„Rectorului Valentin Popa trebuia să-i fie conferit de mai mult timp titlul de cetățean de onoare al municipiului Suceava. Pentru mine, domnul Popa este un om care s-a dedicat cu adevărat. Pînă la urmă, dezvoltarea centrelor urbane nu e de ieri, de azi, ci de cînd e lumea și s-a făcut în jurul unităților de învățămînt, s-a făcut în jurul centrelor universitare. Cu cît Universitatea Suceava devine mai puternică din mai multe puncte de vedere, și pe partea de cercetare și pe partea de ofertă de studiu, cu atît și municipiul Suceava va înflori. Nu sînt afirmații subiective, e clar pentru toată lumea. Or, dezvoltarea Universității <Ștefan cel Mare>, parcursul universității atît de înfloritor, categoric i se datorează șefului, conducătorului, liderului, domnului Valentin Popa. Dezvoltarea a început în trepte. Sigur, și domnul Graur (n.r. – Adrian Graur, fost rector al USV, declarat în vară cetățean de onoare al municipiului Suceava) are o bună parte din merite. În afară de evoluția foarte frumoasă a Universității Suceava, care poate că surprinde o bună parte din celelalte universități din țară, trebuie să amintim că în perioada domnului Popa, ca și ministru al Educației, s-a aprobat finanțarea grădiniței din Ițcani. Am afirmat-o de mai multe ori. Eu nu sînt din Ițcani de loc, însă în Consiliul Local am insistat foarte mult pe proiecte pentru ițcăneni, deoarece trebuie să recunoaștem că acest cartier a fost lăsat ca o anexă. Oamenii din Ițcani plătesc taxe, impozite și sînt la fel de cetățeni ca și restul cetățenilor Sucevei”. Anca Gîtlan, consilier local și cadru universitar, unul dintre inițiatorii proiectului de hotărîre privind atribuirea titlului de cetățean de onoare rectorului Valentin Popa.






