai era cîte o viperă. Era destul de dură munca. Stăteam cîte 6-7 săptămîni la aşa ceva. Pot să spun că toate astea mi-au prins bine în viaţă. După ce am terminat liceul, am intrat la facultate şi m-am căsătorit foarte tînăr, în anul I de facultate. Băiatul meu, Cristi, a venit pe lume în anul II. Eram un copil cu copil. Ce aţi vrut să vă faceţi când eraţi mic? Am avut două opţiuni: să urmez liceul veterinar sau silvic. Îmi plăcea şi să îngrijesc animalele, şi mi-au plăcut şi natura şi pădurea. Erau opţiunile de bază din viaţa mea. Pînă la urmă am ales silvicultura. Mi-a plăcut foarte mult şi venea dintr-o dragoste de la bunicul meu, Anfilofie Flutur, care a trăit 91 de ani, un om care iubea foarte mult natura şi care mă lua foarte mult în pădure, în Dealul Lupului, la Solca, după ciuperci. El m-a învăţat să deosebesc bureţii buni de cei nebuni, cum să nu mă rătăcesc ş.a.m.d. Şi-a pus amprenta pe mine. Dovadă că am urmat liceul silvic la Cîmpulung Moldovenesc, facultatea de silvicultură la Braşov, chiar şi armata am făcut-o la vînători de munte. Dumnezeu m-a ajutat să parcurg toate etapele acestei meserii, de la şef de brigadă pînă la ministru al Pădurilor. Ce au spus părinţii despre drumul pe care l-aţi ales? Poate că mama ar fi vrut să fiu ceva în sat, învăţător, profesor, să lucrez acolo sub streaşina casei, dar a fost de acord cu părerea mea. Chiar m-au încurajat amîndoi, au fost alături de mine. Îşi imaginau cum o să fiu eu dacă termin şcoala silvică, dacă am să mă duc mai departe să fac şi facultatea. Trebuie să recunosc că mi-au fost alături. Cum vedeţi copiii din ziua de astăzi? Nu mai văd sau foarte puţin văd să ia viaţa în piept de mici. Pentru mine nu era o problemă o noapte sau două în ploaie, la inundaţii, pentru că am trecut prin asta, m-am călit de mic cu ploaia, cu vîntul, cu gheaţa. Cred că din acest punct de vedere, în general, părinţii îşi alintă mai mult copiii. Trebuie să ne punem întrebarea dacă nu greşim în educare pentru că şi greul are un rol educativ deosebit. (flutur mic) Gheorghe Flutur (băieţelul cel mic din dreapta) împreună cu familia (flutur medalie cetate) Gheorghe Flutur, pe 28 noiembrie 2018, la statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare, cu titlul de „Cetăţean Centenar” (flutur, cîine 1) Tînărul senator PNL Gheorghe Flutur, în 2002, la un eveniment organizat la Gura Humorului.

Dorin Nicolai Goian, fotbalist

Dorin Nicolai Goian, fotbalist
Dorin Nicolai Goian, fotbalist „Sînt sigur că am avut cea mai frumoasă copilărie” – data nașterii 12.12.1980, Suceava; – tata – electrician; – mama – croitoreasă; – voia să se facă fotbalist; Oana Șlemco: Ce voiai să te faci cînd erai mic? Dorin Goian: Am vrut să mă fac fotbalist. Dacă mă întrebi ce m-aș fi făcut acum sau dacă m-aș vedea făcînd altceva în afară de fotbal, aș spune că aș lucra într-un aeroport. Sînt atras de organizarea de acolo. Nu pot să spun nici pe ce funcție, nu știu, probabil la turnul de control. Cînd eram mic în afară de fotbal nu știam nimic altceva. Sînt sigur că am avut cea mai frumoasă copilărie. Chiar dacă au fost, nu am simțit neajunsurile. Acum le văd, dar atunci nu simțeam. De unde pasiunea pentru fotbal? Provin dintr-o familie cu șapte copii. Fratele meu cel mai mare, Liviu, el ne-a transmis prima dată microbul. Era jucător la CSM Suceava atunci. Ne-a plăcut foarte mult. Mai mult am copilărit cu Luci, pentru că eram mai apropiați ca vîrstă. De mic copil stăteam cu mingea în fața blocului, la garaje. Tata, văzînd că toată ziua sînt la garaj cu mingea și singur, și cu ceilalți copii, s-a gîndit să mă dea la fotbal într-un cadru organizat. Aveam șapte ani. Am fost pentru prima dată la fotbal într-un cadru organizat la domnul profesor Constantin Băltățeanu. El a fost primul meu antrenor, Dumnezeu să îl ierte. Jucam fotbal și în casă. Făceam porțile din două scaune și mingea era un ghem pe care îl puneam într-un