Şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava, Vasile Oşean, a demonstrat că este cam lipsit de bune maniere şi că nu-i dispus să-i asculte pe cei care reclamă probleme legate de poluare. De cel puţin doi ani, la Suceava, Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) s-a transformat într-un fel de Agenţie pentru Protecţia Poluatorilor. Instituţia condusă de Vasile Oşean a observat că, în România, firmele care poluează sînt pe cale de dispariţie şi, de aceea, le tratează ca pe nişte capre negre, care, se ştie, sînt monumente ale naturii, şi nu le atinge nici măcar cu-n braţ de fîn. Dovadă stă fabrica de reşapat cauciucuri de la Slobozia, care le înnegreşte, la propriu, viaţa sătenilor din comuna Grăniceşti. Oamenii spun că, pe lîngă lemn, angajaţii unităţii ard în centrală resturi de cauciuc. Din acest motiv, mai ales noaptea, pe coşul de fum al fabricii este evacuată o pulbere fină, de culoare neagră. Purtată de vînt, cenuşa se depune pe casele şi în grădinile localnicilor. Sătenii cred că pudra poluează şi că le poate afecta sănătatea. Disperaţi, în primăvara lui 2013, unii dintre localnici au cerut ajutorul Prefecturii, Gărzii de Mediu şi Agenţiei de Mediu. Pentru că angajaţii de la stat aveau dopuri în urechi şi nu au auzit nimic, sătenii au apelat la presă. Abia după un ditamai scandalul mediatic Vasile Oşean şi-a făcut timp şi s-a deplasat la Slobozia, ca să vadă cît de gravă este situaţia. Ajuns la faţa locului, domnul Oşean le-a lăsat sătenilor numărul său te telefon şi le-a spus să-l caute ori de câte ori le sînt înnegrite casele. Localnicii au luat în serios îndemnul şefului de la APM, iar la sfîrşitul lunii trecute l-au sunat ca să-i spună că fabrica poluează din nou. Orăşeanul Vasile Oşean a răspuns la telefon.
Pe 31 ianuarie 2015, soţii Violeta şi Vasile Bostiog, care-şi au casa la o distanţă de cîteva sute de metri de fabrica de reşapat cauciucuri de la Slobozia, l-au sunat pe Vasile Oşean şi i-au cerut să vină la faţa locului ca să vadă cu ochii lui cum poluează fabrica. În timp ce Vasile Bostiog vorbea la telefon cu Vasile Oşean, Violeta Bostiog filma, cu o tabletă, coşul de fum al fabricii. Aşa că întîmplător a înregistrat şi conversaţia dintre cei doi. Iată dialogul:
Vasile Bostiog: Domnule Oşean, noi acuma filmăm şi vă trimitem…(n.r. filmuleţul).
Vasile Oşean: Am o rugăminte. Eu nu pot tot timpul să mă tot frecaţi dumneavoastră la cap.
Vasile Bostiog: Noi nu vă frecăm domnule, da…
Vasile Oşean: Au autorizaţie legală, corectă.
După aceste cuvinte, domnul Oşean a închis telefonul, iar cei doi soţi au postat înregistrarea pe youtube. Noi ştim că şeful APM Suceava nu este absolvent al unei şcoli de bune maniere, că doar acesta nu a fost pus şef la Agenţia pentru Protecţia Manierelor, dar orişicît… Apoi, dialogul demonstrează cît de mult îi pasă lui Vasile Oşean de soarta mediului înconjurător şi de sănătatea oamenilor din Slobozia. Dar de ce să-i pese? Că doar cenuşa pe care o respiră de ani de zile sătenii nu ajunge şi la Suceava, unde-şi are biroul domnul Oşean, sau la Fălticeni, unde acesta îşi are casa. Contactat telefonic de Jupânu’, şeful APM Suceava nu a negat nici o clipă că le-a transmis sătenilor să nu-l mai deranjeze. Directorul ne-a spus şi nouă că fabrica are toate autorizaţiile în regulă şi că există posibilitatea ca enervanta cenuşă să nu provină de la unitatea de producţie spre care arată cu degetul sătenii. Firesc, l-am întrebat pe şeful APM de unde ar putea fi pulberea. La fel de firesc, Vasile Oşean nu a ştiut să ne răspundă.
Vasile Oşean, şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava, nemulţumit că lumea nu-i este recunoscătoare, în condiţiile în care, pe criza asta economică, dumnealui a reuşit să transforme instituţia pe care o conduce în Agenţia pentru Protecţia Mediului de Afaceri
.





