Sistemul de injecție – care este rolul său și cu ce probleme se confruntă?

Motorul reprezintă inima autovehiculului, acesta având rolul de a furniza energie tuturor elementelor pentru a funcționa. O componentă esențială pentru buna funcționare a motorului este sistemul de injecție, care transmite combustibilul necesar acestuia.

Care sunt componentele sistemului de injecție și principiul de funcționare a acestuia?

Sistemul de injecție este utilizat atât pentru motoarele diesel, cât și pentru motoarele pe benzină, motoarele care sunt echipate cu acest tip de componente fiind mult mai performante decât cele cu carburator. Acest lucru se datorează presiunii cu care este amestecat combustibilul cu aerul pentru a fi trimis mai departe, în motor.

De aceea, un sistem de injecție este format din 5 elemente esențiale, fiind similar pentru cele două tipuri de alimentare, cu benzină sau cu motorină. Aceste elemente sunt:

  • pompa de injecție;
  • conductele de presiune;
  • injectoarele;
  • pompa de alimentare;
  • filtrul de combustibil.

Fiecare dintre aceste elemente are rolul său specific, de la presurizarea combustibilului și transmiterea acestuia la următoarea componentă, până la filtrarea și pomparea combustibilului din rezervor.

De fapt, acesta este și principiul de funcționare a sistemului de injecție. Adică dozarea cantității de combustibil necesar pentru funcționarea motorului, presurizarea acestuia pentru a putea fi pulverizat și distribuirea combustibilului către fiecare componentă (cilindru).

Care sunt principalele probleme ale sistemului de injecție?

În general, problemele sistemului de injecție constă în defectarea unei componente a acestuia. Astfel că indiferent că este vorba despre defectarea pompei de injecție sau a unui injector, întregul sistem va funcționa defectuos. În acest caz, șoferul trebuie să meargă la un service autorizat pentru a depista care este problema și pentru a o rezolva, printre cele mai des solicitate servicii fiind cele de reparații pompe injecție.

Deși mecanicul auto este cel care poate afla care este problema, există o serie de semnale pe care mașina le dă atunci când ceva nu funcționează cum trebuie. Prin urmare, atunci când șoferul observă că mașina pornește cu greutate sau nu pornește deloc, când motorul scoate zgomote ciudate sau fum negru ori chiar se observă un consum mai mare de combustibil, dar performanțele sunt reduse, acesta ar trebui să meargă rapid într-un service pentru revizie.

De ce ar trebui rezolvate rapid aceste probleme?

Întreținerea autoturismului într-o stare bună de funcționare, în general, contribuie la prevenirea apariției unor probleme grave. Cu toate acestea, există și cauze externe care afectează componentele acestuia, de la combustibilul de proastă calitate sau cu impurități, până la realizarea unor intervenții asupra acestuia într-un mod neprofesionist și defectuos.

În plus, amânarea rezolvării unor probleme, în special reparațiile unor elemente esențiale pentru buna funcționare, cum sunt cele ale sistemului de injecție, pot duce la apariția unor defecțiuni majore. Acestea vor  necesita, ulterior, costuri mai mari pentru reparații și timp mai îndelungat în care autoturismul nu va putea fi folosit.

Prin urmare, este esențial ca șoferul să meargă periodic cu mașina în service pentru realizarea unei revizii generale, precum și atunci când observă schimbări în ceea ce privește performanțele acestuia.