Taxe mai mici, dar și dese

Decizia guvernamentală de creștere a taxelor și impozitelor locale a avut un efect invers în comuna suceveană Horodnic de Sus. Potrivit primarului Valentin Luța, încasările pentru primele două luni ale acestui an au fost mai mici față de perioada similară a anului trecut cu aproximativ 100.000 de lei, în visteria localității intrînd doar 676.433 de lei. Asta, în condițiile în care cotele de creștere au fost la minimul prevăzut de Codul Fiscal. De aceea, domnul Luța s-a întrebat și tot el a răspuns: ”Deci, care a fost efectul acestor creșteri de taxe? Exact invers. Bănuiesc că, din păcate, această situație nu este numai la Horodnic de Sus, ci și în multe alte localități”.

Cel mai bine ar fi fost ca taxele să fie mai mici, iar lumea ar fi fost extrem de mulțumită. Mai mici, dar să fi fost plătite mai des, pentru că, după principiul care se aplică prin multe birouri în ceea ce privește pauzele de relaxare, taxele mici și dese sînt cheia marilor succese.

Primăria Comunei (Ș)cheia