„Stațiunea Vatra Dornei nu mai este așa de căutată. Eu am fost și anul trecut la tratament, m-am dus și anul ăsta și poate o să mă duc și anul viitor. Eu am fost la Vatra Dornei încă de cînd am venit la Suceava, în 1980, și cunosc stațiunea foarte bine. Este păcat să lăsăm să se năruiască ceea ce încă mai avem. Această stațiune era considerată perla Bucovinei și acolo au fost și oameni gospodari care au recunoscut potențialul locului, și încă de pe vremea austro-ungarilor au făcut ceea ce au făcut. Stațiunea Vatra Dornei este atestată documentar înainte de anul 1600. Are acolo niște clădiri deosebite, care au fost făcute pe vremea austro-ungarilor și încă de cînd era Împăratul Franz Joseph. Mă refer la pavilionul băilor, la clădirea frumoasă a cazinoului și la alte clădiri care se văd și care se năruie. Doar cazinoul este în curs de renovare prin intermediul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. La Vatra Dornei, Fondul Bisericesc al Bucovinei a avut mari domenii. Erau ale Fondului, nu în administrare, cum au fost la Suceava, și s-au judecat atîta timp. Cred că și acum, după lege, Fondului îi aparțin niște teritorii de-acolo. Vatra Dornei este un oraș turistic cu niște împrejurimi extraordinare, o stațiune balneo-climaterică recunoscută și aflată între primele șapte din România pentru boli cardiovasculare. Vatra Dornei este un oraș cu mare potențial sportiv iarna, era unul din primele trei sau patru din țară, în afară de Poiana Brașov și Predeal, cu pîrtie de schi. Și acum la Vatra Dornei se organizează iarna diverse concursuri de sanie, de schi. Este un oraș deosebit și nu mi-a plăcut că este lăsat în paragină. Și parcul este lăsat în paragină, și se vede că nu-i mînă de gospodar. Nu poți să stai și să nu faci absolut nimic. Dacă ai pus niște pavele, care și alea s-au dus, nu înseamnă că ți-ai făcut datoria. Eu nu am nimic cu primarul de-acolo, nici nu știu cum îl cheamă și de ce formațiune politică aparține, ci am ce am cu gospodarul de-acolo și cu Consiliul Local de-acolo, care ar trebui să facă ceva, pentru că alte locuri din țară au arătat că se poate face. Cu fonduri europene cîte și cîte nu poți să faci, dacă vrei. Dacă nu, găsești motive”. Președintele Colegiului Medicilor Suceava, chirurgul Sorin Hîncu, după un scurt sejur în municipiul-stațiune Vatra Dornei.