ciorap. Ne mai și ciondăneam. Uneori ne băteam în toată regula, dar am avut parte de o copilărie foarte frumoasă și nu regret nimic. Mama ta nu îți spunea să îți cauți un loc de muncă serios? Întreb, pentru că la acea vreme nu se cîștigau foarte mulți bani din fotbal. Eu am vrut să dau la Liceul Sportiv și părinții mei nu m-au lăsat. Mi-am spus: „Ce sportiv? Trebuie să înveți o meserie”. Și m-au obligat, oarecum, să dau la electromecanic auto, că tata voia să mă facă mecanic auto că se cîștiga bine, era o meserie bănoasă. Și m-au dat la Liceul Industrial nr. 4. Am intrat, am făcut primele două clase, a IX-a și a X-a, acolo. Din clasa a X-a am fost luat în lotul echipei mari de seniori la Suceava și atunci nemaiputînd face față programului cu antrenamente- școală am reușit să îi conving pe părinți și m-au transferat de la profilul Electromecanic Auto la profilul Sportiv, unde programul era mai lejer. Cînd au înțeles părinții tăi că vrei să fii fotbalist? Aveam 17 ani. Am primit o ofertă de la Gloria Buzău. Atunci juca în Liga a II-a. Le-am spus părinților că vreau să mă duc să joc fotbal. Mi-am luat geanta în spate, fără bani, fără nimic și am plecat la Buzău. Am stat acolo șase luni. Am jucat meci de meci. Atunci mama și tata au spus: „Bă, l-am pierdut. Nu avem cum să îl întoarcem către o meserie”. Ai făcut pozne în copilărie sau adolescență? Am avut și eu perioade, ca orice adolescent, bune sau mai puțin bune. În jurul vîrstei de 16 ani am avut o perioadă mai zbuciumată din viața mea. Un anturaj mai nasol. Cei din cartier. Atunci apăruseră acele aparate de poker, roșu-negru. Și am căzut în patima jocurilor de noroc. Ajunsesem să îmi vînd lucruri din casă, o cămașă, spre exemplu, pe care o primisem de la fratele meu mai mare. Am dat-o pe trei lei ca să pot să joc la aparate. Țin minte că în acea vară, pentru că banii nu erau îndeajuns în casă, mama m-a trimis să lucrez în bazar pe timpul vacanței de vară. Și pe timp de vară m-am dus în bazar, vindeam la un vecin de-al nostru care avea chioșc. Vindeam baterii de chiuvete. Am lucrat o lună de zile în bazar. În fiecare zi plecam la 4 dimineața în bazar și veneam acasă la ora 11. Cînd făceam inventarul la finalul zilei declaram că am vîndut cu o baterie mai puțin. Banii pe acea baterie îi luam la buzunar și mă opream direct la păcănele, la aparate. La sfîrșitul lunii, mama s-a dus la vecină să ia salariul lui Dorin. Atunci, vecina a pus-o să stea jos, ea făcuse toate calculele, și i-a spus: „Dorin nu trebuie să mai ia nici un ban. Trebuie să ne mai dea el”. Ieșise inventarul total praf. Mama l-a sunat pe tata și țin minte că a venit după mine. Tata a venit de la serviciu, m-au găsit în sala de jocuri de noroc și m-au scos de acolo. Am știut clar că nu puteam să mai ascund nimic. S-a aflat totul. Am mers acasă, am luat o bătaie zdravănă. Aveam 16 ani, nu a contat bătaia, dar rușinea m-a durut. Două-trei luni eram în stare să fac orice ca să îmi împac părinții, pentru că mi-am dat seama că am greșit. Eram oaia neagră a familiei. Acela a fost momentul în care am spus „stop”. Am trăit foarte mult cu rușinea asta. Am avut un respect foarte mare pentru părinții mei. Atunci am spus că știu să fac fotbal, îmi place fotbalul. Eu o iau pe fotbal. Te-a ajutat fotbalul să te disciplinezi? Fotbalul a fost cel mai bun lucru care mi s-a întîmplat în viața aceasta. O spun cu mîna pe inimă. Am stat foarte mult timp în cantonamente. Sînt o persoană disciplinată și ordonată. Nu prea suport să văd lucruri prin casă aruncate. Mi le iau singur, mi le împăturesc și le pun la locul lor. Am avut norocul să trec prin fiecare etapă a vieții. Am avut și perioade cînd a fost greu, cînd nu am avut bani. M-a ajutat foarte mult treaba asta. Nu am ars etape. Am trecut prin fiecare nivel. Ce ai făcut cu primii bani pe care i-ai cîștigat din fotbal? Primii bani au fost dintr-o convenție. I-am cîștigat la Suceava. ...