„Mă bucur că domnul Tibi a reușit să scrie povestea unui erou. Mă bucur că și personajul principal, Vasile Bolohan, a fost la lansare. Este o carte din care învățăm cu toții și vedem că viața ne oferă lucruri de multe ori groaznice. Dar, dacă învățăm din ele și îl luăm în ajutor pe Dumnezeu ajungem la limanuri bune. Pentru că acum Vasile e la limanuri bune și îl felicit pe Tiberiu cu ocazia asta. Societatea noastră e cu multe calități, însă etichetăm foarte ușor. Îmi amintesc de o piesă de teatru pe care am făcut-o cu tinerii și tocmai împotriva etichetărilor sociale am luptat și împotriva bullying-ului. Cel mai important e că Vasile s-a întors. E partea sufletească. În fața lui Dumnezeu el dacă și-a cerut iertare, s-a mai și spovedit și face lucruri minunate, asta contează. Un om care cu adevărat gîndește și vede lucrurile într-un sens creștinesc îl vede curat acum. Celelalte lucruri pe care noi le auzim și le vedem nu le mai băgăm în seamă. Sîntem oameni de-acuma curajoși și știm ce să luăm în seamă”. Preotul Justinian Remus Cojocaru, coordonatorul Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni.






