Directorul Muzeului Național al Bucovinei, Emil Ursu, spune că marile competiții sportive sînt mai mult decît simple întreceri: ele au fost, din cele mai vechi timpuri, expresii ale identității culturale, ale prestigiului și chiar instrumente de propagandă, iar fotbalul de astăzi rămîne un adevărat spectacol al civilizațiilor.
”Dacă facem un inventar foarte succint, constatăm că sportul întotdeauna a reprezentat o piesă de rezistență pentru diversele societăți și cînd spun asta încep cu Egiptul, sau mai exact încep cu Mesopotamia, cred că așa-i corect, și Egiptul. Mesopotamia este o civilizație ceva mai veche decît cea egipteană și vorbim de întreceri sportive. Este foarte adevărat, rezumate la lupte și la concursuri atletice încă din Mesopotamia mileniului al III-lea sau din Egiptul antic, din, să spunem așa, aproximativ 3.000 î.Hr. Se găsesc, de asemenea, urme materiale, vorbesc de artefacte, pentru China și India, și mă refer la, bineînțeles, aceleași competiții militare, la tir cu arcul, sau la diverse concursuri atletice.
Odată cu 776, așa cum noi, de altfel, am mai discutat, încep celebrele Jocuri Olimpice grecești, jocuri care, pînă la urmă, aveau ca scopuri, întîi și întîi, pregătirea militară, apoi religia, ceremoniile religioase. Bineînțeles, urmau sărbătorile și festivalurile, și, bineînțeles, consolidarea prestigiului, pe de-o parte a sportivilor, pe de altă parte a comunităților și conducătorilor acestora.
Fotbalul, care ne arată pe stadioane diverse civilizații, pînă la urmă, consolidează de asemenea prestigiul unor state, și, dacă doriți, ele sînt astăzi sărbători în adevăratul sens al cuvîntului. Ei bine, în cazul fotbalului, mă rog, într-o oarecare formă, avem un astfel de eveniment acum peste 2.000 de ani în China. Acum, sigur, nu-i chiar fotbal. Sînt jocuri cu mingea. De altfel, jocuri cu mingea au fost și în Evul Mediu. Primul campionat apare în Anglia, așa se spune, în 1871.
Ce e interesant de spus cu sportul este că societățile autocratice întotdeauna au pus foarte mult accent pe sport. Uitați-vă la Germania nazistă, uitați-vă la Rusia sovietică sau la URSS, uitați-vă la statele foste comuniste și veți constata că toate au foarte, foarte multe medalii, și nu doar la fotbal, eu vorbesc la diverse sporturi. Eu am avut ocazia, spre exemplu, pentru Germania, să văd muzeul DDR din Berlin. Și era o secțiune în care se făcea o paralelă, pur și simplu erau pe ani medaliile luate de DDR și de RFG. DDR-ul cred că avea de 5 ori mai multe medalii internaționale. Pentru că, așa cum spuneam, regimurile autocratice întotdeauna pun accent pe sănătate, pe forță fizică, pe mișcare și, în general, pe o societate care, făcînd sport, este foarte dinamică, i-am spune noi neacademic verde. Mai amintesc, spre exemplu, afișele de propagandă. Germania, amintiți-vă, cu acei tineri și tinere pline de viață, ziceai că toți sînt culturiști. Secera era ca un ac în mîna femeii sovietice… Mai avem în muzeu cîteva afișe de propagandă din perioada comunistă românească. Și, la fel, te uitai la oamenii aia și spuneai că doreai și tu în societatea aia.
Bun, acum trebuie să recunoaștem faptul că autocrațiile întotdeauna au avut o propagandă foarte eficientă și foarte bună, spre diferență de democrații, care, sigur, au avut și ele propagandă bună, dar nu foarte bună. Democrațiile n-au făcut decît să preia din autocrații părți care le foloseau și să le aplice efectiv. Propaganda e propagandă în autocrații. Democrațiile o și aplică”.
