Și învățare, dar și mișcare

Cu cît sînt mai mici, copiii au nevoie de mai multă mișcare. Pe măsură ce cresc, copiii fac mișcare mai intens, deci, mai eficient și timp mai scurt. Un copil din ciclul primar trebuie să aibă zilnic o oră – o oră și jumătate de joc, în aer liber dacă se poate. Este perfect pentru copilul de școală primară să facă mișcare în aer liber. Copiii trebuie învățați la școală să se joace. Joculețele pe care ei le fac la clasă le fac apoi și-n fața blocului, în spatele blocului, sau acolo unde au ei loc, unde au spațiu. Un copil de liceu ar trebui să facă de cel puțin 4-5 ori pe săptămînă cîte 40-45 de minute de mișcare. Asta înseamnă o zi da, una nu la un moment dat și zi de zi după aceea. E bun orice sport care duce la un puls peste 160-170 de bătăi pe minut, cu pauze, eforturi care pot să alterneze, intensități mai mari sau mai mici… Sînt și copii disciplinați care știu că pentru sănătatea lor trebuie să facă jogging, alergare, înot ori alte tipuri de mișcare care să le ridice pulsul, să împrospăteze puțin, să oxigeneze creierul… Împrospătează, de fapt, toate țesuturile. Organismul nostru are nevoie și de învățat, și de dezvoltare intelectuală, și de dezvoltarea personalității în raport cu ceilalți, însă are nevoie și de mișcare, pentru că așa sîntem setați. Ăsta e omul. Să echilibrăm organismul prin activitățile statice și cele dinamice pe care le facem și nu avem decît să beneficiem de o sănătate mai bună decît dacă am face numai ceva”. Prof.univ.dr. Petru Ghervan, decanul Facultății de Sport din cadrul USV și coordonatorul echipelor de handbal din cadrul Clubului Universitar.