Domnul de la Buzău, care a fost foarte darnic cît timp visa că partidul său va domina copios scena politică românească și că el va fi președintele României, o face acum pe-a chibzuitul, dar o face pentru că nu are încotro. Marcel al II-lea și cei împreună cu dînsul au dat Ordonanța ”trenuleț”, iar cel care încă mai este premier a declarat că ordonanță nu este una a „austerității” sau „sărăciei” și a adăugat că ”austeritate a fost cînd s-au tăiat salarii cu 25%, cînd a crescut TVA de la 19 la 24% sau cînd s-au închis sute de școli și spitale”. Și sute de școli, și sute de spitale, sau cum?
Cred că regretatul medic sucevean Cristian Irimie se răsucește în mormînt cînd aude ce spune cel care se ține de scaunul de premier. În urmă cu cîțiva ani, domnul Irimie, care a fost secretar de stat la Ministerul Sănătății în guvernarea Emil Boc, spunea la radio Top: „Pe noi ne-au acuzat că am închis spitale, lăsînd populaţia fără asistenţă medicală. De fapt, nu s-au închis spitale, ci nişte bolniţe. Nu puteai să le spui spitale, erau nişte entităţi care aveau un medic sau doi şi acordau asistenţă medicală pînă la ora 1 (ora 13.00 – n.r.). După aceea rămîneau asistenta şi infirmiera. 69 de spitale s-au închis şi s-au redeschis vreo 10-15. De fapt, noi atunci n-am închis spitale. Ordonanța spunea că nu se mai finanţează timp de un an de zile de către Casa de Asigurări de Sănătate. Primăriile puteau să susţină în continuare activitatea, dar n-au vrut. Tot personalul medical a fost repartizat la alte unităţi medicale”. Folosind termenul bolnițe, domnul Irimie dorea să sublinieze că spitalele respective erau doar un fel de spitale. Așadar, sutele de mari spitale închise cu ani în urmă de Guvern nu există, în schimb Marcel Ciolacu se apropie în curînd de suta de minciuni spuse.
Emil Bloc operator