Regulamente enunțate, dar și respectate

În fiecare an, o săptămînă din ianuarie o dedicăm nonviolenței în școli. Campaniile de informare au foarte mare efect, au efect de conștientizare. Acum cîțiva ani colegii spuneau că nu există violență în școală, că nu avem motive să realizăm activități de informare. Lucrurile stau astăzi în mod diferit. Este mult mai ușor să previi decît să intervii după ce evenimentul s-a produs. În 2015, în județul Suceava s-au raportat 1.600 de cazuri de violență în școală, iar anul trecut au fost în jur de 100. Asta înseamnă nici mult, nici puțin. Un caz dacă este înseamnă că e destul de mult, înseamnă că avem multe de făcut. Factorii implicați în educație trebuie să conștientizeze asta. Școlile își asumă raportările și la un moment dat noi ne intersectăm cu situații necorespunzătoare. Cazurile de violență care apar nu sînt determinate de un singur motiv. Trebuie analizat un complex de cauze din perspectiva școlii, familiei, comunității, societății… Deci, avem cel puțin patru componente. Eu spun că elevul petrece cîte 8 ore în medii diferite: 8 ore în familie, 8 ore la școală și 8 ore în societate, în comunitate, pe stradă. Iată cum, dacă doar școala face anumite lucruri, nu este suficient. Și în societate copilul trebuie să vadă lucruri similare cu ceea ce școala l-a învățat. Dacă familia îl învață și nu îl învață școala suficient de multe sau nu găsește congruență între cele două, iarăși este un defasaj și copilul nu mai înțelege nimic. Spune că școala l-a învățat într-un fel, acasă vede în alt fel, iar pe stradă, în mass-media, vede cu totul altfel. În concluzie, toți factorii trebuie analizați și trebuie de intervenit acolo unde acel factor este nevralgic. Dacă regulamentele sînt enunțate și sînt respectate de toți, de la manager, colectivul de profesori, elevi, părinți, atunci nu văd de ce ar fi o problemă”. Profesoara Tatiana Vîntur, inspector școlar pentru educație permanentă în cadrul Inspectoratului Școlar Suceava.